Ştiuca (Esox lucius)

Ştiuca trăieşte în toate apele dulci din Europa, excepţie făcând doar Peninsula Iberică, Grecia, Albania şi regiunea dalmată din fosta Iugoslavie. Poate fi întâlnită uneori chiar şi în lacuri alpine, până la altitudinea de 1500 m, ceea ce demonstrează marea sa capacitate de adaptare la cele mai variate condiţii.
În România, ştiuca trăieşte în toate apele dulci, atât curgătoare, cât şi stătătoare. În apele lacurilor colinare şi de şes ea poate fi întâlnită pretutindeni în aval de zona mrenei. Cele mai multe exemplare se găsesc în bălţile de revărsare ale Dunării, precum şi în Deltă. Apare şi în crescătoriile de peşte, unde răspândirea sa în număr exagerat este împiedicată de piscicultori. Ştiuca poate fi întâlnită şi în regiunile din apropierea vărsării Dunării, unde apele sunt semisaline. Corpul ştiucii este alungit, uşor turtit lateral, capul de asemenea lunguieţ, puţin curbat din profil. Botul seamănă cu ciocul de raţă. Ştiuca are o gură largă, cu fălcile care se deschid până sub ochi, astfel încât poate înghiţi un peşte aproape la fel de mare ca ea. Dinţii sunt bine dezvoltaţi, puternici şi ascuţiţi. Maxilarul inferior este mai lung decât cel superior.
O altă caracteristică este înnotătoarea dorsală, situată departe de cap, în apropierea cozii, la acelaşi nivel cu înnotătoarea de sub coadă. Linia spatelui este uşor bombată, în timp ce linia ventrală este dreaptă. Ochii sunt dispuşi sus, în regiunea frunţii. Fiind o răpitoare feroce, foarte lacomă, ştiuca este un peşte care se dezvoltă foarte rapid.

De regulă, la vârsta de un an atinge deja 25-30 cm şi greutatea de 250 g. Lungimea sa medie (în apele dulci din ţara noastră) este de 40-50 cm, iar greutatea medie variază între 1 şi 1,8 kg. Ştiuca poate atinge şi o lungime de 1,5-1,8 m, în acest caz depăşind greutatea de 20-22 kg; bineînţeles că astfel de exemplare sunt foarte rare. În condiţiile apelor de la noi, după mihalţ, ştiuca este peştele care se reproduce cel mai devreme.
De regulă, la sfârşitul lui februarie ştiucile încep reproducerea, adunându-se în grupuri sub stratul de gheaţă încă netopit. Perioada de reproducere se poate prelungi până la sfârşitul lui martie, iar în cazul unor ierni deosebit de geroase, chiar până la începutul lui aprilie.
De regulă masculii ajung la maturitatea sexuală în cel de-al treilea an de viaţă, iar femelele la 3-4 ani. În funcţie de mărime, o femelă depune câte 100000-350000 de boabe de icre, dar exemplarele deosebit de mari deţin în ovare chiar cantităţi ce depăşesc o jumătate de milion de icre, pe care le depun într-o singură porţie. Icrele sunt de culoare gălbuie şi au un diametru de 2,5-3 mm.
Carnea ştiucii este destul de gustoasă, deşi are multe oase; icrele sunt şi ele deosebit de gustoase.