Ce fir multifilament folosesti atunci cand pescuiesti la salau?

fir

Un subiect interesant in pescuitul salaului il reprezinta firul de pescuit. Iata care este alegerea in materie de fire textile a catorva dintre pescarii cu experienta in pescuitului lui Sander lucioperca.

Rares-Boeriu

Rareș Boeriu – Brașov Spinning Team
Momoi Ryujin

Un fir japonez pur-sânge, care m-a lăsat cu gura căscată de la primul lanseu.

În momentul de față pe mulinetele pe care le folosesc de obicei la șalău am fire destul de diferite, câte unul pentru fiecare situație pe care o pot întâlni pe apă. Mai exact, pentru pescuitul în structuri abrazive folosesc Trakko Dyneema Spinning 0.10 mm verde fluo, un fir rotund în secțiune, rezistent la abraziune și care nu absoarbe deloc apa. Este firul universal ca să zic așa, cu care îmi încep toate partidele de șalău, dar care spre sfârșitul zilei ajunge pe lanseta pe care o folosesc de obicei la cârlige offset, mulțumită rezistenței sale.

De prin luna februarie, o altă mulinetă este echipată cu unul dintre cele mai bune fire textile pe care le-am văzut până acum. Un fir japonez pur-sânge, care m-a lăsat cu gura căscată de la primul lanseu și care o să fie disponibil și pe piața din România, începând cu luna iulie. Este vorba de Momoi Ryujin de 0.10 mm orange, un Super PE împletit în 8, foarte mătăsos și ultra silențios prin inele, care atinge distanțe remarcabile în lansare. Calitatea lui cea mai bună este de departe rezistența, 0.10 mm (reali) rezistă la 9kg, cu alte cuvinte, cel mai rezistent fir din câte știu eu. După ce va ajunge pe piața noastră nu cred că o să mai pescuiesc cu alte fire la șalău.

Sunt de părere că fiecare fir are aplicațile lui și niciodată nu o să pot face un compromis să zic că am găsit un fir bun la toate. Așa că îmi iau din toate, iar atunci când mă întâlnesc cu o situație ciudată, am la mine tot timpul ceea ce am nevoie.

Alexandru-Corcebas

Alexandru Corcebaș – Liga de Spinning Moldova
Sunline SuperPE
Sunt fun al stilului Ultra-Light, din acest motiv folosesc fire foarte subțiri.

În ultimii ani folosesc cu plăcere firele Sunline. Sunt fun al stilului Ultra-Light, din acest motiv folosesc fire foarte subțiri. Pentru șalău îmi place Sunline Super PE de 6 sau 8 lb, dar la competiții folosesc Sunline SWS Small Game PE. Senzații foarte tari cu o captură de 2-3 kilograme, la un fir atât de subtire. Recent am achiziționat un Seaguar Kureha R18 Light 0.3PE de 6 lb, dar încă nu pot să zic prea multe despre el. E foarte subțire, e mai mic în diametru decît SuperPE sau Small Game, dar am impresia că e mai puțin rezistent la șoc.

marius-livadaru

Marius Livadaru – EAST Spinning Team
Power Pro
Am tendința de a folosi fire subdimensionate, caut finețea prezentării și eficiența

În general, dacă vorbim despre superfire, sunt fan Power Pro și Stren, de mai mulți ani. De-a lungul timpului am tot încercat diverse mărci, americane și japoneze (Spiderwire, Tufline, Fireline, Sunline, SuperPE), însă cele două amintite mai sus mi s-au părut cele mai bune. Pe lacuri, la șalau, merg pe Power Pro galben de 5 livre sau 8 livre, dacă vizez șalăi de peste 4-5 kg. Unde e scoică sau sunt stânci tăioase (baraje mari, canale de fugă…), folosesc un înaintaș de fluorocarbon (Seaguar InvisiX de 15-20 lbs). Am tendința de a folosi fire subdimensionate, caut finețea prezentării și eficiența (un fir mai subțire taie mai bine apa, năluca se scufunda mai rapid).Pe râu, folosesc mai mult  Stren de 8-10 lbs, e un pic mai gros față de dimensiunea declarată însă e și mai rezistent. În plus, pe baitcastere nu contează atât de mult grosimea firului, astfel pot urca până la15 livre liniștit. Însă pe râu e mult mai greu de localizat șalaul, aici trebuie să mai insist.

catalin-lungu

Cătălin Lungu – DRILL
Daiwa Turnament 8X Braid
Am pescuit cu acest fir pe drumuri de piatră, în cocioace, în locuri cu copaci scufundați și platouri cu apa mică, nisip și scoici.

Ca orice pescar de competiție, trebuie să fiu la curent cu toate noutățile, să testez echipamente de pescuit și să găsesc varianta optimă pentru a îmi ușura munca în concursuri și antrenamente. În privința firelor textile, pentru că despre asta va voi vorbi în cele ce urmează, cred că am făcut cele mai multe încercări în a găsi cel mai rezistent la abraziune, fin, rotund și vizibil fir posibil. În ceea ce privește pescuitul șalăului cred că am făcut cele mai multe experiențe, am încercat zeci de fire textile găsite pe piața românească, am încercat fire aduse din America, Japonia, Germania și odată cu trecerea timpului am constatat că firele sunt din ce în ce mai performante însă atributele enumerate mai sus nu se mai găsesc împreună.

Nu va voi enumera firmele producătoare sau modele pentru că lista este destul de mare, dar am găsit fire foarte rezistente la abraziune însă nu mai erau rotunde și vizibile, am găsit fire mătăsoase și perfect rotunde însă își pierdeau culoarea după primele 2 partide.

De curând am avut ocazia să testez un fir nou de la Daiwa și am rămas foarte încântat de el, este vorba despre Daiwa Tournament 8XBraid Fluo 0,16mm, fir pe care l-am testat în condiții extreme pe o baltă de lângă București. Am pescuit cu acest fir pe drumuri de piatră, în cocioace, în locuri cu copaci scufundați și platouri cu apa mică, nisip și scoici, unde nu am întâmpinat niciuna din problemele de rezistență. La nod, firul se comportă excelent și spun asta în urma comentariilor colegilor de pescuit, care spuneau că stricam locul de pescuit din cauză că scoteam toți ștepii agățați. Firul este perfect rotund, fin, și își păstrează culoarea intactă chiar și acum, după aproximativ 10 partide.

Combina pasiunea pentru pescuit cu aceea pentru calculatoare. Pescuieste cu placere orice peste, fie el de rau sau lac, cu dinti sau cu mustati. Pe primul plan insa ramane pescuitul la rapitori si competitia din aceasta ramura. Mottoul lui - Pescuiesc, deci exist!

7 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *