Flori de cireş – Ştiri triste

„Natura nu a fost făcută pentru a fi schimbată.” – Jerome K. Jerome

După o iarnă-neiarnă, scurtă şi prea puțin bogată în ninsori şi cu geruri nu prea multe, a venit o vreme de „tranziție” ca să-i zic aşa, nici iarnă nici primăvară (vorba aia „ nici cal, nici măgar”). A suflat de nebun vântul, uscând ogoarele, apoi au venit ploile şi au umplut iar țara de apă, în timp ce soarele facea glume cu străbunul Pământ, ba îl încălzea câteva zile, ba se ascundea după perdele groase şi negre de nori ferindu-se să fie văzut de oameni. Dar şi acea vreme a trecut. A venit apoi, în sfârşit, cu adevărat primăvara. Pomii s-au grăbit să-şi crape mugurii deja formați umplând crengile de flori minunate, iar aerul de miresme dulci- îmbietoare. Florile au scornit bâzâitoarele de toate felurile, scoțându-le din locurile de iernare, chemându-le să se scalde în razele soarelui şi să se înfrupte din prețiosul lor polen. Pomii au prins a cânta, a cânta plini de bucurie zumzetul popoarelor de albine harnice care meşteresc în coroanele lor. Fluturi frumos colorați şi plini de viață au împânzit câmpurile, livezile şi grădinile. Iarba grasă şi fragedă a ieşit grăbită din glie şi a prins a se lungi spre soare, crescând repedede precum personajele din poveştile copilăriei. Păsările călătoare deja s-au pus pe treabă, reaparându-şi cuiburile pe care le-au părăsit toamna trecută, cuiburi în care au pus ouăle care le vor asigura perpetuarea, ouă pe care deja s-au apucat să le clocească.  Rândunelele au venit ultimile, dar şi ele deja s-au apucat de treabă. Ogoarele s-au umplut repede de tractoarele care le-au însămânțat cu diferite culturi. Primăvara timpul este prețios, nimeni nu pierde nici o clipă, toată lumea freamătă. Oameni, insecte, animale, pasări, peşti.

Da, şi peştii sunt acum în frenezia ritualurilor de împerechere. Pentru a le permite să-şi consume dragostea nestingheriți şi astefl implicit să se asigure continuitatea speciilor, oamenii au instituit perioade de prohibiție pe apele naturale. Numai că… mulți sunt cei care nu țin cont de aceste perioade. Profită de faptul că peştii se adună în cârduri mari şi sunt mai puțin vigilenți şi-i prind cu nemiluita.

Am sperat că anul acesta lucrurile se vor îndrepta cumva. În sfârşit, cel puțin pentru moment, s-a aflat cine „stăpâneşte” apele din județul Suceava, nemaiexistând confuzia cu cele două asociații aşa cum a fost în ultimii ani.

În sfârşit Ordinul de Prohibiție a făcut oarecum dreptate şi ştiucii, oferindu-i, teoretic măcar, protecție sporită.

Numai că…( din nou : „numai că”) speranțele mele s-au spulberat aidoma florilor de cireş sub bătaia uşoară a vântului primăvăratic.

Nimeni nu păzeşte apele…. absolut nimeni…. ( cel puțin la noi în județ), astfel încât nuntitul scobailor a fost din nou (aşa după cum se întâmplă an de an) prilej de mare veselie şi desfătare pentru braconierii care au urmărit şi aşteptat migrația lor, aşa cum urşii grizzly aşteaptă migrația somonilor pe alte meleaguri. Chiar şi în Sfânta Noapte a Învierii, când tot creştinul este la biserică, dumnealor, oameni fără de lege şi simțăminte, oameni fără de morală şi fără suflet, au umplut prundul omorând fără milă bieții peşti porniți pe drumul nunții, drum care s-a transformat până la urmă într-o tristă procesiune a morții. Acelaşi lucru s-a întâmplat mai apoi şi în ziua de Sf. Gheorghe, atunci când braconierii au fost ajutați de angajații unei microhidrocentrale. Aceştia au oprit apa de pe canalele în care intraseră scobarii, lasându-i pe sec, iar apoi aceştia au fost culeşi şi băgați în saci aşa precum sunt culeşi cartofii. Aşadar nici prohibiția şi nici Sfintele Sărbători nu-i opresc pe aceşti indivizi din acțiunile lor macabre, aşa cum spunea poetul, nici măcar:  „La ceas oprit de lege şi de datini…” ei nu încetează să vâneze peştii, numai că …tot poetul spune mai departe : „Dar legea ni-i deşartă şi străină”… Offff! Câtă dreptate!!!!….

Lăsându-i pe aceşti monştrii ai apelor să-şi ducă cu obidă viața lor lipsită de temei şi orice urmă de virtute, o altă ştire m-a făcut să mă intristez amarnic.

Încă o dată floarea de cireş a sperantei s-a scuturat mult prea repede…..

De abia repuşi în drepturi cei de la AJVPS Suceava, în speță şeful de la filiala Siret (nu mai are rost să dau nume), care probabil suferă de o boală incurabilă deoarece se crede atot-stăpânitor, anunță fără pic de jenă că el permite doritorilor să pescuiască ştiuca şi în această perioadă, neținând cont de prevederile Ordinului de Prohibiție pentru anul 2014. Menționează doar că aceasta se poate pescui numai cu momeli artificiale dar nu există obligativitatea eliberării necondiționate. Ori chiar nu cunoaşte legile acest individ… ori chiar se crede proprietarul acumulării Rogojeşti!?! Greu de răspuns, dar totuşi eu înclin spre varianta nr. 2, deoarece tot el anunță pe diferite căi faptul că nimeni altcineva (nici Poliția, nici Jandarmeria sau Poliția de Frontieră, să nu mai vorbesc de inspectorii ANPA) nu are drept de control pe râul Siret, în partea sa superioară (de la intrarea în țară şi până dupa barajul de la Rogojeşti) decât el. El e singurul care face şi desface acolo… ( desface şi setcile…. că e plin barajul de ele… cu ştirea şi aprobarea sa)… Toată lumea din zonă cunoaşte situația, dar nimeni nu ia măsuri…. Oare chiar aşa de lungi sunt tentaculele acestui individ, încât a reuşit să devină „invizibil” pentru organele statului?

Râul Siret… (cel căruia ucrainienii în zic „Серет”, iar maghiarii „Szeret”, ceea ce în traducere însemnă „Dragul”) a devenit aşadar fără ştirea nimănui „proprietate privată” cel puțin pe primul sector de la ieşirea sa din Ucraina. Desigur este o aberație ceea ce am scris… dar dacă îl asculți pe individ ce debitează…. nu îți poți forma o altă părere.

Trăim şi ne minunăm unde trăim… . Auzim şi ne minunăm de ce anume auzim…. . Vedem şi ne minunăm de ce anume vedem…. .

Se spune că dacă trăieşti cu lupii începi să urlii ca lupii. Doamne fereşte să se întâmple aşa ceva!

O altă ştire apărută nu cu mult timp în urmă într-un ziar din jud. Botoşani ne anunță ca marea acumulare de la Stânca-Costeşti, acumulare care a fost declarata „Sit Natural” a fost luată în custodie de un patron, supranumit „regele cauciucurilor”, prin una dintre frimele sale. Citez din respectivul articol :

„…La baza acestei tranzacții a stat un ordin al ministrului (O.M. nr. 1470/2013) care i-a dat posibilitatea lui (…X…) să fie pe gratis custodele lacului. (…X…) a avut obligația să depună doar o documentație, un proiect, prin care să se angajeze că va lua măsuri ferme pentru a proteja întreaga arie preluată de el de la stat….”

Ciudat e că nici măcar prefectul de Botoşani nu ştia despre acest lucru…!

Vă prezint un alt citat din acel articol :

„…Practic, (..X..), prin firma sa, va dispune cum crede el de cuviință de acumularea Stânca-Costești. El va hotărî cine va pescui în zonă și cât pește va putea scoate din lac, cine și în ce fel își va putea construi pensiuni turistice sau locuri de agrement și chiar cine va avea acces pe lac.

Cea mai mare miză sunt însă fondurile europene care din acest an se pot accesa pentru administrarea siturilor naturale de felul celui de la Stânca-Costești

Acesta nu este însă singurul lac din țară dat în custodie de stat. Spre exemplu la Lacul Sfânta Ana nimeni nu mai poate ajunge fără să treacă pe la o barieră unde o firmă percepe taxă de intrare la lac. La fel probabil se va întâmpla și la Stânca-Costești. Vor fi instituite tot felul de taxe de genul: taxă de pescuit sportiv, taxă de parcare, taxă de gratar, taxă de fotografiat, etc.”

Mai are rost să ne mirăm? Mai are rost să ne facem speranțe că lucrurile vor merge în direcția bună? După cum am mai spus… speranțele… delicate flori de cireş pe care orice adiere de vânt le scutură cu uşurință.

Ape naturale…. pline de braconieri şi tot felul de interese…..!!!! Să nu mai vorbim despre balastiere!… Ne-ar trebui zeci de pagini să povestim răul pe care acestea îl fac habitatelor naturale….

Aşadar în plină perioadă de prohibiție am mers de câteva ori pe nişte ape cu adevărat particulare.

Am plătit, am pescuit…. am respectat regulile patronului respectiv şi totodată sunt cu inima împăcată că măcar eu am respectat legile care guvernează pescuitul.

La una dintre aceste ieşiri am fost cu un bun amic şi amândoi ne-am luat cu noi şi copiii. Le-a plăcut. S-au bucurat. Sper să aibă şi ei bucuria de a putea pescui pe ape naturale, sper ca să mai aibă bucuria de a şi găsi peşti pe aceste ape şi nu doar pe ape private…. pe bani mulți şi timp limitat.

Îmi doresc din tot sufletul ca această speranță să nu aibă soarta florilor de cireş !