Blestemul nisipului

Am avut sansa sa traiesc copilaria pescuitului la varste fragede. La sase ani pescuiam verdeti pe Bughea, un rau curat, furisat prin umbra arinilor intr-o vale parca neatinsa de om. La 14 ani, ca baiat de Bucuresti ce calarea un Pegas, incepeam cucerirea sudului cu scobarii Ciorogarlei, apoi cu Bragadiru. Un lac cristalin, cu salau, mreana, clean si crap. Apoi pedalele m-au dus mai departe, cu unditele legate de cadru, la Sabar, raul modest si mereu proaspat, plin de clean, pietrusei, boarte si mrene. Am mers mai departe, la Dumitrana, pe Arges, unde am descoperit ca mrenele pot ajunge la doua kile si raul te acopera daca incerci sa-l treci de la un mal la altul. Cand pretentiile pescaresti au depasit putirinta Pegasului meu, am ajuns cu pre-oraseneasca la Neajlov, acolo unde m-am inchinat regelui clean, stralucirilor belditelor din alaiul curtii sale si apelor curate in care ierburile lungi de cativa metri unduiau asemenea dragonilor din basmele chinezesti.

Imaginea acestor rauri imi revine mereu in minte pierzandu-se in aburul verde ale padurilor care le imbracau malurile. Astazi, toate acestea nu mai sunt. Carcase de vaci aruncate de inteprinzatori cu abator familial au infestat treptat malurile Argesului. Sabarul duce la vale zoaiele unei ferme de porci capitalisti. Ciorogarla este braconata zilnic cu plase, carbid si curent electric. Bragadiru a devenit strand. In Neajlov se spala basculantele si tractoarele. Aceste ape sunt la mana primarilor burtosi emanati din spiritul comunal, care isi pun cefele late la gandit pentru a face bani. Din imobiliare si din pietris. Fie ca este vorba despre vile aparute intr-un extravilan mai alunecos decat legea relativitatii pentru a-si deversa prea plinul fosei septice si gunoaiele menajere drept in raurile cu pricina, fie ca dau drumul la plaga care a acoperit raurile acestei tari si care se numeste exploatare de nisip. Balastiera este ca un blestem, ea rontaie albia raului, ii tulbura apa si in final il lasa ranit sa se tarasca la vale. Acolo unde candva era prundisul curat, nisipul si pietrisul, astazi sunt malul si mazga rezultata din exploatarea salbatica a balastierelor rasarite precum ciupercile dupa ploaie. Pestii de rau nu se mai reproduc. Asa au disparut beldita, porcusorul, zvarluga. Asa s-au rarit cleanul si mreana. Este perversiunea ecologista a Agentiilor de Mediu care acopera distrugerile balastierei, in final placerea vinovata a unor slujbasi ai statului rupti in cur, care iau spaga de la rechinii capitalismului, golanasi de partid.

Raurile sudului Bucurestiului, asemenea celorlalte rauri din Romania, au murit fratilor! Zavoaiele lor decimate, care se chinuie mereu cu incapatanare sa rasara, sunt taiate cam pe la vremea aceasta de populatia riverana pentru a ajunge araci sau pentru a incalzi godinul traditional. Privind ce a mai ramas din Arges, din Sabar sau din Neajlov ai senzatia ca populatia care le stapaneste malurile este formata exclusiv din termite si din lacuste. O debandada bine orchestrata de mai marii zilei de ieri si de azi pentru a crea iluzia democratiei dambovitene: fura ei, furam si noi.

E trist sa pescuiesti pe astfel de rauri caci tara, privita de pe malurile lor, pare un pustiu. In timp ce miliardele de euro destinate mediului se pierd anual din lipsa de proiecte, autoritatile care ne pun tot felul de taxe auto pe poluare se simt cu ecosistemul impacat. Balastiera este pana la urma o forma umana de eutanasiere a ce a mai ramas din apele noastre.