O TARA MICA, CATEVA LACURI

Pescarul înțelege cât mai bine ce se petrece sub apă, comportamentul și modul de hrănire al crapilor, atunci când are trăsături, cât mai multe trăsături. Dacă iși propune să împărtășească și altora din exeperiența sa, cu atât mai mult are nevoie de certitudini și nu de supoziții. Desigur, în procente rezonabile, pentru că pescuitul nu este pe deplin axiomatic, dar nici totalmente fortuit. Lucrează corect o montură? E bună o momeală? Funcționează o strategie de nădire?  De unde putem să știm – dar mai ales să transmitem și altora – dacă nu prindem crapi cât mai mulți?

La sfârșitul anilor 90 la Tâncăbești s-a completat certificatul de naștere al carpfishingului românesc. Ușor, ușor, lacul de pe DN 1 a devenit o adevărată școală de pescuit la crap, acolo unde abonații lacului – printr-o comunicare tipică vremurilor de pionierat – au făcut pași importanți în înțelegerea și adaptarea mijloacelor moderne de pescuit la crap, de la nada și momeli, pană la echipamente și accesorii. Odată cu trecerea anilor pescarii au găsit locuri, ponturi și mijloace de a păcali crapii bătrâni ai Tâncăbeștiului.

KNOW-HOW CRAPIST
Leadcore-ul sau firul Amnesia, shink tube-ul sau snow man-ul, sunt concepte pe care le-am implementat din reviste sau casete video VHS (internetul abia se năștea, iar DVD-ul era tehnologia mileniului care urma să vină). Treptat, stilul englezesc a fost importat și a ajuns pe malurile Tâncăbeștiului. Interesant este că, involuntar, am mai copiat un concept britanic – acela de club de pescuit format în jurul unui lac. Englezii, cu vreo 30 de ani mai bătrâni în domeniu, au traversat perioade similare, în care bălțile au fost pescuite și răspescuite, până când s-au găsit tipare în care să poată fie încadrați crapii din punct de vedere comportamental. Iar atunci, pescarii talentați și cu aplecare către scris și comunicare s-au apucat să împărtășească și altora – în revistele de profil – din găselnițele lor. În acest mod, au apărut zeci, sute de articole, despre pescuitul la crap pe lacul X – shire, sau Y – pool, de exemplu.

Unde și cum trebuie să cauți peștele, cum iți camuflezi montura, ce aromă merge cel mai bine, cum nădești, etc, etc. Iar informațiile au fost preluate și aplicate pe toate lacurile de pescuit la crap din Marea Britanie. Mai mult, la începutul anilor 90, pescarii englezi au început să cutreiere lumea în căutarea crapilor capitali din Franța, Africa de Sud, Maroc sau România. Iar articolele lor au devenit unele comparative, în care se explica ce funcționează și ce nu din arsenalul britanic pe lacurile de pretutindeni, precum și particularitățile fiecărei ape în parte.   

NOUĂ SĂPTĂMÂNI ȘI JUMĂTATE
Revenind la oile noastre, am auzit de-a lungul vremii de mai multe ori reproșul „Voi scrieți numai de pescuit pe Tâncăbești, mai faceți, dom’le, materiale pe lacuri sălbatice, pentru că acolo stă crapul adevarat și acolo pescuiește lumea… ”. Lasând la o parte faptul că Tâncăbeștiul a avut întotdeauna o serioasă latură sălbatică pe care – slavă Domnului – nu și-a pierdut-o definitiv nici în ziua de astăzi, am să încerc să explic de ce retorica de mai sus este reprobabilă. În primul rând, cine își închipuie că pe un astfel de lac sar singuri crapii mari pe mal se înșeală amarnic. Faptul că s-a pescuit din ce în ce mai intens, iar pozele cu capturi au început – în mod firesc – să se înmulțească, nu înseamnă că la Tâncăbești oricine a venit la pescuit a prins mare și mult. Nicidecum nu s-a întâmplat așa, iar eșecurile nu au însemnat altceva decât argumente suplimentare în înțelegerea fenomenului. Adică șuturi în fund, transformate în pași înainte. Pentru că cine nu prinde de patru ori nimic, agață câțiva pești în alte trei partide și – în fine – apucă și două partide memorabile, poate trage niște concluzii pertinente. În exemplul dat absolut întâmplător, sunt nouă partide la finalul cărora eu zic că un pescar rezolvă jumătate din misterul unui lac. Bref, scriem mai mult despre pescuitul la Tâncăbești pentru că există pește – mic și mare – pentru că ceea ce am aplicat cu succes acolo a funcționat în mare măsură și pe alte lacuri din România și întreaga lume, pentru că diversitatea substratului și relieful lacului ne-au învățat unde și cum să căutăm crapul. Dacă vreți, pentru că aici ne-am școlit și învățăm în continuare.

EXPERIENTIA DOCET
Dacă ai început să înțelegi comportamentul crapilor dintr-un lac și – mai ales – obiceiurile și modul de hrănire al acestora, te poți aventura să transmiți și altora din experiența ta. Ați putea să invocați faptul că o mare parte din cei care citesc un articol dedicat crapului nu pescuiesc la Tâncăbești. Eu vă întreb: dar noi mergem des pe X – shire, sau Y – pool ?

Și totuși bagajul nostru de cunoștințe are foarte multe lucruri împrumutate din Anglia, la fel cum – fără ca prea multă lume să realizeze – trusele de scule și momeli ale pescarilor de crap din România respira a Tâncăbești, Sărulești sau Moara Vlăsiei 2. Pentru că pe aceste lacuri s-a pescuit intens și s-a prins, iar rezultatele s-au mediatizat. Iar pescarii din toată țara au fost tentați să încerce ceea ce au citit despre Tâncăbești, pe lacurile pe care pescuiesc în mod regulat. Exact la fel s-a întâmplat și cu localizarea, sondarea, strategiile de nădire sau prezentarea momelilor pe substrat. S-au creionat șabloane, au existat concluzii și s-au născut strategii care te ajută aproape în orice situație. Firesc, în alte locuri unele chestiuni au funcționat, altele nu. Însă lucrurile au fost împinse înainte, pentru că mulți pescari au constatat cu bucurie că există similitudini între Tâncăbești și lacul pe care-l frecventează. Numărul capturilor este mai mic? Aici intervine – în primul rând – gradul de populare al lacului și priceperea cu care se aplică și – mai ales – se adaptează informațiile. Și încă ceva. Niciodată să nu uitați că în partidele de pescuit la crap ale autorilor lucrurile nu stau întotdeauna atât de roz, din punct de vedere al rezultatelor, ca în articolele lor. Iar eșecul și neprinsul pandesc pe absolut oricine, indiferent de vechime și experiență. Contează doar învățămintele trase.

NOROCUL FACE PARTE DIN JOC
Cine face o partidă de o săptămână pe un lac necunoscut și prinde un singur crap, de exemplu, ce poate să transmită la final într-un articol? Frumusețea peisajului, topografia lacului, sculele și momelile folosite. Povestea trăsăturii cu peripețiile de rigoare. Poza trofeului, greutatea și o scurtă concluzie. Din punctul meu de vedere, una foarte scurtă, care ar trebui să sune exact așa: ”Am avut noroc!” Pentru că o singură trăsătură nu spune aproape nimic, însă zece capturi conturează un tipar, iar o sută aproape că edifică, indiferent în cât timp sunt prinse. Abia atunci se poate vorbi și scrie despre un stil, o montură, o nadă sau o momeală.