Gandurile unui pescar

Romanul se pricepe la toate, politica, fotbal, pescuit… de fapt in orice domeniu romanul are o opinie si isi da cu parerea. Ceea ce nu ar fi neaparat un lucru rau, asta insemna ca suntem un popor de oameni informati, cu vaste cunostinte in numeroase domenii.

Vreau sa spun ca sunt bolnav, sunt incurabil bolnav, bolnav de pescuit. Cum imi spunea cineva, din om poti sa faci pescar, dar din pescar om nu vei mai putea face niciodata.

Iubesc sa pescuiesc, iubesc sa ies in natura, iubesc toti pestii mari sau mici, rapitori sau pasnici, frumosi sau urati. Nu va pot explica nerabdarea pe care o traiesc inaintea unei partide de pescuit si putine lucruri in viata mea se pot compara cu aceasta.

Pescarul roman
Daca intrebi pe cineva, care nu are treaba cu acest fenomen, cum ar descrie un pescar, exercitiu pe care l-am facut recent, o sa raspunda ceva de genu: “murdar de noroi, care miroase a peste, betiv” sau “cu cizme in picoare, imbracat cu cele mai rele lucruri merge dimineata in tramvai cu o undita si o galeata”. Cam asta este imaginea pescarului in ochii “fratilor” nostri.

Din punctul meu de vedere pescarul roman se “bucura” de o imagine extraordinar de proasta, cred eu, din prisma compartamentului si reprezentatilor lui. Ma uimeste mereu ca inca sunt oameni care spun “eu nu inteleg pescuitul asta, de ce sa merg la pescuit cand am peste la magazin”. Eh, de aici incep o sumedenie de probleme.

Oameni nu inteleg ca acest pescuit pe care il practicam noi, unii ii spun sportiv, altii hobby, nu este un pescuit de subzistenta ci este o placere, o pasiune care te consuma. Cum Kevin Nash spunea “… consumed by carp…”. Da, da, da… v-ati prins, sunt un pescar de crap, iubesc aceasta specie, sunt indragostit de ea si sunt fascinat de fenomenul carpfishingului mondial.

Si totusi oamenii carora le povestec de pasiunea mea nu inteleg ceva esential: “Cum te duci, prinzi peste si ii dai drumu? Ce fel de pescuit e asta? Si nu iei tu un peste acasa?” ei bine nu, nu iau niciun peste acasa. Nu as fi luat niciun peste acasa chiar daca as fi continuat sa pescuiesc la pluta. De ce? E simplu, pentru ca eu nu pescuiesc sa ma hranesc, eu pescuit din placere.

Sylvain Remeter spunea “Un peste mort nu valoreaza nimic”, nu l-am intalnit nicodata pe Sylvain sa il felicit si sa ii strang mana ca promoveaza o astfel de mentalitate, ceva normal, ceva fezabil.

Ca orice resursa, resursa piscicola a Romaniei nu este inepuizabila, nu vreau ca ai mei copii sa admire stiuca la muzeu cum zicea actorul (Filmul “Operatiunea Monstrul”).

Cand va intelege pescarul roman ca daca avem grija de natura, ea va avea infinit mai multa grija de noi? Dar poate asta e o alta discutie, o discutie legata de mentalitatea romaneasca.

In concluzie pescarul roman e vazut in societate ca un betiv, mereu cu peste in trasta, si cu foarte putina educatie.

Eu cred ca tine de noi, noi pescarii mici sau mari de competitie sau nu, sa promovam acest sport, la urma urmei inevitabil promovam si conservarea naturii.

Protejarea unui partener care ne da atata si atata satisfactie si bucurie, PESTELE.

Apele din Romania

Cand ma gandesc la apele din Romania cu adevarat ma apuca jalea si mai ca imi vine sa ma duc sa ma iau la harta cu toti care si-au batut joc de natura in ultimi 20 de ani.

Prima apa pe care am vazut-o, prima apa pe care am pescuit se numeste raul Suceava. Un rau extraordinar cu mult peste, tot felul de peste, de la obleti pana crap si stiuci. Iar acest rau minunat lasase in urma un brat mort care s-a transformat intr-un mic paradis; aici pentru prima oara am pescuit si am prins primul meu peste.

Dupa multi multi ani… nimic numai e la fel. Acest rau numai are peste asa cum avea… diversitatea numai e asa de mare si practic acest frumos paradis imi da sensatia ca se stinge, ca isi traieste ultimele clipe. Lacomia oamenilor, a pescarilor, a exploatatorilor de nisip au condus la acesta situatie.

Si asta e doar un exemplu, in situatia asta cred ca sunt majoritatea apelor din Romania, curgatoare sau nu, de campie sau de munte iar principali vinovati suntem noi.

Braconajul la noi in tara e dus la rang de arta, de la folosirea navodului, a curentului si pana la carbid, nu cred ca avem egali in aceasta lume. Si acest fenomen este mult mai complex, cu radacini mult mai adanci, fata de cum mi-l inchipuiam eu. De la cherhanalele din Delta sustinute politic de oameni de la Bucuresti, pana la sefi de post care ii pazesc pe braconieri sa scoata cat mai mult peste.

Toate astea te descurajeaza, te fac sa crezi ca numai e nimic de facut si ca trebuie sa ne asezam comod si sa asteptam momentul in care o sa se zica…”gata am luat tot, nu mai e nimic”. Schimband un pic tabara, poate si saracia lucie in care unii omaneni traiesc, ii silesc sa recurga la astfel de metode pentru a reusi sa traiasca. Dar asa cum pestele de la cap se impute, de acolo trebuie sa se inceapa si curatenia.

Avem o tara minunata, cu ape cum multi si-ar dori si poate ar trebui sa ne gandim de doua ori cand plecam din tabara de pescuit de o saptamana din Delta cu 50 de KG de peste acasa. Apele noastre, ne pot aduce infinit mai multi bani din turism, din turismul piscicol, decat sa scoatem si sa vindem tot pestele.

Opriti-va acum pana nu e prea tarziu… nu mai otraviti raurile noastre, nu mai luati nisipul din albii. Haideti sa lasam si noi copiilor nostri cel putin ce am primit si noi de la bunicii si parintii nostri, o tara frumoasa plina de viata locuita de oameni care o iubesc si o repecta, nu o tara locuita de hiene.

Poate nu e totul atat de sumbru si fara speranta, dar daca nu facem ceva, situatia va fi dramatica. Schimbarea sta in noi si imi doresc din suflet ca toti sa intelega ca cea mai importanta resursa a unei tari sunt oameni si natura de care sunt inconjurati, lucruri care nu au pret si care nu pot fi licitate.

Cand vom intelege asta si vom inceta sa sapam dupa tot felul de comori ale pamantului distrugand tot in jur, cand vom inceta sa ne vindem tara strainilor, atunci Romania va fi o tara cu adevarat bogata.

Fir intins si fum in frane!

Autor: Will

Foto: teo44