Aventuri la pescuit – imagini inedite

Pe vremea cand revista Aventuri La Pescuit dadea ora exacta in pescuit – si care facea ca batrana Pescuit Modern sa para o desueta fituica pentru pescari, adica 2003 – 2009, mergeam des in Delta Dunarii, la Cormoran, impreuna cu Sorin Dragoi si Andy Arif. Acolo incercam sa imbracam straiele de apostoli ai pescuitului catch and release cu speranta ca va fi candva o vreme cand pescarii sportivi isi vor asuma aceasta… religie. Iata aici un “pacatos” al acelor vremuri, partial vorbitor de limba romana, cu una dintre pungile cu stiuci prinse pe ghiolul Uzlina si puse la lada frigorifica a hotelului. Evident ca noi am aflat si am incercat sa readucem pacatosul pe calea caintei.

 

“MM – … Mda…

Pescar – … Curatate… Cam micute…

MM – Si ce faceti cu ele?

Pescar – … Ce… Le duc la un camin de batrani de langa Bucuresti. 80% – 90% din peste primeste ei… cred ca 80 – 90%…

MM – Mda…”

Stiucile acelea “mici” erau undeva pe la 3 – 4 kilograme bucata. Se intampla in Delta acum 10 ani, iar fariseismul era mai mare decat motivatia de a masacra cu oscilanta populatii intregi de stiuci. Stiam ca nu doar aceasta era punga cu stiuci despicate si cu icrele scoase, intamplarea derulandu-se chiar in perioada de prohibitiei la stiuca. L-am intrebat ce a facut cu icrele…

“Pescar – Cate icre ai scos?

Femeia care a curatat pestele – Aaaa… trei kilograme. Trei kilograme. Curatate!

Pescar – Ceee ???!!

Femeia – Trei kilograme…

Pescar – Nu vreau sa aud!”stiuci

3 kilograme de icre din patru stiuci cam dau cu virgula, est drept, asa ca mirarea jucata de omul nostru chiar nu mai putea sa pacaleasca pe nimeni, nici macar pe sarmana femeie de la bucatarie, care si-a rupt mainile casapind sute de kilograme de stiuca pentru clientii “sportivi” veniti in Delta la pescuit. Treaba este si mai pricinoasa deoarece era vorba despre peste 50 de kilograme de stiuca bagata la pungi intr-o singura zi de pescuit, iar reactia pescarului denota si neincrederea in femeia care a curatat pestele. In general asta era uzanta, cam jumatate din icrele scoase de personalul de la bucatarie din stiucile aduse de clienti, erau dosite. Dupa cum se poate vedea, stiucile prinse pe Uzlina la inceput de ani 2000 astazi chiar si pe incinte au inceput sa se vada destul de rar. Cert este ca pare ca stiucile au migrat in masa spre caminele cu batrani din jurul Bucurestiului, precum sirienii care dau navala spre Germania, de vreme ce pe ghiolurile din zona Uzlina in prezent nici la vintire nu mai intra ceva. Din pacate scena din acest video de arhiva este astazi greu de intalnit, dar asta nu pentru ca pescarii de stiuca ar fi renuntat la obiceiurile primitive de a umple saci cu stiuci si borcane cu icre, ci pentru ca nu au mai ramas destule stiuci care sa le satisfaca pornirile bolnavicioase. Adevarul este ca nu s-au schimbat prea multe in creierele stiucarilor cu lanseta, care nu accepta sa plece din Delta fara saci cu marlite congelate, nici daca acestea nu depasesc 30 cm. Viitorul, in aceste circumstante, este destul de usor de intuit.  Iata aici inregistrarea facuta cu telefonul de Sorin Dragoi, prin 2005 – 2006, la Cormoran. In cadru mai apar eu (ca anchetator), pescarul (ca impricinat inocent), si – undeva, in spatele scenei Arif (ca bodyguard).

23 ani de activitate neintrerupta in presa de pescuit, sute de articole si editoriale, fondator al revistelor Aventuri la Pescuit, Super Pescar si Pescuitul pentru toti, autorul cartii Spinning. Odiseea pescarului digital, care pune bazele terminologiei in spinningul de la noi si ale abordarii stiintifice in pescuitul cu naluci. Cineast, director de imagine film si televiziune, autor al imaginii multor filme de arta, reportaje si documentare, realizator de filme TV dedicate pescuitului. Jurnalist, colaborator la ziarul Cotidianul, autor de texte si membru al redactiilor revistelor de umor si satira politica Academia Catavencu si Catavencii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *