Zargani, Egeea si ce mai vreti voi

Curti umbrite de salcami, case din piatra de Dobrogea, varuite in alb, cu gradini in care se dospeau la soare rosii zemoase si dulci. Pe strazi puteai sa vezi sarete trase de magari satui parca de viata lor de cai transformati de zana cea rea in fapturi mici si uracioase. Si erau plopii inalti care umbreau aleile ce duceau la mare, faleza aceea inalta, batuta de vant, numai scaieti si sticleti, din fata epavei pe care se puteau distinge literele mari cat cherhanaua – Evanghelia. Da, era cherhanaua de unde plecam la talian cu nea Gheorghe, gazda noastra, fie-i tarana usoara, care-mi facea hatarul sa ma ia cu el la patru dimineata in mahuna ce parea un adevarat crucisator. Talianul era locul magic in care Universul aduna toate misterele Marii Negre, de la barbuni, chefali, crabi cat farfuria de ciorba si pana la scorpii de mare. Era acolo un tratat de ihtiologie marina exhaustiv predata de pescari – intre doua opinteli in plasa plina de peste – copilandrului vilegiaturist care invata cum arata corbul, pastravul si cocoselul, toti de mare, evident. Si pentru final de spectacol, ceea ce era probabil cel mai spectaculos din aceasta iesire la talian: mahuna umpluta pana la refuz cu peste, pana aproape de bordaj, in care nu mai puteam auzi ce-mi spunea nea Gheorghe, aflat la un crivac departare, din cauza fosnetului facut de zbaterea pestilor.  Astazi toate astea nu mai sunt, Costinestiul, caci despre el este vorba, a murit sub betoanele care au sufocat curtile, sub cladirile care s-au suit unele peste altele. Nu mai sunt salcamii si nici plopii, i-au taiat sa faca loc unui turism hidos, manelist, salbatic. Faleza, adusa in intravilan pentru bunastarea cine stie carui lotru de primar, este calarita de vile si pensiuni rasarite haotic pana aproape de cherhanaua pentru  care talianul mai culege din taina Marii Negre doar trei – patru kilograme de chefal, ratacit probabil pe la noi de la bulgari. Nu am pronuntat special numele unui peste care m-a fascinat intotdeauna – zarganul, un peste facut parca de Creator din ceea ce i-am mai ramas, o panglica argintie terminata cu un cioc subtire, ca un ac de seringa. Lui vreau sa ii rezerv in cele ce urmeaza cateva ganduri, in amintirea stejarului falnic ce infrunta de cateva generatii marea la poalele falezei, nu departe de cherhana, stejar taiat si el prin anii ’90, bineinteles, si in dreptul caruia – cu 40 de ani in urma – se puteau prinde zargani la ciucuri rosii din lana ce ascundeau neiertatorul carlig.

Nu va ascund ca am plecat in cautarea Costinestiului pierdut in Grecia, prin insulele macedonene, pastrate in mod destept si astazi la ora agroturismului. Asa am dat peste prietenul zargan, este drept mult mai crescut decat cel pe care il stiam la Costinesti, insa la fel de atras de perfidiile metodelor noastre pescaresti. Este o reintalnire fericita, mai ales ca aceasta este o buna ocazie sa-i arat si pustiului meu cum arata un zargan viu, nu teapan, cum a venit de la bulgari pentru a fi asezat negustoreste printre aschiile de gheata din galantarele super-marketului.

Cu echipament Ultra-Light si oscilanta de pastrav pescuitul la mare ete un adevarat deliciu in care zarganul bataios este suprema mirodenie. Apa limpede, un adevarat cristal azuriu fluid prin care vezi lucind oscilanta recuperata rapid, aproape de suprafata, este strabatuta de lame de sabie venite din toate partile, ca intr-o lupta antica, in care numele eroilor s-au topit in negura istoriei, precum in spuma alba a talazurilor iscate de vantul fierbinte de august. Sunt zarganii care rateaza ancorele oscilantei ca nebunii, ii simti insa cum se chinuie cu ciocul lor ingust sa puna capat cursei nebunesti a nalucii. Daca recuperezi mai lent butaforia se naruie sub privirea agera a zarganului care stie ce e bun de mancat si ce nu, doar sa-i dai putin timp de gandire. Ceea ce eu va sfatuiesc sa nu faceti. Recuperati rapid, nu exagerati insa, si veti simti fara indoiala serpuirea argintie a zarganului de 50 – 60 cm, , un mic dragon dezlantuit,venit la o lanseta firava, numai buna pentru pescuitul bibanului in Romania, sau in fine, ce a mai ramas din Romania.