Romania dincolo de Dunare

Mergand pe A1 spre Bucuresti am zarit pe cer “V”-ul gastelor salbatice care se reintorc acasa. Vin de la mii de kilometri si singurul gest de bun venit din partea noastra este cel mult un sac de boabe de porumb cu furadan, ori un snop de alice. Dincolo de foamea si delirul distrugerii care i-a cuprins pe multi dintre concetatenii nostri este, trebuie sa recunoastem, semnul venirii primaverii. Primavara care spulbera panzele de paianjen de pe mulinete si lansete, cea care drege glasul avertizoarelor de pe rod poduri si da viata nalucilor. Numai ca, dupa cat de groasa este gheata pe lacuri si pe rauri, mai avem ceva de asteptat. Semnele iernii grele inca apasa peste pesti, si asa incercati de nemernicia braconierilor si de pasivitatea complice a autoritatilor.

Ceea ce ar trebui sa ne sperie si mai mult la acest nou inceput de sezon este insa nivelul scazut al apelor si pamantul uscat ramas in multe locuri, acolo unde s-au topit nametii de zapada. Nu stiu cat de adevarate sunt avertizarile specialistilor ca vom avea inundatii catastrofale anul acesta, in schimb stiu ca Argesul, asa cum se vedea el deopotriva de pe A1 si de acolo de sus – unde bat aripile migratiei gastelor salbatice – mai are putin si devine un fir neinsemnat de apa. Dunarea este cu mult sub nivelul la care ar trebui sa fie in aceasta perioada, iar defilarea gheturilor este putin probabil sa aduca fluviul in ipostaza revarsarii in baltile de inundatie care au mai ramas, fenomen absolut esential in ciclul de reproducere al multor pesti. Si nici nu am macar idee ce prefer, o Dunare baltita peste maluri, acolo unde intra crapii la bataie odata cu sate intregi de hominizi cu tepuse si cosuri, sau o Dunare retrasa in senal si in gropane, in care dau lovitura vietii braconierii romani cu aparatele de curentat, ori cei bulgari cu dinamita.

Traim o seceta cronica si lucrul acesta nu rimeaza cu pasiunea in care incercam sa supravietuim. Haideti sa nu mai incercam sa scapam de angoase dand vina pe altii din amonte, pe schimbarea de clima sau pe calendarul mayas. Am dat de curand peste o carte in care eu cred ca am gasit ceva raspunsuri la multe dintre intrebarile legate de suferinta Dunarii si a pestilor sai. Se numeste Regiunea inundabila a Dunarii si mijloacele de a o pune in valoare, scrisa de Dr, Grigore Antipa, parintele integrarii pisciculturii romanesti in tipare stiintifice. Lucrarea a fost tiparita in 1910, retiparita de Dr. Stelian Cinca in 2010, si voi zabovi asupra sa in saptamanile care vin, asa ca astazi nu va voi spune decat ca Romania a avut parte de 900.000 de hectare de zone inundabile, denumite astazi zone umede, pentru care tarile civilizate cheltuie multe milioane de euro pentru a le prezerva. Noi ne-am propus sa le terminam inainte de razboi si le-am secat in mare parte in anii stalinismului si putin dupa, cand isteria agriculturii intensive pusese stapanire pe Romania. Lunca aceasta, alaturi de Balta Brailei si a Ialomitei, de balti de inundatie celebre (garle) asa cum au fost Greaca, Filipoiu, Bugeac, Cochirleni, Hotarele, Cascioarele sau Iezerul Mostistea au ajuns o palida amintire a vremurilor in care paradisul pescaresc era pe taramurile binecuvantate ale Romaniei. Practic acestea erau pepinierele naturale de reproducere a pestelui din Dunare si din Delta, pepiniere distruse pentru grau si porumb.

Numai ca abia dupa cativa ani stuful a reaparut, apoi saratura, iar agricultura nu a mai fost posibila decat cu tone de chimicale pentru destufizare si cu cheltuieli enorme. Sa nu credeti ca toate asta sunt greseli ale trecutului. Chiar astazi in Balta Brailei si in Balta Ialomitei, care dupa 1990 ar fi trebuit grabnic renaturate, maharii agriculturii private cu subventii de la Stat baga tone de otrava pentru a destufiza ceea ce in mod natural este al stufului. Si bineinteles ca toate aceste chimicale intra in painea noastra cea de toate zilele, in Dunare si in buna parte in pestele care a mai ramas. Realitatea este foarte simpla: productia de peste a Dunarii a ajuns astazi sub 10% din ceea ce se recolta inainte de desecarile masive ale anilor ’50. Chiar si Ceausescu si-a dat seama de greseala facuta si s-a reorientat spre constructia unei flote de pescuit oceanic, care sa contracareze dezastrul din piscicultura Dunareana. Ca s-a ales praful si de flota, nu mai este un secret pentru nimeni, ciudat este ca Minsterul Agriculturii, in loc sa se zbata pentru a obtine fonduri cu proiecte de renaturare a zonei inundabile pentru a reface ciclul natural al acestui fluviu si implicit productia sa piscicola, se limiteaza la a obtine bani pentru a “moderniza” mijloacele de exploatare piscicola. Cum vor schimba situatia catastrofala spre care se indreapta ecosistemele acvatice Dunarene navoadele noi, motoarele de ultima generatie si salupele de pescuit performante, asta poate o sa va explice la un moment dat presedintele ANPA, care o mai fie el, pus de partid.

Inca un detaliu: lunca inundabila prelua viiturile, era ca un tampon in calea inundatiilor. In mod asemantor, atunci cand debitul Dunarii scadea foarte mult, transportul pe fluviu nu era afectat, doarece baltile din Lunca isi scurgeau apele inapoi in Dunare, mentinandu-i un nivel acceptabil. Si sa nu va mire cand veti afla ca desertificarea sudului tarii se trage in buna masura din aceasta disparitie a zonelor umede, a smarcurilor, a baltilor. Vestea proasta este insa ca paradisul piscicol calcat in picioare de agricultori ignoranti si mai nou de profitori, rimeaza cu distrugerea din amonte facuta de baraje, deforestari si exploatarea nisipului. Urmaream zilelele astea la PVTV filme facute in Serbia, la pastrav, lostrita si lipan. Rauri cristal, neatinse de buldozere, fara urma de pungi, sticle, gumari desperecheati sau orice alte gunoaie, cu paduri crescute pana in marginea malurilor pline de iarba. Si, ca sa nu o mai lungim, pline de pesti. Va indemn sa le vedeti pentru a cugeta mai bine despre ce deziluzii va asteapta la prima iesire de sezon pe apele autohtone. De ce la sarbi se poate si la noi asistam neputinciosi cum baietii destepti din energie baga in tevile microhidrocentralelor – fantoma si ultimele rauri cu salmonide  de la noi. De ce ne raman raurile fara paduri pe maluri, fara zavoaie, de ce sunt rascolite de exploatarile de nisip, de ce ajung gropi de gunoi? Chiar asa, ce se intampla fratilor cu noi?

23 ani de activitate neintrerupta in presa de pescuit, sute de articole si editoriale, fondator al revistelor Aventuri la Pescuit, Super Pescar si Pescuitul pentru toti, autorul cartii Spinning. Odiseea pescarului digital, care pune bazele terminologiei in spinningul de la noi si ale abordarii stiintifice in pescuitul cu naluci. Cineast, director de imagine film si televiziune, autor al imaginii multor filme de arta, reportaje si documentare, realizator de filme TV dedicate pescuitului. Jurnalist, colaborator la ziarul Cotidianul, autor de texte si membru al redactiilor revistelor de umor si satira politica Academia Catavencu si Catavencii.

7 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.