VANARE DE CRAP


Americanii au intrat de ani buni in familia mondiala a pescarilor de crap. Este drept ca acest gen de pescuit este in USA undeva la coada clasamentului atunci cand vine vorba despre industria de profil, asta intr-o piata in care bassul este rege si motorul unei afaceri de miliarde de dolari. Chiar daca pescuitul la rapitor cu naluci artificiale, la pastrav si somon cu echipament de Fly Fishing, sau la ocean (in special Big Game) fac legea dincolo de Atlantic, pescuitul la crap are sute de mii de aderenti , asta intr-o piata care numara peste 40.000.000 de pescari cu permis de pescuit. Da, ati citit bine, asta este cifra. Aparitia iubitorilor crapului ca peste pentru sport pe continentul Nord American, un loc care a dat chipul modern al pescuitului la rapitori si pastrav, inseamna in primul rand o schimbare de optica profunda a scolii de pescuit traditionale americane, iar in al doilea rand aparitia inevitabila a influentei emigratiei est-europene si asiatice.

Sute de mii de rusi, polonezi, sarbi, romani si maghiari stabiliti peste ocean au descoperit cu mare bucurie ca acest intrus in apele nord-americane – pe numele lui Ciprinus carpio rex ciprinorum – a prosperat, alcatuind populatii numeroase in apele publice, in apele salbatice, la un nivel pe care nu-l mai regasim in Europa. Pescar de rapitor fiind, nu am rezistat nici eu tentatiei de pescui crap in acest Eden al crapului colonist. Am pescuit niste ani – intre 1990 si 2000 – pe un rau pe care l-am considerat intotdeauna ca fiind de suflet – Wallkill River. 

Este undeva Up State NY, un rau cu cascade, cu largemouth  si smallmouth bass, cu pastrav si evident cu mult crap. Am urmarit cum americanii pescuisc crapul la vedere, la suprafata apei, cu echipament de fly fishing si am reusit si eu sa pescuiesc cu jiguri acest peste “pasnic”. Raul colcaia de crapi de 5 – 6 kilograme, insa probabil mediul nu-i permitea sa ajunga la dimensiunile +20 la care viseaza pescarii dedicati. Crapul din raurile americane este scapat accidental din crescatorii, iar generatiile de huzurie in salbaticie fara a fi amenintat de om (americanii nu mananca crap si nici nu l-au pescuit sportiv in secolul 20) au recompus prototipul initial al pestelui evadat din reproducerea dirijata. Astfel crapul american a devenit din nou crapul sui, lunguiet, crapul salbatic de Dunare, cel pe care noi il numim crap romanesc. Acest crap a luat mintile emigrantilor din Balcani, i-a facut sa dea navala, chestie care a dus pana la urma la eliminarea lor de pe malul apelor cu pricina. Iata un exemplu concludent: Wallkill River ajunsese plin de gunoaiele lasate de pescarii de crap, ziare in care era mamaliga tinuta, pungi si cam tot ce stiti ca lasa si la noi masele de baboieri.

Am vazut si eu pe malul raului multe pagini manjite de mamaliga, rupte din ziare in limba romana, rusa, sarba si chiar maghiara ale celor care isi ostoiau dorul de casa la un pescuit de crap romanesc, sarbesc, rusesc sau unguresc. In cele din urma autoritatile locale din zona Ulster a raului Wallkill au interzis pescuitul de pe mal, pentru a opri astfel pescuitul la crap. Filiera asiatica este si ea importanta, pentru ca vietnamezii, coreenii si in special chinezii sunt mari mancatori de crap, astfel incat au reusit sa decimeze populatia de crapi salbatici dar si de crapi koi din parcuri, deoarece acestea erau apele cele mai accesibile pentru pescarii urbani emigranti. Pescuitul la crap, considerat o specie daunatoare, alogena, nu are limite si nici prohibitie. Asa ca americanii, foarte stricti cu regulile pescuitului sportiv, s-au bucurat ca asiaticii merg la pescuit si cara pestii acasa, chiar si la magazinele de peste din China Town, unde este o delicatesa. I-am vazut pe acesti chinezi pescuind, au monturi vechi, traditionale, tot felul de paste pe care ei le fososesc de sute de ani si in general tehnici de pescuit care multor pescari de crap de la noi le-ar putea parea bizare.

Bizare, dar eficiente. Un alt mod de a diminua populatiile de crap prin procedee sportive este pescuitul cu arcul. Cel putin in anii ’90 erau foarte populare astfel de concursuri dotate cu premii consistente, inclusiv barci. Ei bine, barcile intr-un astfel de “pescuit”, mai curand vanatoare, sunt speciale, capabile sa navigheze in ape putin adanci si prevazute cu o platforma inalta, de pe care sa se poata repera, tinti si lovi pestii. Concusurile sunt organizate primavara, cand crapii vin la bataie in zonele inundate, cu apa mica. Pestii reproducatori, exclusiv femelele, sunt tintite de regul in cap, penetrarea corpului in alte zone insemnand fuga pestelui ranit in zone mai adanci, acolo unde nu va putea fi capturat si adus la masuratoare. Am fost spectator la un astfel de concurs pe Mohawk River, iar abundenta in crap a raului poate fi deslusita in aceste imagini pe care le-am gasit facand ordine prin fotografiile vechi. De retinut ca pestii si sutele de kilograme de icre scurse pe foliile de plastic mergeau la containere pentru a fi folosite la fabricarea mancarii pentru pisici, ca ingrasamant natural sau pur si simplu pentru a fi incinerati. Americanii nu mananca acest peste, deoarece se hraneste cu tot felul de reziduuri biologice, detritus organic, pe fundul apei.

Facebook Comments
VANARE DE CRAP
Apreciati articolul

23 ani de activitate neintrerupta in presa de pescuit, sute de articole si editoriale, fondator al revistelor Aventuri la Pescuit, Super Pescar si Pescuitul pentru toti, autorul cartii Spinning. Odiseea pescarului digital, care pune bazele terminologiei in spinningul de la noi si ale abordarii stiintifice in pescuitul cu naluci. Cineast, director de imagine film si televiziune, autor al imaginii multor filme de arta, reportaje si documentare, realizator de filme TV dedicate pescuitului. Jurnalist, colaborator la ziarul Cotidianul, autor de texte si membru al redactiilor revistelor de umor si satira politica Academia Catavencu si Catavencii.

LASA UN MESAJ

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *