Avat total – Cavalerii adâncurilor

Există oare un peşte mai capricios decât avatul? Apare vara din încremenirea dimineţii, atunci când soarele abia trece de linia orizontului, spărgând liniştea cu atacuri pătimaşe la suprafaţa apei. Şi mai este vorba despre haitele de avaţi care apar şi dispar pe trasee numai de ei ştiute în căutarea obleţilor.

To be, or not to be

Când şi mai ales unde? Asta este întrebarea care face pescarul să pescuiască orbeşte în speranţa că va simţi atacul brutal. Când frustrarea noastră devine prea mare suntem tentaţi să credem că pescuitul avatului se rezumă la generozitatea sa de a se arunca orbeşte în năluci sau nu.

Am auzit de multe ori că pescuitul avatului nu cere îndemânare deosebită. Totul este să te afli la momentul şi la locul potrivit. Aparent succesul în pescuitul avatului este  norocului, întâmplării, iar orice încercare de a ordona atât lucrurile pe care le ştii, cât şi cele pe care nu le ştii despre acest superb răpitor, este destinată eşecului. În acelaşi timp mulţi se reped să spună că nimic nu este mai uşor decât să prinzi avat şi recomandă acest peşte începătorilor. Alţii, dedaţi trup şi suflet spinningului ce are ca personaj central misteriosul Aspius, susţin că nu este la îndemâna oricui să se laude cu capturi ce merită fotografiate, ca să nu mai zicem despre cele capitale.

Lupii turbaţi

Adevărul se aşează probabil undeva pe la mijloc. Avatul este un peşte ca orice peşte, cu apucăturile lui, cu modul lui de viaţă şi cu particularităţile sale. Adept al vânătorii bazate pe viteza loviturii, pe confuzia şi panica semănate în rândul victimelor sale, avatul îşi adaptează modul de hrănire în funcţie de condiţiile mediului acvatic şi în strânsă legătură cu prezenţa prăzii. Primăvara, toamna şi iarna, când apele sunt reci, obleţii umblă răzleţi, undeva spre profunzimea apei. Când apele se încălzesc şi hrana devine abundentă, atunci obleţii vin spre suprafaţa apei în bancuri compacte. Urmărind îndeaproape obleţii avatul va vâna în ape reci undeva spre doi – trei metri adâncime, fapt ce face din acest peşte un răpitor destul de… tăcut şi discret, care nu-şi divulgă prezenţa. Acestea sunt momentele în care avaţii vânează solitari. Dacă apele s-au încălzit iar obleţii se hrănesc grupaţi, avaţii se vor aduna la rândul lor pentru a vâna în adevărate haite.

Lunga vară fierbinte

Nu degeaba i se mai spune şi lupul obleţilor. Reuşind să coordoneze ambuscada cu ceilalţi congeneri din haită avatul încercuieşte bancul de obleţi şi loveşte la întâmplare cu coada sa puternică. Prada dezechilibrată şi derutată va intra în gâtlejurile hrăpăreţe ale prădătorilor. De multe ori avaţii îşi coordonează atacul venind de undeva de sub bancul de obleţi care se împrăştie şi ies astfel de sub protecţia anonimatului. Izolaţi de grup aceştia devin victime sigure mai ales că, dacă un avat ratează, cu siguranţă va exista un al doilea care va culege peştişorii dezorientaţi. Cu cât înaintăm spre vară cu atât vânătorile avaţilor vor pare mai extravagante. Atacând în pelicula apei, haita de avaţi va da acel aspect de fierbere capabil să scoată din minţi şi cel mai calm pescar. Contrar aparenţelor, furia cu care se hrăneşte avatul nu se traduce neapărat într-o furie asemănătoare ca nivel de energie atunci când vine vorba despre năluci. Cu cât este apa mai transparentă şi cu cât prada este mai abundentă, cu atât nălucile noastre îşi vor divulga mai abitir adevărata natură.

Obleto dependenţa

Avatul are o dambla: obletele. Asta înseamnă un meniu monoton dar şi o pradă cu multe detalii de identificare. Avem de înfruntat un peşte foarte pretenţios în materie de… imitaţii. Este normal să fie aşa dacă ne gândim că prădătorul nostru nu vânează  în general, ci numai o anumită specie-pradă. Fulgii albi, popperele, oscilantele argintii, voblerele cu paternuri naturale şi nălucile suple deschise la culoare imită destul de bine un oblete. Chiar şi rotativele cu paletă arginite şi cu amprenta vibratorie specifică interpretează rolul obletelui tembel, handicapat şi tocmai bun de înfulecat. Cu cât avatul vânează mai spre profunzime, acolo unde lumina pătrunde puternic filtrată, şi cu cât transparenţa apei scade, cu atât identificarea nălucii drept stimul pradă îşi pierde din importanţă. În astfel de situaţii modul în care năluca este capabilă să atragă atenţia capătă valoare de stimul esenţial. În aceeaşi ordine de idei trebuie ştiut că avaţii hăituiesc obleţii grupaţi pe vârste, în general cei mari preferând abordări ceva mai în profunzime, sub bancul obleţilor asediaţi de avăţeii scandalagii şi juvenili.

Pescuit cu coada ochiului

Orice pescar care a încercat să-şi obţină niscaiva adrenalină din şocurile nebuneşti care dau definiţia atacului avăţesc asupra nălucii ştie că a pescui cu obstinaţie acest răpitor este o greşeală. Avatul este un mare oportunist şi aşa trebuie să fim şi noi. Nu merită să forţăm mâna destinului insistând atunci când avaţii par plecaţi cu dinozaurii. Cred că cel mai eficient este să pescuim acest peşte în manieră second choice, atunci când controlăm la dantură cu jigurile şalăii. Am pus aceste două specii în aceeaşi ecuaţie nu întâmplător. Mai ales pe râuri, în Dunăre şi în Deltă avatul şi şalăul împart relativ aceleaşi structuri acvatice. Curent, apă limpede, substrat curat, anafore, maluri înalte, iată descrierea în câteva cuvinte a unor astfel de locuri. Când este vară şi avaţii îşi divulgă prezenţa lăsaţi lanseta de şalău şi apelaţi la lanseta de avat care a aşteptat pregătită de acţiune. Atenta observare a zonelor de conflict vă va da informaţii importante despre mărimea prăzii şi despre traseele pe care au loc atacurile.

Pentru o atitudine mai flexibilă

Lanseta folosită la pescuitul avatului cu năluci reactive (oscilante, rotative, voblere, cicade) va avea o acţiune moderată şi o putere situată între Medium şi Medium Light. Avatul nu are dinţi şi dacă nu ar inhala puternic prada cu o mare cantitate de apă, ar muri de foame. Această absorbţie are loc de la trei – patru centimetri distanţă de nălucă iar o lansetă rigidă nu s-ar mula pe apariţia acestei forţe adiţionate portanţei nălucii. Lanseta cu acţiune moderată, mai mlădioasă, va permite reculul nălucii şi agăţarea peştelui. În cazul în care ajungeţi la acest nivel al jocului, ceea ce se simte în mânerul lansetei este greu de descris. Un şoc puternic, o forţă incredibilă care cabrează instantaneu lanseta şi care nu prea lasă loc pentru reacţii din partea pescarului. În general ai avatul la capătul firului dacă se înţeapă singur în momentul inhalării, violenţa cu care şocul se simte în lansetă datorându-se în bună parte voltei pe care o face pentru a culege prada. Când folosiţi năluci latente – jerkuri sau shaduri armate cu jig – situaţia se schimbă puţin în sensul că lipsa ancorei triple forţează atât mâna destinului, cât şi a pescarului.

Atac fatal

Nălucile suple rimează cu lansete rapide – Fast, sau Extra Fast, tocmai pentru a da pescarului informaţii chiar şi despre contacul cel mai subtil al peştelui cu năluca. Şi nu este numai asta. Acţiunea rapidă a lansetei, corelată cu o reacţie în timp util din partea pescarului, asigură înţeparea eficientă a peştelui care, în alte condiţii, ar putea exploata faptul că jigul este un cârlig simplu şi nu o ancoră triplă. Indiferent că folosiţi năluci latente sau reactive la avat este bine să veniţi cu fir monofilament, nu multifilament. Monofilamentul este practic invizibil în apă (excludeţi firele mono fluo sau cu alte culori) şi va face diferenţa pe ape transparente. În plus el are o elasticitate care va amortiza din şocul atacului şi va contribui astfel, alături de acţiunea moderată a lansetei, la depăşirea primelor secunde critice din lupta cu acest peşte. Nu aveţi încredere oarbă în folclorul pescăresc care este ţesut în jurul acestui răpitor – veţi constata că avatul nu este numai muşcătura. Ceea ce urmează se numeşte luptă, iar îndârjirea avatului este invers proporţională cu temperatura apei. Iarna, toamna târziu şi primăvara timpuriu veţi fi uimiţi când veţi constata că un avat de 500 – 600 de grame părea pe primii metri de drill o captură capitală.