De ce pescuim?

Probabil, un antropolog ar putea sa dea un raspuns  bazat pe studiile evolutiei si superioritatea rasei  umane si sa ne faca sa intelegem de ce suntem, noi barbatii, pradatori. Dar oare de ce pescuim? Noi astia simpli, antrenati  in cotidianul fara de sfarsit? Sunt sigur ca unii dintre noi, pentru simplul motiv de a fugi de acasa, de a fi liber o zi ,doua, trei, de a scapa de grijile zilnice sau mai bine, de a scapa de gura nevestei pe care o suporta o saptamana, doar pentru a putea fugi vineri la balta.

Altii, poate pescuiesc pentru ca e linisteste, pentru ca acel loc unde se termina pamantul si incepe apa le trezeste in suflet niste vibratii pe care nu le pot explica, descrie sau prigoni. Ciudat sau nu, ma inscriu printre acesti oameni. Mirosul stufului, zgomotul broastelor si mirosul de balta sunt pentru mine echivalentul raiului pe pamant. Primele raze ale soarelui, care se reflecata in luciul apei, pentru mine reprezinta dependeta.

Totusi sunt sigur ca e mai mult decat atat, sunt sigur ca pescuitul insemna mai mult decat pretextul de a fugi de acasa sau bucuria de a fi in aer liber. Mi-as dori sa pot vorbi despre toti pescarii, dar totusi nu pot, asa ca voi vorbi despre mine si sunt sigur ca la fel ca mine, mai sunt multi.

Acum, cand scriu despre asta imi aduc aminte de clipele cand eram mic si mergeam cu bunicul meu la pescuit, imi placea la nebunie, cu toate ca nu eram de acord cu modul in care pescuia Tata Leon (bunicul meu). El avea o trupa de “soc”, cu care mergea la pescuit pe un brat mort si colmatat al raului Suceava. In acel loc am vazut primii mei carasi, primele mele stiuci si pestele de care mai tarziu ma voi indragosti, desi nici nu stiam asta, crapul. Ei pescuiau cu “volocul”, nu stiu exact daca stiti cum arata, dar e o plasa cu doi pari in capat de aproximativ 2 metri, iar plasa avea cam 4 metri.

Pescuitul se desfasura astfel, doi oameni in apa care tineau plasa si se indrepatau spre mal; mereu se indreptau spre un loc unde era stuf sau unde erau gropi, unde de obicei se ascunde pestele (inca de atunci mi-am dat seama ca localizarea si locul de pescuit sunt vitale si fac diferenta intre a prinde si a nu prinde). Un al treilea om era pe mal si rolul lui era sa “bata” apa ca toti pestii sa fuga in plasa, tehnica simpla care de multe ori a dat rezultate mai mult decat multumitoare. De multe ori a prins stiuci de 4-5 kg si crapi de peste 5 kg.  Asa am facut eu cunostinta prima oara cu aceasta lume minunta a pescuitului.

Cu deosebita parere de rau spun, ca acest fel  de pescuit reprezinta negina, cancerul care a stricat atat de mult ecosistemul piscicol din tara noastra. Reprezinta cel mai las fel de a pescui si inca de atunci am sentimentul asta si de aia nu mi-a placut, nu l-am practicat si nu il voi practica niciodata.

Si din aceasta cauza mi-am confectionat singur prima mea undita, dupa cum vazusem la altii pe balta. O varga de trestie, un fir, un bold indoit (inlocuit mai tarziu de carlige de pescuit), cu o bucata de cocean drept pluta. Despre capturi, nu prea am nimic  de povestit notabil in afara de caras si biban… inca nici un crap.

Nu dupa mult timp, mi-am dat seama ca pentru a prinde mai mult peste va trebui sa pesuiesc la o distanta mai mare. Asa a inceput operatiunea lanseta.

Stiam ca imi trebuie o varga mai lunga si mai rezistenta, singura mea alternativa era varga de alun, de care auzisem ca e flexibila si rezistenta. Asa ca am reusit sa fac rost de o asemenea varga, pe care am montat 4 sau 5 inele, iar in cotor am batut 2 cuie infasurandu-le cu fir. Astfel arata prima mea laseta.

Insa nestiind sa pesuiesc pe fund, linia mea era tot cu pluta; pot sa exagerez si sa spun ca era o varga de Match J. Marele meu regret e ca, cu aceasta “lanseta” nu am reusit sa prind nimic… Astfel a rasarit in fiinta mea acesta pasiune nebuna si fara limite care se numeste pesuit.

Iar raspunsul la intrebarea de ce pescuim nu il am sau mai bine zis nu am unul, ci mai multe.

Pescuiesc pentru a aduce un elogiu naturii, pentru a aprecia aceste fiinte acvatice minunate, pentru a sarbatori salbaticia si darjenia cu care pestele se lupta, bucuria pe care o ai cand prinzi un peste dupa o lupta dreapta.

Si totusi cateodata pescuim doar pentru noi…

Pentru cei care nu au acest drog in sange e greu sa inteleaga sau aproape imposibil.

Fir intins si fum in frane!

Autor: Will