Come on, let’s PIKE again!

Despre știuci, despre amici

Dar și despre cormorani.

Nu din ceia ce-au aripi,

Ci din cei ce par umani

LA RĂSCRUCE DE ȘTIUCI

Așa după cum am amintit în mai multe scrieri anterioare, o vreme destul de lungă din măreața mea viață de și mai măreț pescar l-am avut alături pe malurile apelor pe un anumit domn P.

June foarte eram atunci când am început a mesteca mâlul malurilor și a călca iarba și pietrele prundului dimpreună cu dânsul.

Multe zile și multe nopți am tot undit noi împreună.

Trebuie să recunosc, aș fi un infam ingrat dacă n-aș face-o, că multe, spre foarte multe chiar, dintre cunoștințele mele din domeniul pescuitului cu pluta pe râu le-am dobândit și acumulat de la dumnealui.

Era, și încă mai este, unul dintre cei mai împătimiți pescari de bologneză pe care i-am cunoscut eu vreodată.

Dar, așa după cum ne spunea Domnul Mihai în poezia sa: Glossă:

”Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate“

așa s-a întâmplat și în viața noastră reală.

         Vremea a trecut, iar eu am fost tamponat destul de serios de locomotiva trenului denumit SPINNING. Impactul acela violent a lăsat urme adânci în viața subsemnatului, făcând ca multe dintre cele vechi activități, pentru mine, din domeniul pescuitului să devină nouă toate.

         Goana cu năluci, după știuci și alți lacuștri răpitori, pe care am început-o eu, a dus la o inevitabilă răscruce în viețile noastre de pescari tovarăși.

De atunci, drumurile noastre riverane, ale mele și ale domnului P., au început tot mai mult a nu mai coincide. Uneori, însă foarte, foarte rar, se întâmplă să mai pescuim și acum împreună, dar acest lucru se petrece mai mult din pură întâmplare doar, și nu din voința noastră comună.

O ȘTIUCĂ FURTUNOASĂ

         Dacă adineaori am evocat un vechi tovarăș de lansete, ar fi cazul acum să vă povestesc despre un amic de-al meu de dată ceva mai recentă. Este vorba despre domnul Dublu M. (a nu se confunda cu amicul M., cel atât de des amintit și de mine povestit).

         Dublu M. este un crăpar convins.

         Scuze! Am greșit! A fost un crăpar convins. Acum el se zbate în crisalidă, traversând, începând de anul trecut, o metamorfoză profundă.

         Din varii motive și prin diverse concursuri de împrejurări, Dublu M. a ajuns să guste din pocalul spinning-ului. Aroma nemaipomenită a elixirului din respectivul pocal l-a amețit pe loc. De atunci a tot gustat și iar gustat, începând a prezenta vizibile urme de concretă adicție pentru dânsul.

         A început cu bibanii, continuând apoi cu strapazanii și chiar și cu somoteii.

         Toate aceste pescuieli i-au adâncit în mod constant dependența, dar nici una dintre speciile de răpitori enumerate anterior nu a avut asupra sa efectul pe care l-a avut Cumătra Știucă.

         Una singură, doar atât a reușit el până acum să prindă, în toamna trecută, și nici aceea prea mare, dar a fost o știucă unică, fermecată.

         O știucă pe care nu o va uita niciodată. O știucă ce i-a muncit nu doar lanseta, ci și sufletul. O știucă ce și-a făcut loc pentru totdeauna în inima și în patima sa lacustră. O știucă ce a stârnit o furtună cumplită a sentimentelor sale de pescar în (re)devenire.

         De acum înainte sunt sigur că le va acorda mai multă atenție. De acum înainte se va apleca mult mai mult timp asupra pescuitului reginei colțoase a bălții. Deja investițiile sale financiare în domeniu (echipament, năluci, etc.) au început, așadar concluzia e cât se poate de clară:

         Dublu M. a fost înhățat, fără putință de scăpare, de știuca cea furtunoasă! Va face ce va vrea ea cu dânsul de-acum (ca și cu noi toți, de altfel).

         Fie-ți firul întins, amice, că nervii garantat că-ți vor fi!

ȘTIUCA TRECE, BRACONIERII RĂMÂN

Ploaia cădea cu îndărătnică plăcere de zile întregi deja. Forfota urbană era aproape inexistentă la acel ceas matinal, doar ici-colo se zăreau în răstimpuri, pășind cu grăbire, căteva umbrele rătăcite. Dacă nu aveai ceva cu adevărat stringent de rezolvat pe afară era mai nimerit să stai la adăpost. La adăpost de ploaie și la adăpost de frig, căci nici temperatura din termometre nu era una prea îmbietoare. Peste oraș țopăia o primăvară ciudată, o primăvară mult prea bacoviană.

Însă, în parcarea de lângă piața agroalimentară, se petrecea ceva oarecum ciudat, ceva ce făcea notă discordantă cu tot restul peisajului dezolant și lipsit parcă de viață al acelei zile reci.

În jurul unei mașini care era parcată acolo se îmbulzeau mai multe persoane. La început nu am înțeles exact ce se întâmplă, dar, în momentul în care am văzut mai bine mașina, am recunoscut-o numaidecât și astfel m-am dumerit ce-i cu oamenii aceia care înfruntau vremea urâtă de-afară.

Mai văzusem acea mașină, și nu doar o dată. Chiar discutasem cândva cu proprietarul acesteia, cel care era, din păcate, un  mult prea cunoscut braconier piscicol.

Îl știau și autoritățile, dar… cum se apropiau cu grăbire Floriile și lumea dorea să pună un pește proaspăt pe masă… mai închideau și ele ochii. Dar asta este o cu totul altă discuție, mult prea anevoioasă, discuție pe care chiar nu vreau să o abordez în vreun fel acum.

Îmi aduc aminte și azi destul de precis despre ceea ce am vorbit cândva eu cu personajul acela sinistru. Era în unul din anii trecuți, tot în vremea prohibiției, tot înaintea unei dezlegări la pește din postul Paștelui.

• Nu-i păcat să strici peștii acuma?
• Dar ce-i acuma?
• .. ce-i? E prohibiție
• A…! Că de asta nu mai pot eu! De prohibiție…! Dar de ce zici totuși că fi păcat?
• Păi… sunt plini cu icre…
• .. și? Care-i problema? Asta chiar le crește puțin valoarea.
• Bine, bine…, dar nu se mai reproduc.
• Păi treaba lor nu e să se reproducă, ci să producă. Bani, nu altceva.
• Că tot ai zis de bani.., cât e kilul?
• De care vrei?
• Știucă…, să zicem.
• Dacă e cu: ”să zicem‟, înseamnă că nu vrei să cumperi, numai întrebi.
• .., cam așa e, doar întreb.
• .. nu-ți spun. Prețul se negociază numai cu cei care vor să cumpere cu adevărat, nu cu cei ca tine, doar curioși. Clar?
• Clar să fie. Totuși…
• Totuși, ce?
• Nu-s cam mici?
• Cine să fie?
• Știucile pe care le vinzi.
• Nu contează, bani să iasă!
• Să iasă, să iasă… dar dacă le distrugeți așa, sistematic…, și mici, și mari… laolaltă, și fără oprire… ce o să se întâmple în viitor? Vor mai fi știuci în apă?
• N-o să fie știuci… n-o să fie…! Or să fie ei alți pești. Nu-ți mai bate tu capul și gura de pomană! Nu murim noi de foame… Stai liniștit! Și, dacă tot nu cumperi nimic, fă umbră în altă parte, nu-mi mai umbri mie afacerile cu întrebările tale idioate! Ciao!

E rece și-i ploaie și-n sufletele oamenilor… nu doar pe afară!

„Așa e de greu să-i faci să înțeleagă (pe oameni, – n.a) că nu trebuie să tindă înapoi la vidră și la cormoran“. spunea, încă de cu mult timp în urmă, maestrul Sadoveanu.

Triste vremuri trăim!