CU PAPURA PRIN BUCURESTI

Este uimitor cum natura reface ceea ce noi, oamenii, distrugem. Se intampla prin anii ’80, in plin ceausism, cand un intreg cartier – cartierul Vacaresti, era ras de la suprafata Bucurestiului. Crima cea mai mare a fost insa demolarea manastirii Vacaresti, reper al credintei, culturii si istoriei romanilor. In timp ce buldozerul intra cu lama in zidurile incarcate de istorie si spiritualitate ale manastirii Vacaresti, slugile dictatorului peltic turnau fundatia unui muzeu, in fapt mauzoleu, dedicat stapanului lor. Ca sa intelegem mai bine ce tara era Romania lui Ceausescu, trebuie spus ca in locul istoriei demolate, la Vacaresti trebuia sa fie un lac. Un lac ca o incununare a epocii demente, un lac care ar fi trebuit sa aiba luciul de apa mult mai sus decat nivelul Dambovitei, lucru posibil chiar si cu tehnologia de acum 20 de ani, numai ca din hei-rup si din traiasca republica nu ies decat aberatii si multe infiltratii. Proiectul a fost stopat, terenul parasit. In cateva cuvinte, o crima inutila. Dupa 1989 terenul viran a fost dat uitarii de catre autoritati, si a fost un loc frecventat de oamenii strazii, de satrele tiganesti si – evident – de pescarii cu sacosa. Lacul format de izvoarele aflate aici a devenit cu timpul o oaza lacustra greu de intuit in acest oras sufocat de poluare, betoane si masini. Stuful, papura si salciile au luat in stapanire zonele mlastinoase, au aparut pestii, de la speciile marunte, pana la stiuca. Pasarile au exploatat imediat aparitia nesperata a acestei zone umede si au inceput sa cuibareasca aici. Inca de prin anii ’90 lacul era plin de pescari veniti pentru stiuca, de multe ori macelul piscicol frizand apucaturi de populatii barbare. In mod firesc plasele, braconajul si jaful general au exterminat pestii de aici. Apoi locul a fost descoperit de ornitologi, de oameni de stiinta si de organizatii non-guvernamentale si a uimit pin biodiverstiatea infiripata aici. Peste 80 de specii de pasari, la care se adauga bizamul si vulpea, demonstreaza puterea naturii de a crea un mic paradis la adapostul betoanelor digului care separa “groapa” de restul orasului. Potentialul stiintific dar si turistic a fost insfarsit sesizat de autoritati si se spera ca in cativa ani zona sa fie declarata rezervatie stiintifica. Ce soarta au rezervatiile in Romania, putem afla daca vedem ce s-a intamplat in Delta Dunarii, unde cele mai mari distrugeri s-au consumat sub ochii administratiei Rezervatiei Biosferei. Asadar nu imi pun mari sperante in acest proiect, dar cred ca merita atentie din mai multe motive. In primul rand este o dimensiune simbolica a distrugerii  in numele unor idealuri falimentare si a revenirii la valorile fundamentale ale naturii pe un taram ce ne demonstreaza ca este generos cu noi. Apoi as vrea sa subliniez legatura dintre digurile in spatele carora a inflorit aceasta fantastica biodiversitate si digurile care apara Delta refugiata in incinte de neantul semanat de braconieri si pescuitul comercial. Va renaste oare Delta in mod asemanator, atunci cand vom uita de ea, dupa ce nu va mai fi peste, pasare si nufar ca sa merite sa mai fie jefuita? Sau poate ca toata aceasta renastere din Bucuresti nu este decat preludiul mioritic al distrugerii din care se va ridica un cartier rezidential imbacsit de colbul capitalismului salbatic?  Raspunsul la aceste intrebari il da chiar Ienachita Vacarescu intr-una dintre primele poezii romanesti:

Intr-o gradina

Intr-o gradina
Lang-o tulpina
Zarii o floare, ca o lumina;

S-o tai, se strica,
S-o las, mi-e frica,
Ca vine altul si mi-o radica.

[hana-flv-player video=”https://fishingandhuntingtv.com/ro/movies/2012/vacaresti.flv” width=”560″ height=”316″ description=”” player=”3″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]