Prima la mistret

In cursul saptamanii trecute, vorbeam, ba cu un prieten, ba cu altul despre ce se mai aude cu vanatoarea la pasari, ce mai stim, ce mai facem…vis-à-vis de vanatoare. Vineri a sosit repede o propunere de la Octav…

– Ce faci, nanule (asa imi zice el ca poate il voi nasi candva)?

– Finule, ce stii, pe langa casa…

 – Pai hai la mine la un mistret, ne mai vedem si noi, mai schimbam o voba pana ne pun conducatorii acasa iar ca mai vin x,y,z, mare parte cunoscuti si prieteni.

Ideea mi-a suras, insa nu neaparat de a iesi la vanatoare si sa “ucid” ceva cum spun unii. Pur si simplu imi era dor de iesit in natura, fie ea munte sau campie, sa imi vad prietenii si sa socializam, ca si aici e mai dificil in ultimul timp.  Totusi, oboseala parca ma tinea in loc si eram nehotarat. Ca sa nu decid eu, apelez  un prieten, stiti cum se face, nu te decizi singur, suna un prieten. Zis si facut, telefonul suna..

– Salut Ioane!

– Sa traiesti

– Ce mesteresti?

– Cu copiii, trebuie sa plece sotia pana la un doctor, pe langa casa ce sa mai

– Lasa atunci, in rest?

– Zi cu ce te ajut, de ce zici lasa

– Ma gandeam daca ai chef de o iesire cu baietii?

– Cand?

– Pai plecam cat putem de repede ca baietii se strang din seara asta, vine x,y,z..

– La cat ne vedem?

M-a busit rasul instant. E simplu la barbati, mai ales la vanatori. Decizia se ia in maxim 10 propozitii. Bagaj repede, nu il termin, suna telefonul, am ajuns, s-a auzit vocea lui Ion. Si uite asa m-am trezit in masina pe drum spre Vrancea. Intalnirea de seara a fost cea clasica pe care cu totii o stim, foc, gratar, rasete si fuga la somn sa fim pregatiti pentru dimineata.

Am facut 2 goane si, fiind munte, mistretii sunt greu de adus in linia armelor, dar am reusit cu prietenii sa vanam UN mistret care a crosetat elegant 1 copoi slovac, vreo jumatate de ora intr-un des pana a ajuns proprietarul sa il linisteasca pentru a isi putea recupera cainele, cat de cat intreg. Spalat rana cainelui cu cativa baieti, bandaj, toata lumea la masa, poze, rasete si acasa.

O poveste pe scurt, insa ceea ce voiam sa subliniez e ca desi am vanat Un mistret, fix invitatia lui Octav, nu a plecat nimeni acasa dezamagit pentru ca asta a fost doar un motiv in plus sa ne bucuram de natura si prieteni, nu sa facem “macel”.  Unora dintre noi ne place mai mult sa ne vedem in natura si sa vanam ce putem, decat sa ne intristam ca nu am pus pe tabloul de vanatoare 100 de mistreti. Pana la urma omul ne invitase la UN mistret. Mistreti au fost, insa si soarta isi spune cuvantul uneori si ii pune ca de obicei in avantaj.

Cat despre partea cu pasarile…stati linistiti, nu e nimic nou.