O insulă din zona Giurgiu – locul unde se va desfășura singura competiție de pescuit extrem pe Dunăre din România
Când apele Dunării ajung la Giurgiu, mai au de străbătut 493 km până la vărsarea în mare. Puțini știu că aici, la doar 60 de km de București, fluviul păstrează în taină locuri sălbatice și liniștite, numai bune pentru relaxare sau pentru pescuitul sportiv al peștilor mari. Unul dintre aceste locuri este insula Mocanu, iar zona adiacentă acesteia va găzdui Boat Fishing Challenge, singura competiție de pescuit extrem pe Dunăre din România.
Evenimentul organizat de HartaPescar.ro va avea loc pe data de 14 iunie 2014 și este dedicat împătimiților de pescuit la Dunăre care dețin ambarcațiuni cu motor. Mai multe echipaje a câte doi pescari pregătiți să utilizeze tehnici de pescuit sportiv în condiții extreme, vor încerca timp de o zi să scoată la suprafață monștrii dunăreni. Bărcile lor vor sta ancorate în curent, în zone cu apă adâncă, cu copaci scufundați, acolo unde peștii mari se hrănesc în siguranță. Doar cei mai experimentați concurenți vor reuși să-i aducă în barcă.
Premiile pentru câștigători depășesc 2000 EUR și sunt oferite de mai mulți parteneri care s-au alăturat acestei competiții inedite: Clubul Nautic San Giorgio, Constantin Sailing, TuristRomania.ro, Marina Tulcea, Nautic Life, Mim Team, Helpic, Aventuria.ro, pensiunea Casa Dintre Sălcii, pensiunea Pike Inn, Baboieru.com și ProBarca.ro.
Taxa de înscriere la Boat Fishing Challenge este 300 RON per echipaj, iar termenul limită pentru înscrieri este 4 iunie 2014. Detaliile suplimentare pot fi regăsite pe site-ul www.hartapescar.ro.
Prin competiția Boat Fishing Challenge promovăm atât agrementul cu ambarcațiuni pe Dunăre, dar mai ales activitatea de pescuit sportiv de tip Catch & Release în zonele sălbatice, a declarat George Dragne, director HartaPescar.ro.
Despre HartaPescar.ro
HartaPescar.ro este site-ul care a realizat harta Google pentru pescuit în România. În doar un an de la lansare, HartaPescar.ro deține cea mai mare colecție de locații pentru împătimiții de pescuit.
0 comments