Delta in deriva

Sau cum sa faci rau cu uneltele binelui

Daca dati o tura prin Delta, veti gasi pe malurile canalelor cohorte de pescari de stationar cu corturi, baterii  de lansete, adevarate sate pescaresti temporare. Oriunde v-ati duce in Delta, ii veti zari. Vin acum pentru ca apa scazuta a scos din ghioluri ciortanul, carasul, rosioara si bibanul, l-au ingramadit pe canale si in cele din urma in juvelnicele multor unditari. Sunt dibaci si insistenti. Vin cu saci, cu butoaie din plastic pentru a le umple cu pesti cat palma, mai mari, mai mici, filetati, dati cu sare. Stau cate o saptamana, chiar si mai mult, majoritatea sunt din Tulcea, Galati, Braila, dar si din Bucuresti ori Prahova.

Am numarat 25 de lansete la un astfel de pescar “sportiv”, la altul trona langa cele 10 lansete o plasa monofilament cu ochiuri mici, folosita – pentru cei care intreaba – la baboi, obleti si alt maruntis pentru a face rost de pestii destinati monturilor din pescuitul salaului. Ceva mai incolo un alt cort in jurul caruia crescusera in copaci, la indemana, tuciul, tigaia, pungi cu malai si alte acareturi necesare camparii confortabile. Peste tot pungi de plastic, PET-uri goale, cutii de bere, sticle, hartii aruncate la intamplare – inclusiv igienica folosita. Mizerie, multa mizerie.

Venit cu nevasta, copil si un amic. Langa familia de lansetisti o adevarta colonie de corturi, organizare de santier. Undite, lansete la crap, pripoane la somn si Dumnezeu stie ce alte instalatii de prins peste. Butoaie mari, din plastic, bune de pus varza la murat. Pe jumatate umplute cu fileuri de somotei, platica si caras. Un strat de peste, unul de sare.  Mergem mai departe, trecem pe langa un pescar ce se grabeste sa intre in apa dupa juvelnicul care risca sa fie luat de valul creat in spatele barcii noastre. Injura printre dinti, il inteleg, dar trebuie sa intram in glisare. Ridica juvelnicul si se poate zari ca are cel putin cinci kilograme de caras in el. Si este abia amiaza. Oare de cate zile este aici, cate zile mai sta? Cu cate kilograme de file de peste se va lauda la sosirea acasa? 10, 20, 50 ? In general astfel de partide de pescuit au o singura logica:  aduni banii cheltuiti pe benzina, pe malai, rame, viermusi, nada si alte mosmoande pescaresti consumabile, pune si berea, apa si bateriile de lanterna, tragi linie si ai o suma. Daca pestele, in kilograme file, la pretul pietei, valoreaza mai mult decat banii cheltuiti pentru a-l prinde, atunci partida de pescuit a meritat. Daca nu, data viitoare vor merge sa dea lovitura pe alt canal.

In urma acestor pescari raman mormane de gunoaie. Nu se sinchisesc sa le ridice, le vezi lasate asa cum s-a intamplat sa fie. Ziarul, in care a fost impachetata mamaliga, zace langa doua cracane rupte din salcie.  Langa patul de stuf, taiat pentru a pune pe el cortul, zac sticle de ulei, pungi goale de malai, coji de rosii, doua paini mucegaite. Poti recompune istoria sederii acestor indvizi la pescuit doar din gunoaiele lasate fix unde s-au intamplat evenimentele pescaresti. Acolo este o salcie taiata si pusa pe foc, un foc ce ar fi trebuit sa fie probabil ultimul al acestei expeditii, focul de tabara care s-a incapatanat sa nu arda cu palalaia pana la cer. Cum sa crezi ca poti face focul cu o salcie tanare, verde, taiata de pe malul canalului? Ce conteaza, salcii sunt destule si fara stapan.

Nu am intrat in vorba cu acesti pescari. Insa dincolo de tot ce le-as fi putut spune despre mizeria pe care o lasa in urma pe unde trec este intrebarea care ma tot sacaie atunci cand intalnesc astfel de imagini: oamenii astia au permise, permise de la ANPA, de la ARBDD, de la vreo asociatie de pescari? Sigur ca nu, doar incalca toate legile pescuitului, de la numar de lansete, la numar de carlige, la metode de pescuit admise si pana la cantitatile de peste oprite. Pentru ei apele publice sunt locul de unde poti lua mancare nu numai gratis, dar si in castig.

O alta intrebare s-ar cuveni aici: cum este posibil asa ceva intr-o Rezervatie a Biosferei intrata in patrimoniul natural universal Unesco? Raspunsul, chiar daca trebuie articulat din mai multe cauze, este destul de simplu. Drumul construit pe dig, cu podurile sale, care leaga Tulcea de Chilia. Pe aici pot veni acum cu masinile doritorii de peste. Accesul relativ usor si lipsa totala a pazei piscicole au facut ca acesti pescari sa-si specializeze apucaturile si sa devina tot mai eficienti. Ironia sortii face ca cea mai mare mizerie sa o intalnesti pe canalul 36, cel ce leaga Bratul Sulina de Bratul Chilia, si care are in portiunea lui finala, aproape de Chilia, un post al Politiei de Frontiera. Prezenta oamenilor legii si a camerelor care inregistreaza tot ce misca 24 din 24 au speriat braconierii electrici. Asadar pestele s-a retras aici, iar relativa bogatie piscicola i-a facut pe lansetistii care au umplut malurile de mizerie sa prefere acest canal. Pentru ca daca in rest Delta este la discretia braconajului, acolo unde frontiera implica si o umflare a muschiului autoritatilor, faradelegea se face cu lanseta. Un gest sportiv, daca este sa-l comparam cu apocalipsa braconajului electric.