Pledoarie pentru avatii de maine

Cine a avut parte de o partida fulminanta la avat in Delta Dunarii va deveni dependent de atacul brutal resimtit in lanseta. Este un soc electrizant ce-ti strabate muschii mainii si ajunge la creier desenandu-ti in imaginatie misterul cavalerului argintiu venit din neantul apei pentru a pune parca in contactul cu naluca forta a o suta de pesti. Este doar o miliesecunda de senzatie inundata de adrenalina, in care – asemenea unui motor cu carburatorul suprasaturat de benzina – corpul pescarului este incapabil sa intre in actiune. Un crampei dintr-o zi de pescuit in care drumul de la extaz la agonie este la fel de scurt ca distanta de la a simti brusc firul tensionat, la ratare. Intepi si ai la picioarele tale toata lumea, ori nu ai decat frustrari.

E peste tot si nicaieri. Pe Sulina, in senalul tocat in elicea navelor oceanice, la rascruce de canale ce ingemaneaza ape tulburi cu ape cristaline, este in sarea stinsa a Marii Negre de dulceata Gurilor Dunarii. Il pescuiesti din barca, de pe grind, de pe plaja. In abisuri sau la suprafata. Mari sau mici. Ai toate nalucile din lume pentru ei, de la cicade, la rotative, naluci suple, voblere si orice a mai inventat mintea pecarului.

Si nu prea poate fi prins la plasa, deaceea aveti sanse sa-l prindeti si la primavara. Probabil va fi ultimul rapitor, ultimul mohican din Dunare care va mai da sens nalucilor noastre daca nimic nu se va schimba in toata piscicultura asta balcanica ce ne vamuieste pasiunea.