Caderi sub gheata >> Ce trebuie sa faci sa evizi un dezastru

Chiar fără minciuni pescăreşti, ghiolurile Deltei îngheaţă iarna. Fac excepţie lacurile dinspre mare, cele prin care apa curge continuu şi …iernile blânde. Braţele fluviului îngheaţă rar pe de-a-ntregul, dar acumulările de sloiuri sunt frecvente. Mlaştinile se „întăresc” greu, cu atât mai târziu cu cât nămolul este mai gros. Paradoxal, deşi apare prima, gheaţa dinspre mal e mai subţire şi dispare imediat la dezgheţ. Un lac mare joacă însă după alte reguli. Primele îngheaţă golfurile adăpostite, care se vor şi dezgheţa ultimele. Gheaţa avansează greu spre centru, mai ales dacă respectivul e întins şi agitat din fire, dar când reuşeşte să-l cuprindă pe tot devine suficient de groasă ca să ţină căruţa.

Să te aventurezi oare pe oglinda albă? Lipovenii susţin că urmele proaspete de animale şi gheaţa albă care nu trozneşte sunt semne liniştitoare. Din păcate, unele bălţi au izvoare permanente, alteori apa curge sub gheaţă sau e puţin sărată, microclimatul local poate fi mai blând. Îţi mai trebuie câteva fultane de papură sau pipirig ori cuiburi de păsări şi eşti total în derută. De ce? Pentru că ele îngheaţă rareori temeinic. Dacă papura a fost culcată de vânt şi peste ea s-a pus zăpada, de-abia se adună dedesubt o pojghiţă de-un deget. Mai întunecate de fel, tulpinile de stuf se încălzesc cum dă puţin soarele, topind gheaţa un centimetru în jur. Suficient ca, în număr mare, să-i scadă binişor rezistenţa.

Să cazi pe neaşteptate în apă nu e deloc o fericire, chiar dacă ştii să înoţi. Când afară te coci şi apa e rece, inima se poate opri brusc. Muşchii nu mai răspund comenzilor ori se contractă fără să-i mai putem relaxa – avem un „cârcel”, cu care pas de mai înoată. Aerul e un bun izolator termic doar dacă stă pe loc, or iarna rareori nu bate vântul, care agravează aşadar hipotermia, mai ales că apa ajunsă în haine le anulează acestora efectul protector.

La frig, capilarele din piele se strâng de tot sau se astupă cu cheguleţe de sânge, caz în care celulele deservite mor. De unde nasul şi degetele ne erau roşii, încet-încet virează spre alb-cenuşiu. Curând pielea e ca opărită, cu băşicuţe, apoi o ia spre vineţiu şi negru, sfârşind de obicei la coş. De frig nu mai simţim nimic: un cuţit ager poate fileta degetul până la os fără să ne doară. Uneori ne trezim vorbind într-o parte, cu faţa picată pe jumătate, de la pleoapă pân’ la buză – avem o paralizie facială. Gândim lent, vorbim în dodii, bâlbâiţi ca după beţie şi mai că am dormi pe picioare. Abia respirăm, inima bate aiurea. E ultimul pas înainte de a cădea cortina.

Dacă păţim necazul, trebuie să ne încălzim cu orice preţ. Scoatem hainele ude şi punem schimburi uscate. Nu ne frecăm cu zăpadă, ca să nu distrugem şi mai mult zona degerată. Bem lichide calde, dar fără grade multe pe etichetă. Alcoolul e vasodilatator şi accentuează pierderile de căldură, başca efectul direct pe un creier deja în ceaţă. Când omul adoarme muşchii i se relaxează şi adio producţie proprie de căldură. Cel mai bine ar fi să ne îmbăiem în apă de 40 de grade. Cum cada cu apă fierbinte nu aşteaptă pe mal, e de preferat să mergem degrabă la spital. Există şi o veste bună: cine se îneacă iarna va putea fi mult mai uşor salvat! Cu un metabolism încetinit, neuronii consumă puţin oxigen, perioada în care putem fi resuscitaţi cu succes crescând astfel mult dincolo de limita celor 5-10 minute utile.