Jurnal de vacanță

Am vizitat săptămâna trecută locuri dragi mie – Șontea, Olguța, grindul lui Moș Pituh – locuri care în anii ’80, de distrugere comunistă, mi se păreau totuși Raiul. Și aveau de ce să fie așa, chiar dacă nu mai era liniștea și bogăția piscicolă din anii ’60 de pildă. Acum am găsit aici aglomerație de bărci rapide, multe dintre ele cu motoare de peste 50 CP, care gonesc nebunește, tocând mărunt în elice puietul, plantele acvatice, tulburând apa. Pe Șontea de pildă nu am văzut nici o egretă, nici un stârc, nici măcar o rață. Cum să stea păsările în nebunia asta? Nuferii nu mai înfloresc, nu au cum în valurile permanente create de trecerea neobosită a navelor rapide. După 22 de ani de Rezervație a Biosferei Delta a devenit un iad lacustru.

Totuși anul acesta apele mari, cum-necum, au adus știucă pe Șontea. Nu mare, până într-un kilogram, un kilogram și jumătate, cu excepții sărite de două kilograme, care confirmă astfel regula. Rapid atenția pescarilor comerciali s-a mutat asupra acestui răpitor care a fost trecut masiv prin plasele puse fără regulă, fără noimă, cu ghiotura. Valul pescarilor locali a fost urmat imediat de cel al pescarilor  „sportivi” – sute de bărci care au sufocat Șontea și Fortuna cu „lingurile”. În general s-a prins în zilele de glorie cam câte un sac de cap de bour mioritic posesor de lansetă. Oriunde te-ai duce prin Deltă poți observa negreșit miile de vintire înșirate de-a lungul canalelor ca o adevărată pelagră piscicolă. Sunt „scule tradiționale” care au luat cu măsură, de sute de ani, câte ceva din generozitatea Deltei. Numai că anul acesta, doar pe Șontea, sunt vintire câte erau acum 20 de ani între Chilia și Sulina și probabil – mergând la extreme – cam cât în toată Delta anilor ’50.

Să nu credeți că avem de-a face cu braconieri. Nu. Sunt în marea lor majoritate vintire cu autorizație. Acum câțiva ani un pescar profesionist avea dreptul la 15. Dar rărirea peștelui, datorată în primul rând braconajului electric generalizat, a însemnat și mai puțin pește în vintire. Adminstrația Rezervației a găsit soluția pentru a preîntâmpina declinul piscicol. A mărit numărul de vintire pe cap de pescuitor la 40! Logic, mai multe vintire înseamnă mai mult pește.  Anul acesta Rezervația a mărit numărul de vintire permise la 45, ca să fie oamenii mulțumiți. Gestul capătă sens nu ca măsură științifică de regenerare a resursei naturale, ci ca măsură electorală, pentru că Guvernatorul este numit politic și nu are nicio legătură cu competențele în materie de management durabil al unei rezervații atât de importante ca Delta Dunării.

Am avut răbdare să număr pe canalul Litcov, venind dinspre Crișan spre Brațul Sf. Gheorghe, 535 de vintire, fixate pe un mal și pe celălalt. Puse de pescarii profesioniști, de apicultorii din zonă, dar și de locuitori în virtutea dreptului de a avea patru vintire de familie. Și asta doar în prima jumătate a canalului, pentru că în a doua erau turiști cu corturi și sute de lansete înșirate după principiul învățat de la ARBDD: mai multe scule, mai mult pește. Multiplicați această imagine cu 1000 și veți avea tabloul piscicol al Deltei, unde timp de 9 zile nu am văzut nicio autoritate în control. Cu riscurile de rigoare, am ridicat zeci de vintire din apă pentru a vedea în ce constă recolta: o medie de 2 știuci de vintir. Nimic altceva, când și când un caras – doi, o roșioară, pești pe care pescarul îi lasă în vintir pentru a atrage știucile. Dacă înmulțim cu 535 ar trebui să avem cam 1000 de știuci intrate în vintire pe Litcov într-o singură zi. Dar să zicem că doar jumătate din vintire au pește. Asta înseamnă 500 de știuci, cu o medie a greutății de 700 g. Adică 350 kilograme de știucă într-o zi, acum când deja pescuitul este în declin, boom-ul știucii făcându-și apariția la începutul lui iulie. Punând capăt acestui calcul simplu ne putem imagina că numai din Litcov, în jumătatea cu vintire, sunt extrase într-o săptămână toridă de august 2,5 tone de știucă. Adică aproximativ toată cantitatea de știucă declarată fiscal într-un an de toate cherhanalele Deltei…

Zeci de știuci plutesc zilele astea moarte, albe și descompuse în ghiolurile și canalele Deltei. Vintirele sunt „scuturate” la două zile, dar peștele nu rezistă viu decât o zi, în condițiile în care apa la maluri atinge 28 de grade, materia organică din mâl intră în descompunere și consumă o bună parte din oxigenul solvit care a mai rămas la asemenea temperaturi. Așadar în multe vintire sunt știuci moarte pe care pescarii profesioniști le aruncă cu scârbă înapoi de unde au venit, hoituri plutitoare, vestitori ai pisciculturii pentru care UE tocmai a deblocat fonduri de peste 8 milioane de euro pentru înființarea Bursei de Pește de la Tulcea. Am întrebat un lipovean tinerel care își scutura vintirele, de ce jaful acesta la știucă, de ce nu le lasă să mai crească, să se umple de icre și să facă la primăvară mai mulți bani cu ele? Mi-a răspuns sec că oricum până la primăvară nu mai rămâne știucă decât de… sămânță. Nu o ia el, o ia altul. Așa că voi încheia acest capitol al jurnalului de vacanță cu poezia lui Ienăchiță Văcărescu (1740 – 1797):

Într-o grădină,

Lâng-o tulpină,

Zării o floare ca o lumină.

S-o tai, să strică!

S-o las, mi-e frică

Că vine altul şi mi-o ridică.

Eterna și fascinanta Românie!

Cristi Albu: filmul Jurnal de vacanță: Știucile Șontei a fost realizat special pentru PVTV Online. Partea a doua a acestui film Jurnal de vacanță: Avați și delfini va putea fi urmarita saptamana viitoare, in cadrul aceleiasi rubrici, Undița si revolutia, semnata Malin Musatescu.

.