Un caracter enervant de puternic, un om al naibii de ambitios si un profesionist in ale pescuitului… cam asa pot sa-l caracterizez in cateva cuvinte pe Tibi Rancu, membru al noii echipe de pescuit stationar Tubertini. Chiar ieri s-a incheiat cupa Fir Intins la pescuit stationar unde a participat si Tibi, ocupand in final locul 3 la general, pe o pista destul de dificila.
Cum nu prea s-a putut ascunde de mine si bineinteles nici nu a vrut, am fost cu ochii si cu aparatul pe el. Tibi a pescuit la rubeziana, cu fir principal de 0.18, forfac 0.14, un carlig de 12 iar pluta folosita a fost de 0.75 grame.
Ca nada a folosit Tubertini, o combinatie foarte interesanta si anume 2 kilograme Tubertini Gold Medal Brown, o nada forte buna atunci cand in apa este prezent un curent lent, 2 kilograme Gold Medal Yellow, o nada ideala atunci cand in apa nu este curent, o combinatie buna deoarece locatia unde era concursul avea fluctuatii de curent, lent, destul de puternic sau deloc. De ce destul de puternic? Simplu, fiind o balta cu adancimi mici, cand vantul bate puternic se formeaza niste curenti destul de mari. Asa s-a gandit Tibi ca ar fi cel mai bine sa combine nada. Ca imbunatatiri a venit cu un aditiv lichid Carpes Fuilles, larve de libelula, porumb, vierme colat si pelete. Umectarea nadei a facut-o in doua etape. Deoarece pescuitul s-a bazat pe crap, granulatia nadei a fost una mai mare, iar particulele trebuiau umectate bine pentru a nu pluti. Tibi a impartit nada in doua parti, in una a introdus porumb si pelete, iar in cealalta fuilles si larve, cate 5 bulgari din fiecare plus 7 cupe de viermi colati.
Mansa a inceput bine pentru Tibi, la prima lansare a avut un crap oglinda foarte frumos, drept dovada ca pestii au raspuns foarte repede la nada. Pe durata concursului (sper sa nu se supere Tibi) a facut niste miscari foarte usoare, ridicand si coborand pluta, pentru a-i face pe pesti sa sara mai repede pe momeala si a mai jonglat cu struna, cand mai scurta, cand mai lunga. Atunci cand pestii mancau bine folosea o struna de 20 cm, iar in momentul in care pestii deveneau mofturosi folosea o struna de aproximativ 30 cm.
Tibi a pescuit foarte bine in ambele manse, este drept ca in a doua a tras foarte rau, dar oricum locul 3 ocupat la finalul concursului a fost multumitor. Dat fiind faptul ca este colegul meu de echipa sper ca nu se va supara pe mine pentru ca am divulgat unele secrete ale lui si cred ca in cel mai scurt timp il voi avea invitat pentru a va prezenta si alte trucuri si stiluri de pescuit.
Cam asta a fost pentru astazi va doresc fir intins pana data viitoare.
0 comments