Rapitori sub regula codului portocaliu

sarulesti

Mirajul Sarulestiului, indiferent ca astazi oglindeste cerul sub semnul sturionilor si nu al salaului ori al crapului, se simte cel mai bine vara. Pentru pescarul de spinning, la peste 40 de grade in plin soare, cu o apa care da senzatia ca fierbe,  salau devine inevitabil o Fata Morgana. Chiar daca cele 27 de grade pe care le are lacul (cel putin la suprafata) sunt mult sub punctul de fierbere, aici si un peste din Amazon s-ar cam sufoca. Eutrofizarea masiva, vizibila datorita culorii verzi a apei, este mai mare in zilele noastre decat in zilele agriculturii comuniste, cand de bine de rau pomparea productie cu azotati si fosfati tinea cont de niste reguli, reguli care astazi nu mai sunt respectate de noii agricultori ai capitalismului sarulestean.

chinez

Am fost inca de dimineata cu Andy Arif – redactor la revista Pescuitul pentru toti – si cu Florin Niturad – colegul meu de la PVTV – pentru a filma salaii varateci, asumandu-ne supliciul codului portocaliu de canicula. Nu vreau sa fiu fariseu totusi: stiam ca tocmai in astfel de zile toride poti avea cea mai fulminanta partida a anului la salau. Numai ca de data aceasta am constatat cu ajutorul sonarului ca pestii… fug de contactul cu substratul, lucru explicat de Paco (si el prezent pe lac ca ghid in compania unor pescari elvetieni) prin faptul ca nu numai apa fierbe, ci si malul. Depunerile organice de aici, la temperaturile codului galben, isi intensifica descompunerea si determina modificari chimico-fizice ale mediului acvatic: acidificare si scaderea concentratiei de oxigen solvit. Cum salau este un peste bentonic, ce se hraneste in contact cu substratul, aceasta nu a fost o veste buna pentru noi.

Pescuitul efectiv, timp de aproape 6 ore, ne-a confirmat pronosticul… cu exceptia unui accident de 20 kg numit și sanger. Bietul pește, toropit de căldură, ai intrat în calea jigului plecat după cu totul altceva. Salaii sunt undeva in masa apei, incercand sa supravietuiasca augustului… in flacari. Am sperat ca daca astfel jigurile sunt inutile, macar voblerele sa atraga atacuri in masa apei, lucru neconfirmat insa din pacate. Eram constienti ca secretul succesului in astfel de conditii nu consta in alegerea nalucii, a dinamicii, si nici nu era dependent de factorul timp, ca moment al zilei. Totul era sa descoperi locul unde substratul nu a transformat mediul de viata al salaului in iad. L-am gasit in ultimele doua ore de lumina ale zilei, un paradis care a atras atat rapitorii cat si prada lor, o sansa pentru filmul nostru care a imortalizat momente de exceptie in care salaii, somnii si chiar stiucile au venit… la apelul de seara… Un final de cod portocaliu, care a demonstrat ca detaliul localizarii este in aceasta conjuctura determinant. Ei bine, toate acestea, adunate intr-un film marca Rapitorii fara reguli, le veti putea urmari in curand numai la PVTV, singura televiziune pusa cu adevarat in slujba pescarilor dependenti de adrenalina.

arif

23 ani de activitate neintrerupta in presa de pescuit, sute de articole si editoriale, fondator al revistelor Aventuri la Pescuit, Super Pescar si Pescuitul pentru toti, autorul cartii Spinning. Odiseea pescarului digital, care pune bazele terminologiei in spinningul de la noi si ale abordarii stiintifice in pescuitul cu naluci. Cineast, director de imagine film si televiziune, autor al imaginii multor filme de arta, reportaje si documentare, realizator de filme TV dedicate pescuitului. Jurnalist, colaborator la ziarul Cotidianul, autor de texte si membru al redactiilor revistelor de umor si satira politica Academia Catavencu si Catavencii.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *