Lingura oscilanta de inceput in concursurile de Trout Area

Pentru ca imi doresc sa aflu pentru voi care sunt preferintele pescarilor de competitie si nu numai in materie de naluci, lansam astazi un nou subiect in discutie. Asadar am intrebat 4 pescari participanti la concursurile de Trout Area ..

Care este lingura oscilanta de inceput, atunci când pescuiești la o competitie de Trout Area.

Alex Zgaroi – @alexu.rdv 

Alegerea unei linguri de inceput, pare la prima vedere o decizie usoara, in conditiile in care pestii nu sunt speriati, sunt activi, si vor reactiona la majoritatea oscilantelor prezentate. Insa in timp, pescuind la aproape toate etapele de Trout Area desfasurate la noi in tara, am descoperit ca sunt anumite oscilante care dau un randament mai mare la atacuri, reusind in procent de 99% din cazuri sa castig prima runda, folosind exclusiv o singura oscilanta.

As incepe intai prin a prezenta si caracteristicile, care pentru mine sunt esentiale pentru o oscilanta eficienta de inceput. Ideala, este o lingura cu un gramaj usor peste medie, sa pot explora rapid mai multe straturi de apa si sa identific cu usurinta palierul pe care sunt cantonati pastravii. Forma acesteia este de asemenea un factor important, o lingura cu o portanta suficient de mare, va permite pastravilor sa atace lingura inclusiv pe cadere, deci o lingura ceva mai „corpolenta”, spre deosebire de alta ceva mai subtire si alungita. De asemenea, ideala este o oscilanta care sa poata fi activata si la recuperari extrem de lente, dar care sa fie si suficient de stabila pe recuperari rapide, acesta fiind un criteriu destul de greu de indeplinit de multe oscilante gasite pe piata. Combinatiile de culori de pe linguri sunt extrem de importante de asemenea, pentru ca ne putem baza pe agresivitatea pestilor neintepati si astfel, o lingura colorata strident va fi reperata mult mai rapid de catre pastravi.

Sa ajungem si la preferata mea, este vorba de Nories Rooney, cu greutatea de 2.8g, culoarea 002. In general, la inceputul etapelor, o am montata pe 2 lansete, fiind tot timpul pregatit in eventualitatea unui „accident” care poate provoca pierderea oscilantei si eliminarea unor timpi morti de cautare a rezervei prin trusa.

Echipamentul folosit de mine, mai ales pentru mansele incipiente ale concursului, s-a schimbat destul de mult, trecand de la betele mai clasice de Trout Area, foarte moi, la bete usor mai rapide, care ne pot da un control mai bun asupra pestilor si pot scurta destul de mult timpul de aducere a pestilor la minciog. Astfel, am trecut de la Favorite Arena 632SUL, la RTB Piacere 662XUL, iar sezonul acesta voi folosi betele din seria Break Through Zero-Verge de la Valkein, modelul 6’2GL. La nivel de fire, pentru inceputul concursurilor, am folosit in majoritatea cazurilor firul YGK G-Soul X4 Upgrade PE, in diametrul #0.3, urmand ca in acest sezon sa dau o sansa si monofilamentelor low-stretch de la Sunline, respectiv Area LE Meister Stealth, 0.138mm.

De-a lungul timpului, am pescuit mai multe oscilante care au prezentat caracteristicile prezentate mai sus, insa Rooney si-a dovedit eficienta pe deplin si astfel are un loc de baza in trusa mea, fiind tot timpul prima oscilanta folosita la inceputul concursurilor de Trout Area.

***

Vlad Lupu – @vlad.lupu.9

Lingura oscilanta pe care o prefer in debutul concursurilor de Trout Area este o Yarie Pirica, culoarea E74, cu un gramaj de 2.2 grame si o lungime de 3 cm. 

In debutul manselor, in cadrul concursurilor de Trout Area, datorita faptului ca pastravii sunt foarte activi, am ales lingura oscilanta mentionata mai sus prin prisma paletarului de culori aprinse si a combinatiilor de culori folosite cat si a actiunii oscilantei in coloana de apa (bataie moderata).

Pentru momentele de debut in cadrul competitiei folosesc o lanseta Favorite Arena, cu lungime de 1.98 metri, actiune moderat-slow si putere de aruncare de 1-4 grame, echipata cu mulineta Shimano Ultegra C2000S, pe care am pus un fir Varivas Super Trout Area Master Super Ester cu grosime de 0,10 mm.

Comboul este gandit optim pentru ca actiunea parabolica a lansetei sa ma ajute sa punctez foarte rapid in mansele de inceput, impreuna cu firul care taie apa si vantul foarte bine si ii permite oscilantei sa evolueze perfect in coloana de apa. Mulineta folosita este o mulineta gandita pentru pescuitul ultra light, este conceputa cu frana micrometrica si face ca aceasta sa lucreze impecabil in recuperarea celor mai fine naluci si in drill cu cei mai agresivi pastravi. 

Urez tuturoror pasionatilor acestui stil, participantilor la concursui dar si viitorilor participanti Fir intins si distractie placuta si la cat mai multe capturi!!!(aici conteaza numarul, nu centimetri) 😃

***

Viorel Preda – @viopreda

In competitiile de Trout Area daca ar fi sa aleg o lingura oscilanta de inceput as alege Yarie, modelul T Fresh Evo, cu o culoare fluorescenta pe fata si pe spate aurie. Gramajul il aleg in functie de adancimea apei si de zona unde prefera sa se pozitioneze pastravul.

De ce T Fresh Evo? Pentru ca are o vibratie mai violenta de tip „wobbling action” si este mult mai atractiva pentru pestele activ pe care il intalnim de obicei la startul de concurs.

Ca echipament as merge pe o lanseta de pana in 4-5 g, cu actiune fast sau moderat fast, si o mulineta de 2000 sau 2500, care sa aiba frana foarte senzitiva sa poate absorbi bine socurile atacurilor. Eu folosesc exclusiv fire Varivas. Recomand PE cat mai subtiri, #0.15 (4X) , sau Ester ES2 de 0.4, culoare naturala.

***

Osvath Tihamer – @osvath.tihamer

Lingura mea preferata de inceputul pentru un concurs este de la producatorul Nories, mai exact modelul Masukurouto ROONEY de 2.8 gr, in culoare IT01. Este o culoare foarte “stridenta”, vizibila in apa atat limpede cat si tulbure, datorita coloritului, o parte este verde-fluo, portocaliu si rosu, iar partea de “jos “ negru mat. Imi place la maxim pentru ca se preteaza bine stilului meu de pescuit, eu pescuind in general mai “agressiv “, cu accelerari, stopari, jerk-uieli. Lingura este insa una universala, permite si recuperari liniare, evolueaza foarte activ, cu joc mare pe flancuri. Atrage foarte bine pestii activi si ii determina sa atace agresiv. Au fost concursuri in care am pescuit cu aceasta lingura pana aproape de finalul concursului, nu exclusiv, dar a dat pesti mansa de mansa.

Lanseta mea de suflet este un Tict Ice Cube, modelul IC-69 F cu putere de aruncare de 0.1-3.5 g. Pot spune despre ea ca, la prima vedere, este o lanseta atipica pentru Trout Area. Are o actiune rapida si este destul de lunga 210cm, ceea ce intr-adevar devine un handicap la degojare, dar in schimb ma ajuta la aruncarea departe cu naluci foarte usoare (sub 1 gram). Lanseta se preteaza perfect pentru stilul meu, este foarte senzitiva si are varful plin (blecktor), care ajuta sa nu pierzi pestii mai mici, de cele mai multe ori cei mai activi, care fac orice sa scape de carligul fara spin, „sar ca dracii”, cu o frecventa care pune la incercare grea orice lanseta.

Din punct de vedere al firelor, folosesc de ceva vreme exclusiv textil si anume Varivas, de minimum 3.5 lbs si maximum 4.5 lbs (fire foarte subtiri ). Am inceput cu Varivas Trout Area Master Limited PE Tournament, dar momentan folosesc Varivas Avani Saltwater Finesse PE X8 si Varivas Super Trout Area Infinity PE X8, care sunt, dupa parerea mea, cele mai bune fire textile pentru Area, dar din pacate au si un pret pe masura. Norocul nostru ca la Trout Area nu prea exista structuri si pierderile de fir sunt minimale, iar daca ai noroc o rola de fir poate tine si doua sezoane de competitie.

***

Acestea au fost unele dintre lingurile oscilante folosite in concursurile de Trout Area de la noi din tara. Voi continua seria de articole SPIN cu alte subiecte despre acest stil, dar nu numai.

Mi-am propus să stau de vorbă cu pescari cunoscuți din mișcarea românească de spinning, pentru a afla care sunt nălucile, mulinetele, lansetele sau firele preferate și cum au reușit acestea să îi scoată din încurcătură atunci când peștele nu își face simțită prezența. Pentru că vorbim în general de pescari de competiție, cu experiență bogată pe apă, aceste năluci pot fi rețeta perfectă pentru următoarea ta ieșire la pescuit. LET’S SPIN!

Combina pasiunea pentru pescuit cu aceea pentru calculatoare. Pescuieste cu placere orice peste, fie el de rau sau lac, cu dinti sau cu mustati. Pe primul plan insa ramane pescuitul la rapitori si competitia din aceasta ramura. Mottoul lui - Pescuiesc, deci exist!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *