Cea de-a treia zi a targului Expoaventuri a stat sub semnul aglomeratiei. Aglomeratie de oameni in standuri si pe culoare. Cred ca vremea din Bucuresti a scos din casa pana si ultimul pescar care se incapatana sa nu mearga la targ deoarece numarul de vizitatori a fost unul foarte mare. A fost foarte placut sa vezi cum pescari de toate gusturile cautau cu frenezie oferte, preturi promotionale, dar si scule de calitate. Absolut toate produsele expuse au avut cumparatorii lor, lucru ce se vedea si pe fetele expozantilor, care radiau de bucurie. Maine este ultima zi de targ, ziua in care de cele mai multe ori apar ultimele reduceri si promotii, dar si ultima zi de dinaintea startului de sezon in care gasiti toti producatorii intr-un singur loc.
Produsul zilei nu l-am ales unul singur ci o gama de produse si anume seria extinsa de momitoare de la Haldorado. O serie de momitoare de calitate, care satisface cerintele oricarui pescar cu lanseta feeder. Am vazut acolo momitoare pentru pelete, momitoare de rau, de lac, momitoare de diferite profiluri, marimi, greutati, toate foarte bine finisate. Avand in vedere si explozia care a avut loc si pe la noi la stilul acesta de pescuit, feederele de la Haldorado pot fi o optiune de luat in calcul.
Asadar ne vedem maine, la ultima zi de Expoaventuri 2012, editia de primavara.
0 comments