LUMEA DINTRE NUFERI – În iatacul lunii

„Cântă Delta și îi răspund, pe furiș, strune lungi de tufăriș.”

Citat din piesa de teatru: „Expresul de la ora 19”

***

În iatacul lunii

          Luna începuse a creşte pe cer, începând a luci stingher şi prin unde. Glasurile nopţii se trezeau iar la viaţă, iar glasurile zilei se înveleau în visare. Fantasme nocturne prin lume porneau, fantasme de vise oniric goneau, iar barca plutea uşor şi tăcută.

          Moş Calistrat dădu încet drumul cântării:

„…Pe mare, o corabie pluteşte.

În corabie, un leagăn se zăreşte.

 În leagăn, Calistrat e aşezat,

 El de prieteni e legănat.

 – Vă rog, dragii mei fraţi,

Cât mai sus să mă-nălţaţi,

În iatacul lunii vreau a intra

Acolo-i rămasă inima mea…”

          Glasul său molcom se pierdea în noapte, rătăcind pribeag şi trist prin rogozuri şi lunci, iar pe obrazul fin al apei lunecoase lacrimi apăreau atunci când ramele o loveau încet, repetat.

˗ Începusem în vremurile acelea a mă împlini ca flăcăiandru la trup, dar la minte eram tot copchil. spuse moşul după ce-şi termină melodia. Era o noapte taman ca acuma, cu vântul stând ţeapăn în cui, cu aerul de toamnă deloc grăbit spre răcire, c-o lună rotată spânzurată pe cer. Plecasem cu tata la pândă de noapte, capcane punând la bizami. Ştiam în ce loc anume aveam noi a merge şi abia aşteptam să ajungem. Am poposit acolo cam la ora asta, ca acum, şi imediat am început a pune capcănile în locurile pe unde ştia tata că se preumblă ondatrele noaptea. După ce am terminat cu pusul, am hotărât a ne cuibări într-o tainiţă făcută din stuf în spatele a doi stejari străvechi, stejari printre care vedeam bine canalul, fără a fi noi, de alţii, văzuţi. Ne-am întins pe pătura veche ce-o aveam luată de acasă şi ne-am pus pe băut şi palavre. Am stat noi cât am stat, am băut cât am băut, am vorbit cât am vorbit, până ce am văzut cum tata îşi lasă capul moale într-o parte, scăpând cana cu rachiu din mână şi pornind a fornăi uşor pe nas. Adormise. Bucuria mea. Atâta aşteptasem. Ştiam că ţine banii legaţi în batista pe care o purta în buzunarul de la piept al hainei, aşa că i-am şutit uşor basmaua din buzunar şi… pe-aici ţi-e drumul frate! Auzisem de la flăcăii din sat cum că în cătunul lângă care ne aflam noi atuncea era un bordei anume unde puteai găsi dragoste pe bani, aşa că prinzând acum ocazia cu drumul făcut acolo şi cu banii sustraşi de la bătrânul meu părinte plecat în vizită pe plaiurile visurilor grele ale rachiului şi oboselii, am hotărât a cerca să văd şi eu cum stau lucrurile cu treaba asta, mai ales că eram total crud şi nepriceput în astfel de îndeletniciri lumeşti, voind astfel a lăsa în noaptea aceea fecioria deoparte.

          Mergând pe drum am văzut o cârciumă unde am intrat curios să aflu unde pot să găsesc cuibuşorul acela cu amor financiar. Ca să nu par un necioplit am luat întâi un rachiu de la crâşmar şi abia după asta am cutezat a-l întreba pe acesta unde pot găsi locul ce-l caut.

          Auzind unde vreau să merg, un flăcăiandru cu o mutră de vidră vicleană şi care şedea la o masă din apropiere, s-a ridicat de la locul lui, a venit la mine, mi-a făcut cinste cu un rând de băutură, şi apoi am intrat în discuţii. Din una din alta, un pahar s-a făcut două, iar două s-au făcut nouă, astfel încât atunci când am ajuns, braţ la braţ cu noul meu prieten în faţa casei cu dragoste la comandă, eram hăt bine abţiguit. Amicul ăla al meu, foarte amabil, m-a prezentat afectuos unei tinere demoazele care, fiind toată numai un zâmbet, mi-a luat de la început paralele pentru care îşi vindea dânsa darurile Evei, apoi m-a prins de mână şi m-a introdus într-o cameră destul de întunecată, luminată doar de luna care pătrundea galbenă pe fereastră, iar, şi mai apoi, m-a ajutat a intra în rândul bărbaţilor adevăraţi. M-a servit şi cu nişte rachiu aromatic care mi-a sucit minţile pe loc şi de tot, de m-a făcut să adorm aproape imediat. Noroc totuşi că reuşisem să-mi fac treaba pentru care venisem şi nu am adormit cât eram încă în şa.

          Cu atât m-am ales atunci de la noaptea aceea din iatacul senioritei, cu un pas înainte în cunoaşterea vieţii lumeşti şi a trupurilor muiereşti, că în rest totul a fost un dezastru. Când m-am trezit, văzând că noaptea e pe terminate, m-am grăbit a mă îmbrăca şi a fugi spre locul unde îl lăsasem pe bătrânul meu sforăind. Nu voiam să ştie pe unde umblasem. Am avut noroc căci tata încă dormea atunci când am ajuns înapoi la dânsul. Dar aia avea să fie ultima mea răsuflare de uşurare, căci ce a urmat nu a mai fost bine de loc. Prima dată nu am mai găsit batista cu bani atunci când am vrut să o pun înapoi în buzunarul de unde o şterpelisem. Dispăruse fără urmă. Am tot căutat-o şi răscăutat-o, dar degeaba. Atunci am înţeles cârdăşia dintre amicul de aseară şi porumbiţa din colivia iubirii. Mă făcuseră de bani. Apoi nu am mai găsit nici măcar o capcană din cele pe care le puseserăm seara, darămite bizami. Toate fuseseră furate. Făcusem uriaşa greşeală de a-i povesti aceluia cu care mă întovărăşisem la crâşmă de unde eram eu de loc şi ce anume făceam atuncea prin părţile acelea, ba chiar îi şi spusesem unde anume puseserăm capcanele, întrebându-l dacă aleseserăm bine locurile. Se vede treaba că, chiar dacă eram bine rachiizat, reuşisem să-i explic destul de clar unde amplasaserăm cursele noastre de le-a găsit el pe toate şi fără probleme. A trebuit apoi a jura că nu aveam nici o idee despre dispariţia batistei cu bani atunci când bătrânul şi-a dat seama că nu o mai avea în buzunar. Bănuia el ceva, că m-a tot împuns cu întrebări, m-a tot sucit şi răsucit pe toate părţile, dar m-am ţinut tare şi nu l-am lăsat pe „nu ştiu” din braţe. Nu am cedat deloc. Doar devenisem bărbat, ce naiba, nu? Tata a trebuit până la urmă să se resemneze cu ideea că pierduse el batista pe undeva.

          Asta a fost, dragilor, povestea din iatacul lunii, acolo unde mi-am pierdut eu fecioria, minţile şi banii. Hai, lume hai…! mai spuse moş Calistrat oftând, după care tăcu, fără a mai scoate nici un cuvânt până ce ajunseră cu barca la mal.