Rețetă mix birdfish – boilies pentru captură

Mixul pentru captură este un mix mai complex la nivelul făinurilor care îl compun și al valorilor nutritive. Vorbim de un birdfish bazat pe făinuri animale și vegetale, care conține cât mai puține ingrediente de origine chimică și cât mai multe naturale. Desigur, partea lichidă va urma aceeași direcție, a componentelor care au cunoscut cât mai puțin laboratoarele chimice.

În acest mod încercăm să inducem crapului bătrân o stare de încredere, mai ales celui care a mai fost înțepat înainte și cunoaște foarte bine semnalele emise de produsele chimice în mediul acvatic, produse pe care le folosim cu un relativ succes în procesul de fabricare al boiliesurilor. Evident, în acest mod, mixul nostru o să aibă un preț final crescut, însă vom economisi la partea lichidă. Vă rog să mă credeți, ieftin nu înseamnă prost, dar nici scump nu este obligatoriu să însemne bun. Și nici capturi garantate.

Urmează metoda mea preferată de pregătit boiliesuri, să nu zic obligatorie, cea la abur. Întotdeauna eu coc nada la abur. Faceți mereu proba cu câteva bile și verificați dacă sunt gătite bine, până la miez, astfel încât să puteți trage o concluzie în ceea ce privește puterea aburilor și timpul de preparare. Nu uitați că aburii trebuie să aibă mereu aceeași intensitate, iar dacă apa din oală scade, trebuie să completați și să așteptați creșterea nivelui de fierbere, înainte de a pune altă tranșă de boilies la aburit. Birdfish-ul de astăzi se pretează a fi făcut și sub formă de solubile.

Rețeta mix birdfish
• 15% griș
• 10% făină de soia
• 20% făină de pește alb
• 5% GLM• 20% nectarblend sau redfactor
• 10% Robin Red
• 10% caseină Rennet
• 5% albumină
• 5% semințe de niger
• ~10% alte componente

La rețeta aceasta mai adăugați 50 de grame de fructoză, 1 linguriță de boia iute, 2 lingurițe de sare și una de piper negru măcinat proaspăt (la 1 kg mix). Așa cum spuneam, partea lichidă este una economică, pentru că, din punctul meu de vedere, ea nu există. Adică pun ouă și atât. Celor mai necredincioș i și iubitori de lichide nutritive și de atracție le recomand să adauge eventual aminoacizi (multimino, carpamino etc.), după dozajele recomandate de producător, și aroma lor favorită.

Reteta de Adriano Musaro

Avatar
F&H - cele mai bune articole de pescuit si vanatoare, scrise de oameni specializati. Tehnica, strategie, nade, scule de pescuit, echipament de vanatoare, toate sub un singur nume The Fishing & Hunting Channel

5 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *