In ajun de sarbatori

 „ Sa cautam sa ne pazim nu prin strasnicia legilor, ci prin corectitudinea faptelor noastre” – Tucidide

Frigul patrunzator ii ingreuna respiratia. Ochii ii lacrimau iar lacrimile ajunse pe obraji inghetau repede, lucruri care il faceau pe copilul ce inainta cu greu prin zapada ce scartaia sub pasii sai micuti sa se stearga tot mai des cu maneca cojocelului sau plin de petice, peste fata. Nu avea manusi iar degetele de la maini ii inghetasera deja. Muta mereu, dintr-o mana in alta undita, incercand astfel sa se mai incalzeasca nitel. Cunostea bine drumul de aceea faptul ca inca era noapte nu-l incurca deloc. Se grabea sa ajunga la locul de pescuit cat mai de dimineata posibil, pentru a-l prinde liber deoarece stia ca acolo vin multi pescari si nu va mai incapea si el si astazi trebuia neaparat sa prinda ceva, macar un peste – doi, sa aiba ce manca in ziua de Craciun el si mama sa cea bolnava care statea de cateva zile la pat cuprinsa si ea de aceeasi boala cumplita care-i curmase viata tatalui sau si care-l rapuse in urma cu doua luni si pe fratele sau mai mic. Saracia in care se zbateau il facea pe copil sa planga adeseori, iar lipsa posibilitatilor de trai il mahnea tot mai mult. In timpul verii si al toamnei, cand lumea avea nevoie de forte de munca la lucrul campului si la diferite alte treburi de prin gospodarie, reusise sa se descurce, muncind cand pe la unul cand pe la altul, pe bani putini ce-i drept, dar macar avea cu ce sa cumpere cate ceva de mancare pentru el si ai lui. Acum insa, in plina iarna nu-i ramanea altceva de facut decat sa incerce sa prinda niste pesti, singura hrana pe care o mai putea procura. Invatase sa pescuiasca de la tatal sau si acest lucru ii placea foarte mult. De cand acesta murise, anul trecut, ii folosea ori de cate ori mergea la peste undita sa, un bat telescopic de cinci metri cumparat cu multi ani in urma din bazar. Din banii castigati in toamna reusise sa-si cumpere un plic de carlige, o rola de fir pentru legat carligele si doua plute mici si foarte sensibile de balsa, tot din bazar. Avusese grija sa stranga inainte de a veni ingheturile o cutie mare de rame pe care le pastra la caldura, sa nu inghete si umezea din cand in cand pamantul in care le tinea, cu multa grija si constiinciozitate, constient find ca de ele depindea daca vor avea sau nu ce manca peste iarna.

E drept ca din cand in cand ii mai vizita cate o ruda si le mai aducea cate ceva de mancare sau haine mai vechi pe care acestia nu le mai foloseau, dar asta se intampla foarte rar, in rest trebuia sa se descurce singur. Pana sa se imbolnaveasca mama sa mai era cum era, dar acum. Nu mai avu timp sa se gandeasca mai mult pentru ca ajunse langa apa. Inca era intuneric, dar macar locul nu fusese ocupat. Rezema undita de o cracana din rachita care zacea infipta in mal inca de dinainte de ingheturi si se ghemui langa piatra uriasa care strajuia malul, fiind astfel putin mai la adapost de curenul rece ce se iscase de-a lungul apei. Isi sulfa de zor in pumnii inghetati si isi lovea palmele una de alta incercand sa puna astfel sangele in miscare. Incet, incet reusi sa-si miste degetele cuprinse insa de o durere crunta provocata de incalzirea fortata.

Undeva, dincolo de apa, de dupa malul inalt , o dunga rosiatica vestea nasterea zilei. O zi minunata pentru alti copii, ziua ajunului nasterii Mantuitorului, ziua colindelor si a lui Mos Craciun. Pentru el insa aceste lucruri aproape ca nu existau, pentru el si mama sa el trebuia sa fie Mos Craciunul care sa aduca ceva acasa. Daca nu se va simti chiar foarte rau mama sa in aceasta seara, va merge si el la cateva case cu colindul, macar la preot si la invatatoare sa spera ca va resui sa ajunga.

Un zgomot de motor ii ajunse la urechi, apoi vazu in departare lumina unor faruri, deja incepeau sa apara pescarii. Se bucura atunci ca reusise sa ajunga primul acolo. Lumina devenea din ce in ce mai puternica, iar din strafundul apelor scobarii argintati se azvarleau in sus, in salturi repetate ce increteau pret de cateva clipe suprafata apei. Cateva lebede impinse de apele inghetate tocmai pana in acele locuri atat de nordice trecura fantomatic pe langa el.

Desfacu undita cu grija, regla adancimea si scoase din buzunarul pantalonilor cutiuta cu rame. Lua cu grija o rama subtire si rosie si o puse cu mare greu, din cauza frigului, in carlig, apoi incepu sa pescuiasca. Erau momentele cele mai dragi ale vietii sale condamnata parca la un chin continuu. Cand pescuia se simtea el insusi, se simtea in alta lume, lipsit de griji si uitand de toate amaraciunile. Nici nu sesiza faptul ca incet, incet locul se aglomerase. Multi pescari venisera in acel loc renumit de scobar, unde se prindea foarte bine acest peste pe toata perioada anului.

Soarele se ridica usor peste pamant aducand putina caldura, mai mult inselatoare, pentru pescarii adunati pe maul apei. Copilul stia ca poate sta doar pana la pranz, apoi trebuia sa plece acasa sa se ingrijeasca de mama sa.

Degeaba reusise sa ajunga primul pe apa, degeaba prinsese cel mai bun loc, era una din acele zile in care scobarul nu manca sub nici o forma. Daca de dimineata scobarii aratasera o oarecare frenezie in miscari manifestata prin saluri repetate, acum nu mai sarea nici unul. Apa parca era pustie.

“ – Ce are, ca nu manaca daltarul ?” se auzi intreband o voce, “- Nu stiu, dar e a treia zi cand nu pune gura, poate au umblat astia de la baraj la nivelul apei, dar nu vrea si gata “ ii raspunse cel interpelat.” ; “– Asa-i scobarul, cand nu vrea, apai nu vrea” spuse un al treilea..

Atunci pluta mica se opri o clipa din cursul sau pe firul apei tremurand usor. Copilul stia foarte bine ce inseamna acest lucru si intepa scurt. Simti zbatere in fir. Scobarul se zbatea disperat scuturand cu putere din cap incercand sa se elibereze, dar cu multa rabdare si o stiinta perfecta a drilului, copilul reusi sa-l aduca la mal. Era un scobar maricel pe care cu greu reusi sa-l ia cu o mana din margine apei, neavand minciog. Ii scoase cu grija carligul si il puse in pseudo juvelnicul sau facut dintr-o perdea veche.

“- Cine-i pescar prinde peste. Felicitari copile !“ spuse pescarul batran din stanga sa, privindu-l cu admiratie pe tanarul pescar. Copilul ii multumi cu un zambet timid. Se simtea atat de bine in acele clipe ca parca nimic altceva nu mai conta.

Orele trecura insa repede si nici un alt peste nu mai avu bunavointa sa se apropie de carligul sau. Oricum dintre toti de acolo, doar el reusise sa prinda un peste. Mai toti pescarii deja plecasera dezamagiti. Acum mai era acolo doar el si pescarul batran care-l complimentase atunci cand prinsese scobarul.

“ – Mai stai tinere prieten ?” il intreba acesta.

“ – Nu domnule, nu mai stau, trebuie sa merg acasa sa am grija de mama si apoi sa merg putin cu colindul”, raspunse copilul.

“- Va veni la tine Mos Craciun anul asta, ai fost cuminte ?” ;

“ – Eu as vrea sa vina domnule, dar din pacate viata m-a facut sa nu mai astept nimic de la nimeni. Daca nu reusesc eu sa adun ceva, atunci nu vom avea ce manca acasa “, zise cu tristete, dar totusi cu o urma de demnitate in glas tanarul pescar.

Raspunsul acesta neasteptat de la un copil il facu pe batran sa tresara. Avea in fata sa un copil sarman, dar care avea o gandire deja matura si care dadea dovada de mult bun simt si modestie.

Copilul isi stranse undita, scoase din apa micul juvelnic in care scobarul se zbatea vioi si lunadu-si la revedere de la batran, dar nu inainte de ai ura acestuia un Craciun fericit, se porni spre casa. Macar va avea mama sa ce manca in ziua de Craciun. Deodata se auzi strigat :

“- Hei copile ! Stai putin ! “ il striga batranul de care tocmai se despartise. “- Vino putin inapoi!” Ascultator, copilul se intoarse langa batran. “- Da domnule! Ce doriti ?”, intreba el politicos.

Batranul il privi un timp in tacere apoi il intreba cu o voce grava :

“- Copile tu crezi in Dumnezeu ?”

“ – Cred domnule, sigur ca cred, cu toate ca mi-a dat atatea momente de indoiala in viata“

“ – Daca spui ca crezi cu adevarat, stii ca Dumnezeu ii rasplateste pe toti cei care fac fapte bune, nu ?”

“- Desigur domnule, asa este “.

“- Atunci fa si tu o fapta buna in aceasta zi speciala, si daca ai credinta adevarata fapta ta nu va ramane nerasplatita. “.

Copilul ramase pe ganduri nestiind ce sa zica, apoi, parca trezit dintr-un vis ii spuse batranului :

“- Desigur in situatia mea de acum prea multe fapte bune nu pot sa fac, dar cred ca daca as elibera pestele prins astazi, ar fi o fapta buna, placuta lui Dumnezeu “, si fara sa mai stea pe ganduri scoase scobarul din juvelnicul sau improvizat si-l aseza cu grija in apa, dandu-i drumul. Il privi in timp ce acesta disparea in adancuri dupa care ofta zicand “ – Chiar daca mama nu o sa aiba ce manca maine, macar am facut un lucru bun”. Lacrimi mari ii aparura in ochii mici facandu-l sa se simta stanjenit in fata pescarului strain de langa el.

“- Nu plange copile ! Fapta ta este una demna de tot respectul, nu multi ar fi facu acest gest. Eu nu sunt un om bogat, dar vreau sa-ti daruiesc ceva. Ce zici esti deacord? Nu vreau sa te simti jignit, este doar o rasplata pentru fapta ta buna, rasplata cea mare insa va veni din ceruri. Vei vedea!“ mai spuse batranul in timp ce-i intindea cu mana sa tremuratoare o bancnota de 50 de lei.

Copilul se simtea putin stingherit, nu-i placea sa primesca de pomana, nu era un cersetor, dar poate ca pana la urma un mic ajutor din partea batranului nu-i i-ar fi stricat, mai ales in situatia in care se afla, fara bani, fara mancare si cu mama bolnava, isi aminti de o poezie invatata de la tatalu sau si mai ales de un vers care-i ramasese intiparit foarte limpede in minte:  “ Mananc si plang, mananc”.

“- Multumesc domnule, mi-ar fi de mare ajutor darul dumneavoastra acum, voi avea cu ce sa cumpar ceva mai mult de un singur peste pentru ziua de Craciun, dar as prefera sa consider suma de bani pe care mi-o dati ca un imprumut pe care ma angajez sa vi-l returnez cat mai repede cu putinta. Ce ziceti este bine asa ?”

“ – Tinere, bunatatea si maturitate de care dai dovada marturisesc ca nu le-am mai vazut demult la un om. Sa fie asa cum vrei tu. Si nu uita un lucru: MOS CRACIUN chiar exista, sa stii asta de la mine”!”

Dupa ce facu cateva cumparaturi de la magazinul din centrul satului copilul porni spre casa sa. Intalnirea cu acel batran atat de cumsecade il miscase peste masura, nu-si putea lua gandul de la el. Ajuns nu departe de casa vazu ca pe horn iesea fum, semna ca cineva facuse focul. Oare cine sa fi fost? Mama sa nu mai coborase din pat de doua zile. Grabi pasul si ajunse curand langa casa. Privi pe geam si o vazu pe mama sa trebaluind pe langa soba. Parca nu mai era bolnava. Se produsese o minune. “ MOS CRACIUN exista cu adevarat.“ Avea dreptate batranul. Acesta era cel mai frumos cadou pe care-l putea primi de Craciun.

Pe chipul copilului se asternu un zambet frumos, iar buzele sale subtirele prinsera a rosti o rugaciune soptita. Sarbatorile puteau de-acum sa soseasca si pentru ei.

 

Dinu-Florin Cirstean
Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl sau. Un împătimit al pescuitului pe râu cu bologneza, ce nu refuză nici partidele de pescuit pe ape stătătoare.

6 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *