Boiliesuri peste iarna (2)


mixuri-de-boilies

In articolul precedent, am aratat cum se pot pastra boiliesurile peste iarna. Vorbim acum despre felul in care se pastreaza componentele boiliesurilor, fie ingrediente, fie mixuri gata facute.

Durata de viata a ingredientelor difera enorm. Unele rezista cu anii. Altele ar putea fi teoretic expirate inainte de a fi vandute catre pescari. Cele mai sigure sunt aromele. Arome vechi de 10-20 de ani sunt inca bune. In alte tari, exista o piata a aromelor clasice, care se vand la preturi mai mari decat aromele noi. Un scopex original din anii 80 e mai scump decat orice scopex actual. Aromele de calitate au un termen de garantie aproape nelimitat. Foarte bine rezista si unele uleiuri esentiale (atentie, nu toate!) daca sunt pure. Uleiul de piper negru, preferat de majoritatea pescarilor de crap, e printre ele.

Prin contrast, lichidele nutritive au un termen de garantie mult mai scurt si oarecum neclar. Neclaritatea vine din faptul ca niciunul nu a fost conceput pentru boiliesuri si termenul de garantie specificat de producator se refera la folosirea lor in scopurile pentru care au fost gandite, cum ar fi consum uman sau furaje. Producatorii reali nu sunt firme de nada, in principiu firmele de nada nu fac ingrediente, sunt producatori din alte industrii cum ar fi industria prelucrarii pestelui sau industria zaharului sau industria medicamentelor. De exemplu, pasta de peste solubila, hidrolizata are un termen de garantie de doi ani, dat pentru folosirea in alimente. La boiliesuri, s-a constatat ca poate fi eficienta si dincolo de termenul de doi ani. Depozitata corect, nu isi modifica proprietatile. Asa ca termenul de garantie poate fi extins, daca e tinuta in conditii optime, dar poate si fi scurtat, daca e pastrata in conditii proaste.

Un caz special este siropul de fosfor folosit in boiliesuri sub diverse nume. Siropul e un medicament. E produs de o companie farmaceutica. Termenul lui de garantie ca medicament e extrem de scurt. Poate fi de numai 30 de zile, la anumite versiuni. Pana ajunge la pescari, siropul de forfor trece prin mai multe maini si cele 30 de zile pot fi depasite inca din timpul proceselor de import si reambalare. Cel mai proaspat sirop pe care il poti cumpara de la cea mai onesta firma de nada prin intermediul celui mai bun magazin e foarte probabil, ca medicament, un produs deja expirat. Se adauga faptul ca nu orice sirop se vinde rapid, unele sticle stau intr-un magazin sau intr-un depozit cu lunile si chiar cu anii. Totusi, asta nu pare sa afecte valoarea lui in boiliesuri, ca lichid nutritiv.

robin-red

Sa nu se inteleaga de aici ca prospetimea unui lichid nutritiv e lipsita de importanta. Lichidele proaspete sunt preferabile in orice situatie, dar nu e simplu de stabilit un termen de garantie pentru ele, ca ingrediente. Termenul dat de producator poate fi inadecvat. In cazul lichidelor nutritive nu mi-as face nicio problema sa le tin peste iarna, daca am incredere in reputatia firmei si in sursa de la care le-am cumparat.

Sunt si cazuri in care termenul de garantie ar fi foarte relevant daca ar fi precizat, de pilda la fainurile sau extractele naturale de peste, carne si crustacee. Produsele de acest tip trebuie folosite rapid. Daca la sfarsit de sezon ti-au ramas mixuri pe baza de fainuri de peste, carne sau crustacee, cel mai bun lucru este sa le rulezi. Prospetimea unui mix depinde de prospetimea celui mai perisabil ingredient. Daca ai in mix un ingredient care are termen de garantie sase luni, atunci tot mixul are termen de garantie sase luni. Cel putin teoretic. Am vazut si crap prins la mixuri vechi de cativa ani, dar capturile au fost facute dupa nadiri masive, pe un lac unde nu mai pescuia nimeni la boilies. Nu stiu daca rezultatele ar fi fost aceleasi fara prenadire si pe o balta in care pestele ar fi avut alternativa unor boiliesuri proaspete sau a unor surse de hrana naturala mai consistente. In schimb, daca rulezi mixul si bagi boiliesurile la congelator sau le usuci, opresti procesul de imbatranire si le prelungesti prelungit viata.

Rularea mixurilor e modul cel mai sigur de a valorifica oferta unor magazine care vin cu preturi reduse pe final de an. Fara discutie ca nimeni nu face reduceri numai de dragul Craciunului. Sunt reduse stocuri din anul in curs, in vederea golirii depozitelor pentru stocuri noi. Unii suspecteaza aceste mixuri ca ar fi vechi, dar nu e neaparat asa. Daca sunt din anul curent, le putem considera proaspete. Poate ca magazinul vrea sa le vanda cat sunt inca proaspete, evitand costurile depozitarii lor peste iarna. De altfel, primul lucru care conteaza e pretul. Daca pretul e bun, clientii se gandesc mai putin la vechimea mixurilor si mai mult la chilipirul care li se prezinta.

crap-mare

In rezumat, pastrati aromele peste iarna fara nicio grija. Daca aveti uleiuri esentiale mai vechi de un an sau doi, pastrati-le numai daca aveti certitudinea ca sunt pure si daca producatorul garanteaza ca se pot pastra. Unele rezista bine, altele oxideaza. Cele mai multe lichide nutritive nu ridica probleme de stocare pe termen lung. In schimb, daca v-au ramas ingrediente relativ perisabile, in special fainuri si extracte naturale de peste, carne si crustacee, includeti-le intr-un mix si rulati-l. Altfel, chiar daca sunt sigilate in ambalajul original si sunt bine pastrate, se invechesc, lucru care s-ar putea reflecta in calitatea boiliesurilor.

Daca v-au ramas mixuri, rulati-le. Nu le tineti sub forma de mix, tineti-le sub forma de boilies. Daca vreti sa cumparati mixuri la pret redus, cu ocazia reducerilor uneori substantiale de la sfarsit de an, cumparati numai daca aveti incredere ca mixul e din anul in curs (imposibil de verificat practic, e doar o chestiune de incredere) si daca il puteti rula cat mai repede. In acest caz, faceti o afacere buna.

As evita insa orice fel de ingrediente sau mixuri sau boiliesuri gata facute care sunt vizibil depreciate, indiferent cat de tentant este pretul lor.

Facebook Comments
Boiliesuri peste iarna (2)
5 (100%) 1 vote[s]

Unul dintre cei mai cunoscuti pescari de crap din Romania. Fondator al revistei "Aventuri la pescuit". A publicat sute de articole, traduceri si interviuri care au avut o influenta majora asupra scenei crapiste din tara. Realizator de emisiuni TV.

LASA UN MESAJ

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *