Delta, dincolo de poezie

Eram zilele trecute prin Delta, la filmare, undeva pe langa Saraturi, nu departe de Murighiol. Acolo Administratia Rezervatiei si un amic pescar, acum fotograf de natura si birdwatcher pasionat – Iliuta Goean – se chinuie sa institue o zona strict protejata. Lacul este plin de pasari, fapt ce a atras tot felul de curiosi, unii dintre ei cu aparate de fotografiat, pentru ca au vazut ei ca este cool sa faci fotografii la pasaret. Numai ca multi dintre acestia sperie pasarile, lasa gunoaie, intra cu masinile pana langa apa. Sunt deja la al doilea rand de placute care anunta doritorii ca este zona protejata in care nu ai voie cu caini, masini. Sigur vor fi distruse si acestea. Sunt oameni suparati ca Delta Dunarii e inca Rezervatie si nu e ferma. De pilda un vacar, care isi pazea vacile dintr-un Opel Vectra, era suparat ca zona este protejata. “Am teren domnule aici si vreau sa dau drumul la arat!” . Terenul a fost islaz comunal, vandut de primari unor terti, ca si cum ar fi fost mostenire de la mamitica lor. In fine, oieri si vacari misuna peste tot prin Delta, mai ales in zonele care ar trebui renaturate, zone desecate in care Ceausescu visa sa faca agricultura.

Acum Stipocul de pilda este plin de oieri de la Sibiu care umbla cu jipanele dupa oi si probabil ca daca vor continua sa faca bani din subventii – cica 200 de euro de oaie, vor mana turmele de mioare din Delta cu elicopterele, ca in Australia. Acum, daca ai incerca sa renaturezi acea parte din Delta Dunarii, oierii sibieni ar pune cu siguranta mana pe pusti si pe ghioage. Aproape jumatate din Delta Dunarii este desecata de comunisti si tinuta pe uscat de capitalistii de cumetrie care deturneaza bani europeni destinati zootehniei si agriculturii cu smenuri stiute de toata lumea, mai putin de autoritati. Multe dintre aceste suprafete erau destinate amenjarilor piscicole sau agricole, acum sunt mai prafoase decat Baraganul, nu prea produc, dar iau subventia pentru motorina la hectar. In lipsa incintelor piscicole toata presiunea pescuitului comercial este pusa pe asa-zisele ape publice, “naturalul” cum ii zic localnicii. Nici nu-i de mirare ca nu a mai ramas peste nici de un bors in ceea ce ar fi trebuit sa fie paradisul zonelor umede si a ecosistemelor acvatice. As fi vrut sa spun o poveste de-a mosului Pituh, insa realitatea m-a adus cu picioarele pe pamantul uscat al Deltei. Poate ca este mai putin poetic, dar este, va asigur, o drama care se consuma matematic, zi de zi, luna de luna. Mai putin pesti, mai putine pasari, mai multe oi, mai multe vaci, mai multe plase, o adevarata Rezervatie a Biosferei. Unde esti tu, Mos Pituh?