Nervi de fluorocarbon

În alegerea firelor pentru pescuitul răpitorilor de apă dulce, cu momeli artificiale, ţinem cont de mai multe proprietăţi ale acestor linii. Ne interesează de obicei puterea în kilograme-forţă a acestui fir, diametrul lui sau grosimea, rezistenţa la nod şi abraziune, elongaţia sau elasticitatea sa, culoarea şi gradul de vizibilitate atât în apă cât şi în afara ei, acestea fiind doar câteva din proprietăţile cele mai relevante ale unui astfel de echipament.

Dacă ne uităm la pescarii din alte ţări şi îi includem bineînţeles pe americani şi japonezi, vom vedea că aceştia folosesc mult mai des decât noi fire fluorocarbon 100%, ca linie principală, pentru diferite aplicaţii şi specii de peşti răpitori, în mod mai mult sau mai puţin justificat.

Dacă şi unii dintre noi folosim fluorocarbon, e drept, mai mult ca leader, când spun mai mult sau mai puţin justificat înseamnă că proprietăţile distincte ale acestor fire trebuie bine cântărite în balanţa eficienţei pescuitului, deoarce poartă deopotrivă avantaje şi dezavantaje. Folosirea firelor 100% FC – cum prescurtăm de obicei denumirea fluorocarbon – ca linie principală, când vrem să umplem tamburul mulinetei până la buză şi colac peste pupăză, mai avem şi echipament de baitcasting, devine o treabă pentru cei meticuloşi, cu răbdare şi nervi tari. Dacă însă aveţi nervi low-strech asemeni firelor FC şi nu sunt nici foarte rezistenţi la abraziunea pescuitului cu mulinete multiplicator, e nevoie să aveţi un minim de informaţie cu privire la aspectele pe care le implică folosirea unei linii principale din fluorocarbon.

Înainte de toate însă, voi menţiona avantajele acestor fire, care nu sunt foarte numeroase, dar cu siguranţă sunt evidente şi relevante în anumite situaţii.

Firele 100% FC sunt firele cele mai stealth cum spun americanii, practic cele mai greu de observat, sub apă fiind aproape invizibile. Spunem aproape, pentru că deşi teoretic nu au acelaşi indice de refracţie al luminii ca şi apa, chiar şi în medii foarte limpezi, linia din fluorocarbon este deosebit de greu de reperat.

O altă proprietate care recomandă folosirea unei unui fir fluorocarbon este reprezentată de buna rezistenţă la abraziune a acestuia. În pescuit, firul ia adesea contact cu structurile şi obstacolele din mediul submers, în drumul nălucii înapoi către pescar. Acest relief scufundat poate fi moale sau dur, poate avea muchii ascuţite sau un acoperământ care să pună în pericol integritatea liniei şi a nălucii. Firele FC trec mai uşor peste aceste obstacole fiind rotunde în diametru, având suprafaţa mai lucioasă şi rezistând mai bine frecării.

Nu în ultimul rând, gradul foarte redus de elongaţie în comparaţie cu monofilamentul obişnuit, fac din fluorocarbon un fir mult mai sensitiv, care permite o reacţie mai rapidă precum şi o înţepătură mai puternică şi mai promptă.

Deşi avantajele enumerate mai sus ar recomanda fluorocarbonul ca fiind o super-linie, acesta are parcă totuşi o voinţă proprie. Este firul cu memoria cea mai mare spunem noi, adică reţine poziţia în care stă, respectiv i se imprimă spirele din asezarea pe tamburul mulinetei. Datorită rigidităţii şi suprafeţei foarte netede, precum şi rotunjimii în diametru, FC-ul se încăpăţânează să nu stea spiră lângă spiră pe tambur, chiar şi în cazul mulinetelor care dealtfel aşează firul perfect. Acest aspect este valabil atât în cazul mulinetelor de spinning cât şi celor de baitcasting. În momentul în care linia nu mai este tensionată, câteva spire se pot ridica fără vreo acţiune suplimentară exercitată asupra lor şi pot provoca încurcarea sau înodarea firului precum şi dificultăţi în lansare.

Fluorocarbonul 100% este scufundător pe când firele împletite sunt plutitoare. Dacă luăm în calcul şi diametrul aproximativ dublu al FC-ului faţă de braid, în cazul firelor de aceeaşi forţă, vom descoperi că firul fluorocarbon este de câteva ori mai greu ca şi masă, fapt care în cazul mulinetelor multiplicator, duce la îngreunarea suplimentară a tamburului, care capătă altă inerţie. Acest lucru obligă la o atenţie sporită şi la setări cât mai riguroase ale mulinetei, precum necesită şi un minim de experienţă.

Tot aici trebuie menţionat şi că, în lansările la distanţă, greutatea firului va face ca acesta să se lase mult mai tare, făcând burtă cum zic pescarii, iar datorită diametrului sporit să fie şi mai uşor influenţat de rafalele de vânt. Este important să ştim ce năluci şi ce tehnici dorim să abordăm având linie principală fir FC.

Când calităţile acestuia îl recomandă în mod obligatoriu, puteţi prin mici trucuri să vă faceţi viaţa mai uşoară. Dacă nu puteţi rezolva problema prin folosirea lui doar ca leader, nu umpleţi tot tamburul cu 100 sau 150 de metri de fir fluorocarbon. Folosiţi ca backing sau pat, un fir textil mai vechi. Faceţi un nod de ataşare bun şi discret şi îl puteţi asigura şi cu o fâşie îngustă, nu mai lată decât tamburul, de bandă adezivă. Veţi reduce astfel din greutate prin folosirea a doar 50-60 de metri de FC ți veţi preveni şi ridicarea unor spire din profunzime, care vă pot obliga să scoateţi tot firul de pe tambur pentru rezolvarea situaţiei.

Când folosiţi un echipament de baitcasting, setarea controlului tamburului la un nivel la care lăsat liber să nu se învârtă nici sub greutatea proprie nici din inerţie, este o soluţie foarte bună, deşi vă scurtează întrucâtva din lungimea lansărilor. Încercaţi să ţineţi linia sub tensiune şi firul întins, mai ales pe capăt de lansare.

Este şi o chestiune de obişnuinţă şi atenţie, dar dacă învăţaţi să îmblânziţi capriciosul fluorocarbon, vă veţi bucura de avantajele acestui trend, necesar uneori.