Pescuim, dar si gandim

2012 suna a titlul de film SF. Ar trebui sa fie mult Hi-Tech si mai ales o impacare a civilizatiei cu planeta care ii suporta pretentiile. Un fel de Eden in care microcipul si mormolocul de broasca sunt frati de cruce si unde iarba creste debordand de clorofila pe birourile corporatiste ale angajatilor de la multinationale. Un furnicar ordonat si curat in care placerile intime vin numai in weekend si doar prin holograme. Realitatea, de la noi si de oriunde, demonstreaza insa ca abia am ajuns undeva intre lumea lui Jules Verne si cea a lui Isaac Asimov. Lumile antediluviene cuibarite in pantecele Pamantului s-au facut de mult petrol iar robotii, departe de a capata constiinta, lasa fara slujbe milioane de oameni. Mai pe romaneste spus holograma e fudulie, violul – temelie. Ceea ce ar fi trebuit sa fie aventura cunoasterii si un Alter Ego nascut la intersectia dintre bioinginerie, informatica si mecanica nu pare astazi a fi decat un amalgam de alienare si frica de viitor. Ei bine, lumea asa cum este croita ea astazi, are si visatori. Printre ei se afla si pescarii, dependenti de un reflex atavic, ajustat, imbracat si alfabetizat, care face trecerea de la pescuitul de subzistenta la cel de placere. Sa iti stea mintea la lansete, carlige si fire cand toata lumea vorbeste despre criza si despre tot felul de judecati de apoi ale burselor si bancilor, trebuie sa fii chiar dus cu pluta. Cu boiliesul sau cu naluca, dupa gusturi. Pana aici aproape ca ne vine sa ne pupam in oglinda de ce nebuni frumosi suntem noi pescarii, pentru ca stim sa ne bucuram acolo unde altii fac depresii. Ne inarmam pentru asta cu titan, grafit si tot felul de materiale compozite din industria aero-spatiala, folosim feromoni si atractanti, gasim Nada Florilor cu GPS-ul si pestele cu sonarul. Ne facem prieteni de pescuit pe Facebook, suntem la curent cu ultimele aparitii de pe piata de profil gratie Internetului si aflam ponturi pe forumurile pescaresti. Apucaturile multora dintre noi insa au legatura cu Dyneema sau Spectra, cata legatura au detinatorii antenelor parabolice montate pe casele de chirpici cu satelitii.

Au trecut 22 de ani de la ruperea de lumea cenusie a comunismului iar saltul pe care l-a facut pescuitul din Romania este enorm. Am recuperat cu pasi mari tot ce se putea recupera in materie de tehnica de pescuit si de echipamente. Avem deja un titlu de vicecampioni mondiali la spinning si patru titluri de vicecampioni mondiali la crap. Sunt acum in Delta mai multe barci cu motoare de ultima generatie folosite de lansetisti decat lotci lipovenesti cu rame pe vremea lui Nea Nicu. Ceea ce a ramas neschimbat insa este naravul. Ca sa ma intelegeti mai bine ce vreau sa spun, trebuie sa ma intorc in timp, undeva prin anii ’80, cand am vazut cum pescuiau niste pescari “sportivi” ajunsi in Delta, pe Sontea, tocmai din Comana. Stateau vreo trei familii cu cortul si pescuiau non-stop, de la platica si biban, pana la crap si somotei. Pescarii prindeau, nevestele curatau de solzi si puneau totul filetat la saramura intr-un butoi din plastic, din acela folosit pentru varza murata in piata. Imaginea aceasta nu numai ca nu a disparut, ci s-a multiplicat in zilele noastre. Sute de pescari din acesta stirpe isi intind bateria cu 20 de telescopice si butoaiele de plastic pe malurile Dunarii de cum da coltul ierbii. Asa ajung zoaiele mititeilor pe bambine, spuma berilor in nada, negreala gratarului pe lansete si maneua in basica pestelui. Iata de ce cred ca a elibera o stiuca – trofeu, un juvelnic plin ochi cu albitura sau un crap – record este in Romania anului de gratie 2012 aidoma cu fluturatul usturoiului prin fata varcolacilor. Stiu si eu, stiti si voi ca sunt prosti. Numai ca sunt al naibii de multi.