Cu Zsolt Benzar, la copca

Multiplul campion național Zsolt Benzar nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare. Desi vremea este una capricioasă, cu mult sub -5 grade, Zsolt merge la pescuit pentru a testa tot felul de bețe si nade pentru dumnevoastră. Cu un băt nou de copcă Zsolt a îndurat frigul în fața unei copci și nu degeaba. Tipic pescuitului de iarnă peștii vizați au fost obleții, babustile și scobarii. De această dată Zsolt a pescuit la babușcă, unul din peștii lui preferați.

Partida a fost una simplă din punct de vedere tehnic si cu pești frumoși. Ca băț de pescuit a folosit unul special de copcă din gama Blade, fir principal 0,12 cu stuna de 0,10, un cârlig marimea 18, iar ca pluta una de 1 gram. A fost suficient un  kilogram de nadă fină Ice Mix Black, la care a adăugat puțin lichid de babușcă din gama Turbo, plus o mână de larve de libelulă. Nada nu a fost umectată foarte bine, pentru a se desface între ape. Babustii îi place foarte mult acest lucru pe timpul iernii.

La începutul partidei de pescuit a aruncat 4 bulgări de nadă de mărimea unei portocale, suficient cât să atragă babuștile pe vad. Copca pe care a facut-o a fost una de dimensiune mică, dat fiind faptul că în acea balta peștele predominant  a fost și este babușca. Zsolt a pus în cârlig 2 larve de libelulă.

Dupa nici 5 minute de la nădire babuștile si-au făcut apariția. Niște babuști frumoase, de aproximativ 200 de grame. La 5-6 pești Zsolt arunca în apă câte un bulgăre de nadă de mărimea unei nuci. Deși este iarnă și frig babuștile răspundeau foarte bine la nadă.

Vreau să specific că în compoziția nadei Ice Mix pe lângă produsele de panificatie și semințe se mai găsește și scorțișoară, care în apă dă un efect de cald.

Pentru mine această nadă este foarte eficientă și vara. După cum reiese și din acestă partidă de pescuit nada poate juca un rol important și iarna, de aceea aveți grijă cu nădirea de start pentru ca de aici pot pleca problemele. Zsolt ne-a promis și un pescuit la crap, tot la copcă, însă până atunci va doresc o săptămână plăcută și fir întins.

Pescar de competitie, de 4 ori campion national la feeder, 3 titluri de vicecampion national la individual, 4 titluri campion national cu echipa la stationar. Castigator a mai multor concursuri importante din tara, atat cu feederul cat si la stationar.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *