Raci cu “draci” si luciopercati

Sunt momente in an cand pescuitul salaului este o adevarata enigma. Acest mister  apare in acele zile teoretic  perfecte in care nu simti urma de “ciocan” pe mana. Explicatiile  fiecarui pescar  tin  mai mult de domeniul SF-ului in majoritatea cazurilor. Interpretarea individuala  a  fiecarui participant la o sesiune de pescuit salai cu rezultate “catastrofale”  este cel putin comica . De la salai maraiti pana  la disparitia lor din lac  treci prin  momente in care nici nu iti vine sa crezi ca le-ai auzit din gura unor pescari cu experienta.

In astfel de zile , substratul este brazdat cu naluci de toate  felurile care mai de care mai interesante si mai atrgatoare …pentru OCHIUL UMAN si nici decum pentru  cel al salaului. Este drept si nu poate fi contestat ca aceste  alegeri au dat randament in alte partide si intuiesc eu ca cel mai bine toamna cand salaul coopereaza bine cu mai toate nalucile pe care I le prezinti fara prea multe mofturi.

Toamna este  principalul suspect  in  formarea teoriilor luciopercoase  si a relatiei naluca – salau. Pescarul isi fixeaza in minte  diferite astfel de raporturi si merge precum calul tot anul urmator pe aceste idei.

Si uite asa  vine vara si intram in  triunghiul bermudelor  unde nu ne explicam de ce nu trage, de ce in toamna l-am “nenorocit”cu plasticul asta si acum parca nu mai este….etc.

Stefan Sajgo, bun prieten si vechi in acelasi timp  ma suna in urma cu aproape patru ani de zile  sa imi spuna ca la una din partidele sale de rapitor a ramas fara caudala la un plastic. Pana aici este ceva normal, doar ca ceea ce a urmat m-a pus pe ganduri. A armat din nou  jig-ul, a lansat si a prins un exemplar deosebit de frumos de salau. In timpul sesiunii foto , i-a alunecat din maini in barca  si in toata  nebunia ce a urmat cu “prinde  salau cat mai repede”  a vazut cum din gura a iesit un cleste de rac usor digerat.

Am incercat noi sa gasim o explicatie, am intrat impreuna  in triunghiul bermudelor, am scris ceva povesti SF, dar pana la urma singurul argument pertinent pe care l-am agreat amundoi a  fost  AGRESIVITATEA  care se manifesta in  timpul cuibaritului si imediat dupa, care mai apoi poate declansa un razboi cu influente genetice transmise urmasilor.

Racii sunt consumatori de icre. Salaii pazesc cuiburile pana la eclozare si o perioada dupa. Orice misca  si este un potential de amenintare nu  este iertat.

Din acel moment , Stefan a imbratisat aceasta teorie comuna la care am ajuns  si a continuat sa exploreze  terenul cu naluci care imita racii. In alte parti ale lumii, racul este o tinta principala  pentru anumite specii de pesti rapitori, asa ca  a intra in posesia acestor naluci nu a fost greu.

Dupa naluci au urmat si rezultatele  care  pozitioneaza ipoteza noastra cu influente genetice  in clasa teoriilor demonstrate.

Mare atentie insa, ca acest studiu a durat mai bine de trei ani, s-a desfasurat pe mai multe bazine cu renume si in diferite perioade ale anului. Meritele sunt ale lui Stefan, caci eu personal am fost prezent doar la elaborarea acestei teorii care a avut la baza cei 15 ani de pescuit ( la momentul de atunci)  dintre care  o parte i-am dedicat salaului pe unul din cele mai dificile lacuri din capitala.

Voi fi sincer pana la capat si va spun ca la acel moment cand am ajuns la concluziile de mai sus, nici eu nu ma credeam.Stefan a fost cel care mi-a demonstrat ca orice  teorie care are la baza 30% logica merita  pusa in practica pentru a  deslusi un mister al acestui peste.