In ultima partida facuta, de acum doua saptamani de pe lacul Green Paradise am facut un pescuit destul de simplu insa adaptat perioadei reci. In urma cu cativa ani nu imi imaginam ca o sa merg la pescuit aproape in luna decembrie, de obicei sezonul il terminam prin septembrie, maximum luna octombrie. Acum insa datorita lacurilor destul de populate, a conditiilor de pe anumite lacuri, a vremii, a echipamentelor dedicate perioadelor reci dar si a incapatanarii pescarilor. O astfel de sesiune de pescuit se poate face in niste parametri normali fara sa racim puternic apoi si sa nu ne mai ridicam din pat pentru ceva timp.
Iarna, consider ca adaptarea momelilor si a nadei la temperatura apei este foarte importanta. Nu vad rostul unui pescuit cu multa nada sau cu boiliesuri tari care sa lucreze greu in apa. Ai nevoie in aceasta perioada ca nada si momeala sa fie cat mai solubile posibil si sa aiba o atractie ridicata. De obicei crapii nu prea se mai misca iar localizarea este extrem de importanta.
Eu am decis sa merg pe zona cu cea mai adanca apa de pe lac, acolo am considerat ca sunt cantonati pestii si pentru ai atrage rapid catre momeala mea am facut o pasta speciala pe care am atasat-o plumbilor striati de la LTC Production.
Am considerat ca in perioada asta am nevoie de o pasta care sa nu ramana lipita de plumbul striat ci usor, usor, ora dupa ora sa imi lucreze in apa si sa mi se desfaca eliminand atractantii din componenta. Am facut asta avand doua scopuri, unul fiind atractia iar altul fiind nadirea locala si grupata in zona de pescuit. Mentionez ca pescuitul l-am facut in clips deci lasarea a mai multor gramajoare de nada pe substrat ar fi ajuns pentru perioada asta.
Acest aspect este important pentru pasta dorita, iar folosirea micropeletelor de 1mm dar si a altor pelete de 4mm Krill a fost facuta, atat pentru o granulatie mai mare a pastei cat si pentru o atractie sporita. Peletele contin aminoacizi si multe grasimi datorita fainei de peste din care sunt realizate, lucruri pe care crapii le cam cauta in perioada asta.
Am sporit atractia lor prin adaugarea unui lichid nutritiv, Purple Groundbait Mixer si le-am lasat pentru ceva timp, 15 minute la inceput iar apoi cand imi realizam pasta de pe o zi pe alta le-am lasat sa traga chiar si o noapte. Cu cat sunt lasate mai mult la absorbit, cu atat o sa fie mai atractive.
Paralel am spart in Krusha mai multe solubile de 18mm The Purple One, unele intr-o granulatie putin mai mare iar altele cat de fin posibil. Le-am adaugat peste pelete, ele vor lega pasta dar vor oferi si o atractie mare si un miros puternic.
Am turnat apoi niste apa clocotita care sa imi lege tot amestecul, sa imi umfle micile pelete si sa imi scoata toate aromele si atractantii din amestec.
Dupa ce am amestecat totul, inainte de a lasa mixul sa traga, am adaugat boiliesuri tari sfaramate intr-un mod nu foarte fin care sa imi descompuna si mai mult pasta.
Am lasat totul sa traga si dupa o ora pasta este perfecta de folosit. Asa arata la final pasta.
Asta a fost modul de realizare a pastei, consider ca aceasta pasta este una eficienta pentru aceasta perioada a anului.
Am reusit sa prind destul de multi pesti pe Green Paradise si am fost multumit de modul cum a lucrat in apa. In aceasta perioada de iarna as merge pe orice lac cu acest tip de pasta si cu siguranta as pune ceva crapi pe salteaua de primire.
0 comments