Frația tărâțelor

Frate, frate da’ brânza-i pe bani. Da, dar între brânzari, obișnuia Eugen Barbu să zica. Dar și între tărâțari…

Și pescuitul de competiție e tot pe bani. Rețeta e simplă. 20 de kilograme de tărâțe, la vreo 2 lei kilu’ preț de producător, apă din baltă și 10 boabe de plastic (5 lei, preț de Dragon). Cu un bob jumate pus pe forfacul de 5 centimetri faci 6 lansete, două de rezervă, si-ți mai ramâne unul amintire. Total, 45 de lei. Se alege un concurs de pescuit la crap, de exemplu Cupa Magura 9, criteriul fiind marele premiu, în cazul de față 70 de milioane. Faptul ca rețeta competiției constă într-un cumul de cantitate și calitate, adică se concurează pe total greutate și cei mai mari cinci pești, nu pare un impediment. Unde intra mult, intra și mare, nu-i asa?

Se fac 2 ligheane de bulgări din tărâțe care se aruncă în apă, unul la început, celălalt la jumătatea concursului. Restul se păstrează pentru năditoare, pentru că lansetele se schimbă des. Cu ocazia asta locul este momit regulat. Boabele de plastic rămân la locul lor pe toată durata competiției. Se prind firele în clipsuri și se aruncă pe aceleași poziții, în malul celălalt. Nouă zeci și ceva de ore.

Se adună câteva sute de kile de pește, crap și ten, se invocă Divinitatea ca să existe și 5 mai răsăriți pentru clasamentul la calitate, se strâng sculele, se pun în mașina 4×4 și se merge la premiere.

Asta-i tot.

P.S. Ca-n orice poveste există și excepția de la regulă. Ea se numește Bogdan Drăgan.