La rate, cu Boris

Era prin iarna, afara era cam innorat si bruma de zapada ce se asternuse cu ceva zile in urma era inghetata de gerul ce musca din betonul blocurilor capitalei. Pe cand incheiam trebile de prin birou si ma pregateam de plecat acasa, suna telefonul. Raspund, „salut mai Grigule! Ma, uite, avem o ocazie foarte buna sa mergem la un amic de-al meu pe fond, in Braila, sa facem doua zile de vanatoare la rata. Ce faci? Te incumeti?”… “Pai mai e vorba” zic eu, deja cu gandul la caine, arma si bagaj, bucuros ca scap de oras si plec la vanatoare.

Stabilim detalii si iata-ne a doua zi, pe la pranz, in masina cu tot ce trebuie la noi, inclusiv Boris, cainele meu brac, partener de nadejde si aliat in diminetile friguroase de vanatoare la gasca, cand biciuie vantul aducand fulgi mari de zapada iar mainile iti incremenesc pe arma, dar si in diminetile de vara cand abia mijeste soarele iar el, Boris, innebuneste intr-o cheta frenetica dupa prepelite, incremenind ici si colo in cate un aret ce-i face narile sa freamate si cate un picior sa paralizeze in aer, incordat ca un arc, gata sa sara, gata sa aporteze, gata sa starneasca, gata sa … vanam impreuna oriunde, oricand, oricum …

Dupa cateva ceasuri, ajungem la destinatie. In prag ne astepta Vlad, un tip jovial, pus pe glume si cu sprancene stufoase ca peria de curatat covoare a mamei de cand eram copil. Dupa descarcarea echipamentelor, ne asternem la un vin alb cu aroma de nuca, iarba proaspat cosita si struguri tarzii, catifelati. Langa, Vlad, gazda desvarsita, puse niste branza de oaie, niste pastrama de mistret luat prin august la o panda cu folos, mamaliga facuta rapid si niscai dulceata de arpagic. Delicatese cum nicicand nu am mai mancat, branza aia cu dulceata m-a cucerit. In seara aceea am uitat de glicemie si ne-am ospatat ca buni prieteni ce urmau sa se infrateasca prin vanatoare.

Dimineata ne-a prins in masina, cautand locurile ce nu erau inghetate, unde ratele puteau sa se aseze, iar noi sa facem pasajul mult dorit. Toata ziua am facut recunoasteri, le-am vazut „jocul” si „bataia”. Am taiat un ratoi de pe autorizatie, fiindu-ne „invitat de onoare” la cina. Seara am petrecut-o in compania ratoiului si a verzei murate. Vinul ne-a dezlegat limbile si am inceput a depana patanii de prin calatoriile nostre de vanatoare. Pe la miezul noptii am si cantat … vinul asta …

Dimineata, pe neinfulecate, am plecat la vanatoare. Asa am invatat, sa nu plec la nicio vanatoare altfel decat flamand. „Numai asa vei gandi ca un animal de prada” … inteleapta povata. Si de folos, inca o data. In timp ce macaneam din chematorile spanzurate de gat, am lasat sa ne atarne la ciochinare noua rate mari si doi ratoi. Boris, si-a facut datoria ca de obicei. A adus toate ratele. Niciodata nu mi-a placut sa nu recuperez vanatul si nici lui. Dupa pasajul de dimineata, am desfacut repede doua rate mai frumoase si am facut pieptii la gratar. Faine bucate. Dupa ce si-a primit si Boris partea lui, am plecat la picior pe canale. Am mai atarnat inca trei rate mici … mig-uri … si o rata mare. Undeva deasupra norilor se auzeau gaste … multe … of mai Vlade, nu putem sa luam o autorizatie la gasca, intreaba Toni cu ciuda? Pai acu’ spui ma crestine?

M-am luminat ca soarele la fata. Am mai facut doua canale la picior cu gandul la gaste si apoi fuga la Braila la asociatie. Dimineata eram la Marasu in Insula. Inca o zi de recunoastere … milioane de gaste … ne facem la repezeala trei adaposturi bine camuflate intr-un canal, langa sola unde speram sa se lase gaste, notam traseul pe GPS si apoi la gazda noastra binecunoscuta, la Tanti Anica. Duminica seara… in timpul zilei facuse placinte. Chiar si fara barbat si copii, Tanti Anica a continuat traditia. Barbatul i-a murit in vremea comunistilor „l-au gasit cu cinci miei inainte de Paste la coborare dupa bac si l-au inchis, cinci ani de zile nu am stiut de el nimic, dar eu mi-am vazut de casa mea si de gospodaria ce mi-a lasat in grija” cand s-a intors, dupa un an a murit de pneumonie. „Atat i-a fost viata” spune Tanti Anica cu o seninatate de neinteles, se obisnuise deja sa traiasca singura.

Dimineata la cinci eram in canal, frigul noptii mai lasase adaposturile, dupa inca doua brate de stuf puse pe deasupra ne bagam fiecare in al sau si asteptam. Eram intinsi pe vreo cincizeci de metri. Primul trece gascanul, Boris era langa mine si astepta comanda, nu intelegea de ce nu trag si ma privea uimit. Dupa gascan la vreo treizeci de minute, au inceput sa vina gastele. O ceata densa a inceput sa se lase intru bucuria noastra. Veneau gastele valuri, aproape de pamant cat sa le dai jos cu prajina. Intre valuri, Boris aporta tot la mine. Treizeci si patru de gaste mari am dat jos si am atarnat pe sfoara. O noua zi nu mai isi avea rostul. Autorizatia era completa. In aceeasi zi ne intoarcem langa Braila la prietenul Vlad. Toata seara am jumulit la gaste, pana si Boris avea pene pe bot. Dimineata am inchis si autorizatia de rate. Zece rate au cazut pentru noi in balta si pe toate zece le-a recuperat Boris cu tot frigul ce se lasase. In fuga, am facut o poza cu ultimul ratoi impuscat.

In aceeasi dupa amiaza, am plecat la Bucuresti. Tot in aceeasi seara dormeam in patul meu fericit si cu sufletu-mi plans ca am lasat iubirea in urma … vanatoarea …

 Autor: Grig Robert Guti

ACEST ARTICOL PARTICIPA LA CONCURSUL CE ARE CA PREMII MUNITIE D DUPLEKS