Verba volant, scripta manent, restul e remote control

Se bucura mai deunazi un confrate de breasla jurnalistica de nisa ca isi deapana nedumeririle pe care i le starneste permanent pescuitul pe hartia singurei reviste halieutice serioase ramase pe piata. Miezul ascuns al capitalismului este fara indoiala calcarea pe cap a concurentei, si cu cat e talpa bocancilor mai tintuita, cu atat mai bine. Sa ramai singur pe piata, in stralucirea glossy a unei aparitii lunare care se bate cu pumnii in piept ca e singura si cea mai, ne trimite inapoi cu 10 ani, cand aruncam pe piata, alaturi de cativa pescari nebuni ca si mine, exact titlul cu pricina. A trebuit sa luptam la inceput cu handicapul pietei ramase la nivelul trestiei de zahar si a firelor de nylon fierte in vopsea de oua pentru a imita produse renumite, si asta – va asigur nu a fost simplu.

Asa boiliesurile au detronat mamaliga si nalucile baboii chinuiti in tot felul de monturi. Insa cred eu ca misionarismul a fost, si ramane in continuare, in schimbarea mentalitatilor. Respectul fata de pesti si de ape se invata treptat. Numai cand reusesti sa-ti gasesti fericirea privind cum pleaca un peste – trofeu pe care l-ai prins si caruia tocmai i-ai redat liberatatea, poti spune ca esti un pescar sportiv adevarat. Gestul eliberarii pestilor l-am promovat in toti acesti ani, chiar daca de multe ori parea ca ne luptam cu morile de vant. Apoi a trebuit sa invatam impreuna prin pagini de revista ca o captura valoreaza mai mult in fotografie, decat in tigaie.

Numai ca vremea hartiei s-a cam dus. Internetul si televiziunea dau astazi din plin hrana informativa, spirituala si adrenalina de care are nevoie orice pescar. Astazi accesul la informatie in pescuit nu mai este monopolul revistelor. Dar oare teatrul a disparut cand au aparut primele sali de cinema? Sau spectacolul cinematografic a disparut odata cu aparitia televiziunii? Sunt evident intrebari retorice, raspunsurile le stim cu totii. Uitati-va putin peste gard, pe la vecini si ceva mai departe, prin lumea buna. Revistele, chiar daca au viata grea, nu au disparut, ci si-au ajustat discursul la realitatile pietei de profil.

Sa te bucuri in paginile unei reviste, cuprinsa de frisonul care bantuie astazi toata presa scrisa, ca ai ramas singur, adica ultimul pe piata, demonstreaza ca mentalitatea de sacosar s-a infiltrat pana la urma chiar in mintile unora care pun pe piata asemenea demersuri jurnalistice. Ganditi-va cat de chinuita ar fi fost pasiunea noastra daca ar fi trebuit sa ne multumim cu echipamentul unei singure firme, adusa in tara de un singur importator si vanduta in unicul lant de magazine de profil. Cat de mult se pot bucura pescarii ca raman incet, incet fara reviste? Iata o intrebare ca de la pescar la pescar. Dupa ce aflam raspunsul, ultimul stinge lumina si aprinde televizorul.