Pestele de aur

La editia de anul trecut a concursului de la Maconka, am plecat de acasa cu gandul ca nu poate fi foarte diferit pescuitul pe un lac din Ungaria fata de cele din Romania. E adevarat ca totul arata la fel la prima vedere. Primele diferente sesizabile imediat sunt cele legate de cum este amenajata zona din jurul lacului, cu flori, bancute, foisoare, drumuri de acces cu bariere, semafoare de asteptare, curent electric in apropierea standurilor, toalete cu apa calda si dusuri… cam altceva. Probabil ca pescarii maghiari sunt ceva mai pretentiosi si tocmai de aceea le-au fost puse la dispozitie toate aceste facilitati.

Lacul in sine, amenajat si el prin indemanarea oamenilor care au dragat zonele cu apa foarte mica si au construit cateva insule care sa schimbe atat aspectul lacului, dar care au si echilibrat zonele de pescuit.

Pescuitul aici este unul foarte diferit pentru ca majoritatea echipelor care participa la acest concurs  au un stil de abordare bazat pe nadire masiva. Masiva, masiva, dar anul trecut am ramas stupefiat sa vad echipe care nadesc trei zile incontinu cateva sute de kg de nada  si apoi in urmatoarele doua zile  prind cate 500-600 kg.

Avand aceste informatii, care se confirmau si din pusele lui Sorin si Vasilica, pentru ca ei au pescuit anul trecut pe alt sector fata de mine, am tras concluzia ca daca vrei sa ai vreo sansa la castigarea acestui concurs trebuie sa pleci de acasa cu nada multa. Noi am plecat cu 58 kg boilies, 60 kg de groundbait, 15 kg pelete, 50 kg seminte… si tot parca ni se parea ca ar mai trebui.

Acum nada aveam, dar trebuia sa echilibram cantitatea de nada pe care o aruncam in apa cu trasaturile pestilor, pentru ca nu ne doream sub nicio forma sa nu prindem nimic in primele zile si dupa aceea sa ne bagam la bataie cu toti maestrii acestui lac. In acest fel am nadit destul de tare in prima zi, dar suficient cat sa prindem pina dimineata 180 kg. Strategia noastra a functionat din prima… nu aveam de facut decat sa intretinem patul de nada… credeam noi.

De multe ori am avut senzatia ca am pierdut pestele din zona. Aici am intampinat prima problema pentru ca nu stiam daca am nadit prea mult si nu mai trage sau nu mai e mancare pe vad si s-au mutat crapii in alta parte. Am descoperit si raspunsul in scurt timp cand am gasit pestii retrasi la 20-30 m peste patul de nada stand linistiti sa-si faca siesta de dupa masa.

Totusi foarte ciudat comportamentul crapilor. Am prins in doua nopti cam 100 de kg pe noapte, intr-o alta 50, si in alte doua 14 si 9 kg, respectand acelasi program de nadire si aceleasi cantitati. Deci mai tot timpul a trebuit sa inventam zone noi, sa lasam zone libere fara nada ca sa avem posibilitatea sa gasim crapii si cand acestia nu mai au chef de mancare.

Am prins toate speciile de pesti punctabili din acest concurs: crap comun, crap oglinda, amur, crap sui, crap koi si mreana, dar si pesti nepunctabili, carasi (pe la 1-1.5 kg bucata), platica, caracuda, lin si avat.

Pe la jumatatea concursului am avut o serie de cativa crapi Koi din care unul portocaliu. Un exemplar superb… pestisorul de aur… va jur! Si am inceput, mai in gluma, mai in serios sa ne gandim la ce dorinte ne-ar putea indeplini dupa eliberare.

Dorinta lui Sorin  a fost sa  castigam concursul… a lui „Babi” a fost sa castige un premiu de captura, dar care sa aibe ca trofeu un peste stilizat (un ’’caras’’ cum l-a denumit chiar el), si nu o simpla cupa… acestea doua pina la finalul concursului, s-au indeplinit…

Locul I… adjudecat … premiul pentru captura la specia crap Koi cu un peste de 10,24 kg… Minune !!!

Dorinta mea,  nu o pot spune pentru ca asa este legenda… daca o impartasesti inainte, nu se mai indeplineste asa ca, deocamdata, o stiu numai eu si pestele de aur.

Autor: Gabi Tomulescu