Circuitul crapului in natura

Am invatat de mici ca anumite „fenomene naturale” isi urmeaza cursul firesc, fara a tine cont de parerile si opiniile noastre. Somonii, in „intelepciunea” lor si ghidati de instinctul parintesc isi traiesc viata cu onoare si isi urmeaza cursul an de an. Se nasc in raurile cu apa cristalina, coboara  apoi in ocean si mai tarziu, cand ajung la maturitate, se pornesc in calatoria finala, cea in care au de infruntat caderile de apa, ursii si cine stie ce alte pericole pentru a depune icrele ca pe un gest de onoare. Este sacrificiul suprem,  o calatorie unica pe care trebuie sa o privim cu respect.

Mai aproape de noi avem sturionii care isi desfasoara ciclul de viata intr-o alternanta Dunare – Marea Neagra. Si aici se gasesc pericole, numai ca de aceasta preponderente sunt cele inventate de catre om. Plase, harpoane si curent sunt numai cateva dintre armele de care trebuie sa se fereasca. Asa ca, in general, fiecare peste trebuie sa urmeze un curs de viata, un circuit influentat mai mult sau mai putin de catre om. Iar crapul, in special cel din lacurile noastre, este strans legat de actiunile omului. Sa va explic de ce.

Nu am sa fac referire la cei care se ocupa cu piscicultura, cu cresterea si exploatarea pestelui. Este un mod de viata care face fericiti amatorii de preparate din peste. Ma deranjeaza in schimb ce se petrece de ceva timp cu pestii mari, cu capturile pe care le dorim intotdeauna in carlig si pe care a devenit din ce in ce mai greu sa le gasim. Si aici apar doua tabere – proprietarul de lac, cel care doreste sa aduca cat mai multi pescari pe malul apei sale si pe care vrea sa ii vada fericiti pentru reusitele avute. Acestia au doua variante de a face rost de pesti mari. Prima este sa gaseasca alti proprietari de luciu de apa, unii care se ocupa cu piscicultura si care baga periodic plase, pentru care pestele este doar un produs si care spre bucuria noastra au realizat ca exemplarele mari ne fac fericiti si ca decat sa ajunga in galantar este de preferat ca acei pesti sa-si schimbe „casa” si sa aduca cateva zambete pe fetele noastre. Un targ cinstit, demn de apreciat din care la final avem de castigat noi pescarii.

La polul opus au aparut „samsarii” de peste. Din pacate printre acestia se afla si pescari ce au pretentia ca sunt sportivi si participa  la concursuri. Cum procedeaza? Simplu. In diferite concursuri in care isi dau seama ca nu mai au sanse sa obtina rezultate notabile sau in partide de pescuit de placere au sansa sa prinda un peste mare si atunci apare ideea bolnava. „De ce sa nu mai reduc din cheltuielile avute cu concursul, sau cu berile pe care le-am savurat in zilele de pescuit? Hai sa il vand.”

Aici parerile sunt impartite. Exista unii care ii blameaza pe administratorii lacurilor care accepta sa cumpere acesti pesti si incurajeaza furtul. Din pacate aici adevarul este la mijloc pentru ca acestia nu au de unde sa stie daca pestele este venit pe o filiera asemanatoare cu cea de mai sus, de la cineva care face piscicultura, daca este salvat dintr-o apa publica in care poate ca nu ar mai avea o a doua sansa sau daca este FURAT din alt bazin. Eu cred ca proprietarii sunt vinovati in ultimul caz.

Despre cei care fura si care poarta aproape intreaga vina am un singur mesaj: RUSINE!