Voblerele crankbait au fost folosite ani de zile în România doar de către pescarii atrași de stilul american, de bass și de nălucile dedicate acestei specii de răpitori. Iată însă că anii au trecut și se pescuiește frecvent acum la știucă și biban (păstrând evident raporturile dimensionale pește / nălucă) cu voblere crankbait. Eu o să mă opresc asupra știucii, acolo unde crankbaiturile ne permit să explorăm toate straturile de apă, toate adâncimile, pentru a realiza prezentări cât mai apropiate de cerințele predatoriale ale acestui pește.
Definiția crankbaitului este vibrație la superlativ, turbulență și zgomot, totul adunat într-un corp de nălucă foarte compact, capabil sa treaca peste obstacolele dure (crengi, bolovani, trunchiuri de copaci) printr-o basculare deosebit de eficientă în momentul în care se proptește cu barbeta. Dacă primul crankbait pur-sânge din istorie (Cotton Cordell Big-O, ultima decadă a anilor ’70) era un vobler cu scufundare medie, cu o barbetă relativ mică și destul de pătrată, ceea ce a urmat avea să trimită aceste năluci în abisuri. Totul se trage de la barbetă, mai exact spus de la lungimea acesteia și de la unghiul pe care îl face cu corpul voblerului. Carnkbaiturile deep diver au făcut carieră în anii ’80 -’90 în circuitele Bassmaster, pe pistele adânci ale lacurilor de baraj.
Dar crankbaitul nu s-a oprit aici, a evoluat spre ceea ce s-a numit după 2000 fenomenul Square Bill, voblere cu barbetă pătrată, cu o vibrație aparte și cu o plonjare redusă, destinată prezentărilor spre suprafața apei, inclusiv în ape cu vegetație. Aici am ajuns la punctul care place pescarilor de știucă, astfel de voblere făcând adevărate spectacole prin incintele Deltei, acolo unde mai ai siguranța că există acest pește. De la modele de 4 – 5 cm, la cele ceva mai… grase, de 6 – 8 cm, crankbaiturile ajunse în calea știucii agresive produc suprize plăcute, de multe kilograme. Nu cantitate, ci calitate. Despre toate acestea, ceva mai pe larg, în viitorul număr al revistei Răpiroi PPT.
0 comments