Sfarsit de noiembrie

Noiembrie e o luna buna pentru pescuitul la crap. Mai buna decat se crede. E cu atat mai interesanta cu cat pestele devine mai greu de prins. Lacuri altfel usor de abordat in restul anului devin complicate. Chiar si carpodromurile. Apa s-a racit si crapii sunt inactivi, se hranesc rar si apatic. De aici decurg insa si unele avantaje. Ciortanul se duce la culcare inaintea crapilor mari, nu te mai deranjeaza, pescuitul in agatatura se simplifica, in sensul ca pestele poate fi scos mai usor, nu mai are aceeasi forta, si poti testa diverse monturi si nade in mod relevant. Obsesia retetelor se justifica acum mai mult ca oricand, pentru ca nu prinzi la orice. Uneori, ai rezultate doar datorita unui singur aspect al nadei, care poate sa fie o anumita aroma sau o anumita culoare sau un anumit dozaj. Esti obligat la un pescuit de finete si adaptare. Trebuie sa iesi din rutina, altfel ingheti pe balta degeaba.

Doua lucruri care intereseaza in cea mai mare masura sunt profilul apei si localizarea pestelui. Primul pas e sa alegi lacuri recunoscute ca productive pe apa rece. Nu toate sunt. Unele sunt o pierdere de vreme. Ca localizare, e util sa pleci de la vadurile care tin peste constant. Aria de circulatia a crapului se restrange si poti avea zeci de crapi pe o zona mica, in paralel cu hectare intregi fara peste. Partida nu se rezolva prin simpla alegere a locului, dar e important sa ai incredere ca locul e bun, pentru ca te confrunti cu lungi perioade fara o trasatura chiar si pe cele mai bune locuri.

Intr-un noiembrie tarziu, am facut o partida pe un lac si un loc pe care le cunosteam bine. Pescuiam la marginea unui plaur, unde stiam ca am peste. N-am prins nimic 24 de ore, desi vremea era favorabila. In a doua noapte am luat un crap. A doua zi, am mai luat unul. Vechile puncte fierbinti ale plaurului nu dadeau peste, crapii veneau din alte zone, la intamplare. Am banuit ca pestele e inca acolo, dar nu il prinzi decat daca ii asezi farfuria cu nada in fata. Asa ca am inceput sa plimb lansetele pe distante mici, de aproximativ 5m, incercand sa gasesc locuri in care e dispus sa traga. Am trecut monturile pe pop-up-uri mici, iar pe farfuriile de nada am pus un amestec de pelete inmuiate in lichide nutritive si bile moi, taiate marunt, ca un ghiveci vascos pe care pestele sa-l manance usor. In a doua noapte, au inceput sa vina si rezultatele. Trasaturile au devenit mai dese si mai grupate si, cand gaseam un loc bun, aduceam alta lanseta mai aproape de el, pana cand fiecare lanseta a ajuns sa produca. In a treia zi mi-am golit toata geanta de bile de carlig, pastrate in diverse dipuri si tinute pentru situații speciale, le-am amestecat cu pelete si le-am dat in balta. Venise situatia speciala. Pestele manca din ce in ce mai bine. In ultima zi, au aparut si crapii de doua cifre, dar si sarituri pe locul nadit. Sarituri ca vara, la sfarsit de noiembrie.

Ce e de retinut de aici este ca pestele trebuie cautat nu doar pe vechile locuri bune, dar si in interiorul lor, daca se poate spune asa. Locul fierbinte de pe locul fierbinte. Diferenta intre ele poate fi foarte mica, de cativa metri.

Urmatorul detaliu critic e nada. De la seminte la boilies, nada cea mai eficienta e una de mici dimensiuni si cat mai moale. N-ai ce cauta cu bile uscate sau cu seminte tari. Amestecurile de seminte mici, canepa bine sparta (unii o numesc „incoltita”, dar e gresit, canepa se sparge la fiert, iar semintele fierte nu au cum incolti), porumbul de floricele bine fiert si boiliesurile de 10-12mm sunt ideale. Foarte eficiente sunt si pasturile, la un pescuit activ, dar mai putin utile la pescuitul de asteptare, cand lasi montura neatinsa 24 de ore. La carlig, pop-up-urile si boiliesurile critic echilibrate mi-au produs de obicei mai multe trasaturi decat boiliesurile obisnuite. Nu fac din asta o regula, dar e o statistica de care tin cont.

Ca atractanti suplimentari, in conditii de apa rece, lichidele nutritive si condimentele sunt printre cele mai bune. Semintele, de exemplu, se pot prepara cu pudra de chilli, MSG sau belachan sau toate la un loc, daca e cazul. Pop-up-urile se improspateaza cu cateva picaturi de aroma, indulcitor si ulei esential. Boiliesurile tinute in dip cu lunile, pana la caramelizare, sunt acum poate mai utile decat vara, datorita atractiei pe care o degaja.

Notiunea de atractie nu trebuie insa supravaluata. Niciun aditiv nu face minuni si nu aduce pestele de la sute de metri distanta. Cat de departe ajunge semnalul emis de un boilies garnisit cu cei mai buni atractanti? In jur de 10-15m, in conditii optime de dispersie si de intensitate a semnalului. Semnalul nu e constant. Cu cat trece timpul, cu atat atractatii se spala si semnalul se micsoreaza. Totul are un revers, de exemplu aromele cele mai solubile sunt cele mai rapide, dar sunt si cele care se spala primele. Pe apa rece, dispersia atractantilor e mai slaba, iar pestele va circula mai putin sau deloc, de asta trebuie sa pui montura din capul locului la cativa metri de peste, daca vrei ca semnalul sa ajunga la destinatar.

Ultimul ingredient important al pescuitului de noiembrie e asteptarea. Frigul, ceata, intunericul si umezeala fac pescuitul dificil si esti tentat sa iesi pe balta doar pentru partide scurte, mai scurte ca vara, dar de fapt ar trebui sa fie mai lungi, pentru ca ritmul pestelui e acum mai lent. Inevitabil, ai parte de zile moarte, cand crapul nu se hraneste orice ai face. Solutia e sa astepti. Un scurt moment de hranire poate sa transforme partida. Astfel de momente sunt provocate de lucruri imprevizibile, de pilda recent am prins bine in cateva ore de soare survenite dupa trei zile de ceata. Asta tine si de noroc, dar asteptarea acelui moment, pescuind corect, n-are nimic in comun cu norocul.