Pentru foarte multi dintre noi cleanul a fost pestele care a starnit pasiunea pentru pescuit. Un rau, o varga, de multe ori de alun, o pluta mica si cativa viermisori sau rame constituiau arsenalul suficient pentru o zi reusita pe malul apei. Se prindeau astfel, in vremuri departate e drept, cleni mari, bataiosi, care cu greu se lasau adusi la mal. Cu timpul numarul lor s-a diminuat, locurile care tineau exemplare mari s-au imputinat, astfel ca a devenit din ce in ce mai greu sa aduci in fata unui aparat foto un clean sarit de kilogram.
Cleanul este, poate, pestele ce are cea mai mare lista de „bucate”. Se prinde bine la viermusi, la rama, la paine, la ficat, porumb sau cirese coapte, la duda, strugure sau lacusta si greiere, la fel de bine cum se prinde si la rotativa sau momeli artificiale. Acestea din urma fac si subiectul filmului pe care va invit sa-l vizionati mai jos.
In functie de raul in care pescuim echipamentul de clean poate fi situat in clasa de putere UL (Ultra Light) – M (Medium). Cel mai comun echipament insa este cel Light, adica o lanseta de putere 1-9 grame, cu actiune rapida, echipata cu o mulineta de marimea 1000-2000 si fir monofilament, de culoare transparenta, cu grosime 0,14-0,20 mm. La capitolul naluci gama este atat de variata incat ar fi imposibil sa o cuprind in acest articol.
Voblerul mic este alaturi de rotativa in fruntea listei, foarte productive fiind atat voblerele de tip Fat (grase) in forme de gandaci sau gaze mari, cat si voblere alungite, de tip minnow, cu barbete mici, dar care trebuie sa indeplineasca o conditie obligatorie, aceea de a fi foarte stabile in curent.
Marius Livadaru si Nicolae Puscas sunt doi pescari din Iasi, specialisti in pescuitul cleanului mare, pe care i-am invitat sa ne fie ghizi intr-o partida desfasurata anul trecut, intr-o dimineata cetoasa de toamna si sa ne dezvaluie regulile de baza din pescuitul acestui peste. Un peste perfect pentru a intra in lumea fascinanta a pescuitului la rapitori.
8 Comments