POVEŞTI CU PEŞTI: Stiuca


 „Toate fiinţele umane se nasc cu nevoia de a asculta şi de a spune poveşti… dar cea mai mare nevoie a lor este aceea să aibă poveşti incredibile de trăit.”

Harvey Cox

3.

Poveste  cu  ştiuci

(Pescuiţi responsabil!)

Peştele

Unul dintre cei mai mari hoţomani din apele noastre este fără îndoiala lacoma ştiucă. Mulţi pescari o caută cu multă ardoare în pescuielile lor, iar prinderea unei ştiuci trofeu reprezintă visul tuturor discipolilor lui Ebisu.

Este un peşte foarte spectaculos, cu un mare apetit de hrănire şi care dă dovadă de o forţă remarcabilă, ceea ce face ca pescuitul său să fie foarte plăcut şi incitant totodată.

Are un corp alungit, uşor turtit lateral iar capul său este lunguieţ, puţin curbat din profil. Botul seamănă cu ciocul de raţă. Are o gură foarte largă, cu dinţi bine dezvoltaţi, puternici şi ascuţiţi (aşezarea dinţilor face ca la pescuitul său să fie necesară folosirea unei strune care să reziste la muşcătura peştelui, deoarece firele monofilament precum şi cele textile sunt tăiate foarte uşor de dinţii precum o foarfecă ai ştiucii). Maxilarul inferior este mai lung decât cel superior. Are  înotătoarea dorsala situată departe de cap, în apropierea cozii, la acelaşi nivel cu înotătoarea de sub coadă. Ochii îi are dispuşi sus, în regiunea frunţii. Un lucru specific ştiucii îl reprezintă coloritul său de „camuflare”, care variază în funcţie de mediul în care trăieşte de la gri-verzui la galben-verzui pe spate, până  aproape negru uneori sau cafeniu închis. Părţile laterale au pete maronii, oliv sau negricioase. Este vărgată de mai multe dungi cenuşii dispuse transversal iar burta o are alburie sau gălbuie.

Denumirea ştiinţifică a ştiucii este Esox Lucius iar comportamentul său, de mare vânător, i-a adus denumirea populară de „lupul apelor”.

Povestea

Un petic viu dintr-al străfundului tablou

Trezit din nemişcare de-un ancestral ecou

Lovi crâncen năluca, uitând parcă de sine

Rupând şi val şi undă şi sufletul din mine.

Trezit dintr-un somn beteag de vise şi mult prea scurt pentru odihnă ieşisem în ceas de noapte aflată-n pas de destrămare dorind s-astâmpăr focul pescarului din mine, plutind încet cu barca, undind în unda lină, cătând cu-nfrigurare castelul de sub ape al ştiucilor flămânde aflate-n vânătoare.

De după orizontul dătător de viaţă se iţise un grunz de foc iar firea-ntreagă îşi preschimba culoarea aşa că negrul-sur ce amintea a noapte se destrămă încet pierind în lumină. Îl văzui ca în oglindă, cum sare dintre ape mânjind cu sânge lumea, în ochelarii colegului meu, coleg cu care luasem cu asalt balta mânaţi de-acea pasiune pe care numai pescarii sunt vrednici de a o percepe şi de a o trăi.

Sosise aşadar acel ceas prielnic pe care-l aşteptam. Era ceasul ce deştepta fiara făcând-o să atace.

Iar ca un prompt răspuns de dulci şi-apăsătoare dorinţe, năluca deveni deodată năprasnică şi grea. Lanseta cătă spre frângere cu vârful muiat în unda încă adormită iar firul tăie lumea rece a dimineţii ca un brici ascuţit. Din zbatere nebună, din dril nestăvilit umpleam încet în mine paharul împlinirii. O aduceam cu grijă cătând a-i frânge dorinţele-i cumplite de evadare şi visele-i de izbăvire. Cu tremur mare vibra unda iar apa în ţăndări exploda atunci când dinţata căta mântuirea atacând parcă văzduhul, lăsând în urmă valul, muşcând năvalnic din aerul unei lumi străine pentru ea. Era o luptă frumoasă de care aş dori mereu să am parte. Veni în cele din urmă căzând nălucă în plasa minciogului ce-i frânse şi ultima speranţă de a scăpa în dril.

Apoi, nedând parcă prilej de odihnă undei, străfundul îşi trimise o altă năhoadă să atace. Am jucat şi jocul acela cu la fel de multă plăcere şi cu la fel de mare dorinţă de a birui şi iarăşi minciogul a învins nădejdi iluzorii.

O vreme, după acel început nebun de zi, se instală acalmia făcând năluca să înoate stingher.

Balta se trezise din visarea nopţii scoţându-şi în lume neamurile de păsări care o locuiau. Lebedele albe, pescăruşii nestatornici, ulii cu privire de moarte sticloasă, raţele măcăitoare şi stârcii cei împietriţi parcă în margine de baltă îşi începuseră activităţile diurne.

Şi lumea din adânc prinsese din nou viaţă, numai că acum ieşeau la atac doar ştiuci juvenile. E plăcut să ai activitate, e plăcut să prinzi cât mai mult, dar la fel de plăcut şi corect în acelaşi timp este să eliberezi peştii mai ales dacă aceştia nu au dimensiunea legală pentru a fi reţinuţi. Dar, ca pescari ce suntem, ar trebui să uităm de legi şi de prevederile lor iar la noi să acţioneze doar etica pescuitului. A pescui nu înseamnă a ucide, a prinde un peşte nu înseamnă în mod automat a-i curma viaţa. Pe noi pescarii, nu legea trebuie să ne oprească în a lua decizia ce facem cu peştele pe care l-am prins, restricţiile trebuie să vină de la noi, să ni le autoimpunem. Un pescuit corect şi civilizat este întotdeauna şi un pescuit foarte plăcut.

Pentru cei ce doresc să reţină peşti eu nu am decât un îndemn: „Eliberează ştiuca (şi nu numai) sub dimensiunea legală şi nu lua acasă mai mult peşte decât este legal permis! Fă tu primul aceste lucruri şi exemplul îţi va fi urmat cu siguranţă şi de alţii!” 

După cum am mai spus, un adevărat pescar iubeşte natura şi o respectă, o înţelege şi acţionează în consecinţă, nu o sărăceşte ci din contră are grijă la conservarea şi la perpetuarea sa. Iubind şi protejând natura pescarul iubeşte şi protejează peştii asigurându-se că şi generaţiile viitoare (copiii şi nepoţii săi) vor avea ce pescui pe apele publice. Mereu mă întreb de ce oare nu putem gândi şi acţiona cu toţii aşa, de ce mulţi undiţari concurează mereu sub egida Marei Sacoşiade? Oare instinctul primar al vânătorului din vechime este atât de adânc întipărit în ADN-ul nostru încât nici acum, după atâtea milenii de evoluţie a speciei noastre, să nu îl putem reprima?

Greu de răspuns şi mult de scris deoarece sunt enorm de multe fire de despicat, pornind de la condiţia socială şi ajungând, pas cu pas, până la cea morală a fiecărui individ, pornind aşadar dinspre teluric şi terminând cu aspiraţii spre virtute.

– Mai stăm aici sau ne mutăm? Văd că numai grădiniţa mai are chef de joacă. m-a întrebat micul meu făcându-mă să tresar din reflecţiile mele şi să lepăd senzaţia aceea de îndoială asupra evoluţiei corecte a speciei umane.

I-am răspuns cu o ridicare din umeri.

– Eu zic să plecăm pe un alt loc! a continuat el

L-am aprobat şi am acţionat în consecinţă.

Am lăsat în urmă balta din mijloc de trestii şi am pornit spre largul acumulării.

Ieşiţi de la dosul zăngănitor al lănciilor de stuf ne-am întâlnit cu bătrânul Eol care sufla cu putere aruncând apa în valuri mari spre maluri. Nu se prea putea pescui pe o aşa vântoasă iar drept urmare am renunţat la ideea de a prinde peşte pe larg şi ne-am retras iar la adăpostul mării de stuf într-o altă baltă aflată la o distanţă nu prea mare de locul unde începusem ziua.

După ce am îmbăiat o vreme nălucile în zadar, după ce am schimbat de mai multe ori amăgirile din capătul strunei iată că într-un final a venit şi izbăvirea.

Mulinam deja fără chef când, la nici doi metri de barcă, am simţit cum cineva mă apucă parcă efectiv de mână. Era să scap lanseta, atât de violent a fost atacul. Am înţepat rapid, dar în zadar. Ratasem. Am lansat din nou spre trestia din faţă şi am mulinat pe direcţia de mai înainte. La fel, atac nebun, înţepare în gol. Descumpănit am urmat totuşi acelaşi tipar. Era tot acolo, trecerea nălucii probabil îi deranja teritoriul. Dacă primele două atacuri au fost scurte, de data aceasta atacul a fost amplu. Zbaterea care a urmat înţepării mi-a adus un strop de linişte în sufletul meu descumpănit de pescar.

Şi acela avea să fie doar începutul unei noi serii de frumoase şi plăcute aventuri cu ştiuci în acea zi ce se scurgea liniştită prin lume şi prin noi ducându-ne clipă cu clipă, ceas cu ceas, spre înserarea vremelnică a nopţii precum şi spre marea şi eterna înserare a vieţii.

„Dacă te gândeşti la anul următor – însămânţează pământul! Dacă te gândeşti la următorii zece ani – plantează un copac! Dacă te gândeşti la următorii o sută de ani – educă oamenii.”

(Proverb chinezesc)

Facebook Comments
Apreciati articolul

Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl sau. Un împătimit al pescuitului pe râu cu bologneza, ce nu refuză nici partidele de pescuit pe ape stătătoare.

LASA UN MESAJ

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *