Controlul tragaciului parteall

” E bine ca se readuce in discutie problema – candva a mai aparut pe tapet dar a fost repede data uitarii.
Partea cu „bruscatul” e foarte bine punctata ca si cea cu directia pe care trebuie apasat tragaciul.
Cateva completari
Ce parte din deget apasa tragaciul?
La armele cu tragaci foarte fin, cu prag de declansare sub 1000 g sau, si mai bine, sub 500 g, prima jumatate a primei falange este cea care vine in contact cu tragaciul (la armele de vanatoare este situatia intalnita la cele dotate cu accelerator). La armele de vanatoare cu tragaci „clasic” sau „militar” forta necesara apasarii tragaciului este mai mare de 1500 g, cam acesta fiind pragul minim acceptat de fabricanti (in unele tari si de legi) ca fiind suficient de sigur pentru a preintampina declansari accidentale dar multe din tragace declanseaza chiar la peste 2000-2500 g. In aceasta situatie, „buricul” degetului nu mai este suficient si declansarea se face cu cea de-a doua jumatate a primei falange, degetul atingand tragaciul exact inaintea pliului de flexie dintre falanga distala si falanga mijlocie. Plasarea degetului exact cu pliul de flexie pe tragaci este o modalitate eronata eliminand din lantul cinematic o veriga importanta si cea mai fin controlata de creier.
Ca tot veni vorba de lant cinematic, muschii care actioneaza la apasarea tragaciului sunt 3:
– primul si cel mai putin implicat in efortul propriu-zis dar foarte responsabil cu stabilitatea se gaseste in palma si actioneaza asupra falangei cea mai apropiata de palma tragand-o spre interior (este miscarea pe care o faceti tinand degetele perfect intinse si indoindu-le spre palma). In momentul prinderii crosei acestia ar trebui sa fie muschii ce se contracta primii stabilind contactul degetelor cu crosa armei apoi, cel putin teoretic, ar trebui sa ramana intr-o stare de tensiune constanta. Aceasta nu se poate obtine daca forta preluata este mare ci numai la contractii moderate. Muschii sunt suficient de puternici pentru a sustine crosa armei si arma in umar chiar fara a indoi degetele complet dar nu trebuie lasata in grija lor aceasta treaba. Alaturi de acest muschi mai intervine unul situat tot in palma si care apropie degetele intre ele in planul lor (este cel ce inchide „foarfeca” atunci cand o imitati cu degetele).

– al doilea muschi implicat este flexorul falangei mijlocii, numit si flexorul superficial – acesta este situat pe fata dinspre palma a antebratului, se termina ca muschi inainte de a ajunge la incheietura pumnului si se continua cu un lung tendon ce ajunge la falanga mijlocie trecand printr-o serie de scripeti, se bifurca la capat si se agata de lateralele falangei. Exista cate un fascicul pentru fiecare deget, poate fi controlat fiecare deget in parte dar controlul maxim este pe degetul aratator, celelalte 3 avand tendinta de a actiona la unison. Este un muschi puternic, de forta si mai putin de precizie – este cel ce „cara sacose grele”.
– al treilea muschi implicat este flexorul falangei distale, numit si flexor profund – este situat sub flexorul superficial, mai aproape de os decat de piele si are cam aceeasi configuratie – tendoanele lui trec intr-un plan mai profund si raman unice pana la terminare, trecand prin bifurcatia tendonului felxorului superficial si ajungand pe fata interna a falangei distale, imediat dincolo de articulatie. Este un muschi ce imbina o mare forta de tractiune cu o precizie uimitoare in control. La fel ca precedentul, fiecare deget are muschisorul lui dar cel al aratatorului are cel mai bun control. Falangele 2 si 3 nu au deloc muschi pe langa ele, doar piele, slaninuta si tendoane. Flexorul falangei 2 poate fi contractat singur, voluntar, relativ usor. Flexorul falangei distale este imposibil de contractat singur iar flexia voluntara doar a primei falange pe restul nu se poate realiza decat dificil, implicand si extensorii primelor falange care vor contracara tendinta naturala a degetelor de a se indoi la nivelul tuturor articulatiilor.

Asadar, in momentul declansarii tragaciului, degetele 1, 3,4,5 strang crosa si 2 apasa tragaciul. Din nefericire pentru noi, reculul serios al armelor de vanatoare necesita o priza ferma pe crosa si fixarea sanatoasa in umar asadar muschii degetelor 3,4,5 sunt intens contractati si aceasta tensiune nu poate fi mentinuta o vesnicie fara a incepe tremuratul. In plus , degetul 1 trebuie lasat relaxat iar cand se contracta o face foarte usor, in totala disproportie cu celelalte. Tendinta naturala este de a aplica aceeasi forta cu care sunt ceilalti contractati si atunci apare bruscarea. Exista un raport invers intre precizie, forta si viteza de contractie astfel incat o forta mare si o viteza mare de contractie determina o precizie mica a miscarii. Ca si cand n-ar fi astea de ajuns, mai apare si „frica de arma”, adica tendinta fireasca a corpului de a fugi din calea unui eveniment neplacut (reculul) astfel incat declansarea tragaciului este lasata pe planul doi si fuga de arma pe primul.

Ca si cand particularitatile anatomice n-ar fi de ajuns, mai intervine si constructia armei. Cu cat crosa este mai „englezeasca” si cu cat axul de basculaj al tragaciului este plasat mai spre inapoi cu atat sunt mai improprii unui tras perfect controlat. La armele lise „clasice” axul tragaciului poate fi plasat mai anterior adica tragaciul este o lunga „codita” prelungita spre crosa astfel incat sa existe un unghi cat mai mic intre axa crosei si directia de miscare a tragaciului. La carabine, axa de basculaj este aproape la verticala tragaciului iar axa de miscare a tragaciului face un unghi important cu crosa armei, implicit cu axul degetului aratator. Pistolul Steyer 1912 sau Tokarev,

de ex., au patul aproape in unghi drept fata de axa armei iar tragaciul se misca exact perpendicular pe crosa, perfect in linie cu degetul. La Tokarev nici nu basculeaza ci se misca liniar imbunatatind foarte mult actionarea. Din pacate, unghiul aproape drept intre axa armei si cea a crosei fac gestionarea reculului foarte dificila. Armele „de tir” sau dedicate poligonului au crosa cat mai abrupta posibil si pozitia mainii coborata foarte mult fata de axa tevii pentru ca indexul sa ajunga cat mai in linie cu partea mijlocie a tragaciului. Armele de vanatoare, cele atat de indragite de „traditionalisti” au crosa plasata la un unghi mic cu axa tevii, indexul ajunge pe tragaci inclinat spre in jos si la un unghi foarte dificil fata de directia de miscare a acestuia – in loc sa-l traga liniar spre posterior, degetul il trage mai mult spre in sus – se obtin astfel brate de forta si unghiuri care cresc forta necesara apasarii pe tragaci si implicit scad precizia. Atat de iubitul Mauser este catastrofal din acest punct de vedere mai ales ca se adauga si o cursa foarte lunga a tragaciului. O ameliorare a acestei probleme apare la ARGO unde partea inferioara a carcasei la nivelul garzii tragaciului este inclinata spre in sus si posterior, axa de miscare a tragaciului nu mai este paralela cu teava ci inclinata exact cat trebuie pentru a fi cat mai in linie cu indexul fara a fi nevoie de o crosa foarte abrupta si a determina pozitii nefiresti la vanatoare (partial a reusit si Mekel asta) dar asta ca urmare a faptului ca arma a fost „desenata” de un centru specializat in desen ergonomic si n-au avut prejudecati legate de aspectul traditional al armelor. H&K a indreptat foarte mult pistoletul, a adus degetul in linie cu tragaciul dar necesita o priza mai putin obsinuita vanatorilor cu atat mai mult cu cat nu aceasta este prima arma cu care trag si s-au invatat cu crose alungite si putin inclinate.
Un tragaci cat mai ajustabil in lungimea si taria cursei/curselor poate ameliora mult problema.

Teoretic, declansarea ar trebui sa decurga cam asa:
– palma prinde crosa cu degetul mare si falangele cele mai apropiate de palma, continua priza cu falangele mijlocii si distale si strange pana la forta necesara apoi ramane asa, intepenita (eroarea cea mai frecventa este o strangere mai blanda initiala cu intarirea brusca in momentul declansarii iar pe locul doi apare prelungirea ochirii, implicit a prizei si aparitia tremuratului);
– degetul aratator se aseaza pe tragaci in maniera „vanatoreasca” adica cu buricul degetelui depasind usor tragaciul dar fara ca pliul de flexie dintre falange sa fie implicat
– contractia flexorului superficial adica miscarea falangei mijlocii face treaba grea – prima cursa sau 2/3 din greutatea necesara declansarii apoi se opreste in pozitie si acesta
– contractia flexorului profund, adica miscarea numai si numai a primei falange declanseaza propriuzis.

Daca declansarea se face prin miscarea intregului deget este mult mai greu sa tii arma pe tinta, in mod aproape sigur inducand deplasarea tevii spre in jos si lateral.

Inainte de antrenamentul cu trasul „la rece” este util si un mic antrenament fizic, foarte usor de realizat dar care imbunatateste mult controlul: se agata de falanga 2 si de 3 a indexului, fixate cu benzi de leocoplast cat mai in pozitie, doua „chingi” de lungimi diferite (panglica ingusta e numa buna) de care se suspenda greutati (sticle cu apa sunt perfecte). Cu palma orientata in sus si la orizontala se contracta muschii astfel incat cele doua sticle sa se ridice independent, insistand pe a ridica cat mai controlat sticla legata de falanga distala cu cea legata de falanga mijlocie tinuta ferm in pozitie ridicata la un anumit nivel. Aceasta metoda simpla imbunatateste foarte mult atat forta cat si precizia si controlul contractiilor.
O etapa ulterioara presupune interpunerea unui firicel de ata subtire intre „chinga” si sticla; sticla va fi una de 1,5 l, asezata pe podea iar ata sa reziste cam la 1 kg. Contractia falangei distale va „ridica” partial sticla pana cand firul se va rupe adica imita declansarea – se insista pe controlul contractiei aceasta trebuin sa fie cat mai putin redundanta, controlul pe muschiul flexor fiind cat mai precis si contractia sa se „blocheze” cat se poate de repede si de lin dupa ruperea firului de ata fara a continua miscarea spre palma dar si fara a indrepta degetul. Ideea este ca nu trebuie sa continui sa apesi tragaciul dupa declansare si nici sa-l eliberezi imediat, adica nu trebuie sa-i dai bobarnace tragaciului.

Sa va dau cateva exemple legate de practica personala:
– UMC I in 22 lr facut prin anii „60 – forma militaroasa, crosa lunga dar tragaci reglabil sincron in tarie si cursa ce poate fi ajustat sa aiba o cursa infima si o tarie cam la fel. Mana vine corect la locul ei, degetul doar se sprijina pe tragaci si o miscare foarte fina pe circa 1 mm il declanseaza. Reculul inexistent la arma de peste 4 kg nu presupune cine stie ce forta in palma ce strange crosa, ba chiar mai bine e s-o lasi cat se poate de libera. Din nefericire, pentru o arma de vanatoare e aproape imposibil.

– Dragana II cu tragaci militar, cu doua curse dar cu reglaj al lungimii si tariei ambelor curse mergand pana la a putea fi suprimate aproape integral si sa declanseze cand actionezi piedica, O tin cu 2 curse, cu prima scurta dar sesizabila foarte bine si o a doua foarte scurta si foarte fina. Prima cursa e un fel de precautie contra declansarilor accidentale in teren dar imi ofera si un control bun asupra declansarii propriu-zise. Din pacate, crosa este foarte lunga, tragaciul plasat foarte jos si foarte lunga parghia astfel incat directia degetului nu este nici pe departe superpozabila cu cea de miscare a tragaciului si necesarul de forta este mult mai mare decat ar trebui. In plus, obrazarul foarte coborat si luneta montata destul de sus determina un contact foarte discret intre obraz si pat cu pierdere mare la stabilitate in conditii reale. Trebuie mortis un alt pat, cu o crosa mult mai verticala si obrazar inalt si drept. Calibrul 5,6×39 permite o priza mai putin ferma, efort mai mic pe arma si o concentrare buna pe tragaci.

– Dragana I in 30-06 – un Mauser ceho-slovac adaptat pentru vanatoare. Pat ingrozitor cu o crosa foarte lunga care devine prea tarziu abrupta si prea groasa in portiunea terminala, ce necesita degete de paianjen ca sa ajungi la tragaci tinand mana cu axa degetului in linie cu axa de miscare a tragaciului. Obrazarul este tot prea jos fata de axa optica a lunetei dar aici prinde bine un contact mai putin ferm al capului cu arma. Tragaci foarte militaros, cu doua curse „tari” din care prima ingrozitor de lunga.Dupa multiple interventii am ajuns la o a doua cursa scurta, neta si seaca dar forta necesara este tot peste 2000 g. Cand trag in poligon si vreau rezultate cat mai bune, strang din dinti, asez arma in umar usor, prind crosa doar cat sa-mi sprijin mana, pun degetul cu varful pe tragaci si-l actionez pe parcursul primei curse apoi misc degetul usor ca sa ajung cu el bine pe tragaci mentinand aceeasi apasare si raman asa. Ochesc si corectez pozitia pana cand arma ramane perfect stabila pe tinta si declansez miscand doar falanga distala pe parcursul doar a cursei a doua, exact pana declanseaza apoi raman cu degetul asa. Reculul resimtit cu arma mai mult libera decat fixata in umar este destul de naspa si aici prinde bine obrazul mai in aer. Incerc intotdeauna sa urmaresc glontul spre tinta inainte ca miscarea armei din recul sa-mi scoata tinta din campul lunetei. Rezultatele sunt pe masura suferintei si orice cale mai putin „dureroasa” de a trage in polgon n-a dat rezultate. Nu rezist decat la 20-25 astfel de focuri si asta cu pauze si nu-s multi care sa poate scoate din Dragana tot ce poate da ea.
La vanatoare sunt nevoit sa o strang mai tare in umar ca s-o mentin in pozitie dar nu renunt, pe cat se poate, la apasarea initiala a primei curse si mutarea degetului pe tragaci. De cate ori pozitia nu este suficient de stabila pentru a “fixa” arma pe tinta imprim o miscare controlata armei, de preferat in plan vertical si trag “la interceptie”.

– Remington 7400 – pat sintetic drept, vine bine la ochi pentru tras pe luneta sau hollow-sight dar un pic de obrazar moale ar fi bun; tragaci cu doua curse, prima scurta si moale, a doua scurta dar tare de tot – initial cu “agatari” aleatorii dar si-a revenit dupa un pic de rodaj si acum declanseaza net.
Crosa este putin prea alungita dupa gustul meu dar cursa foarte scurta a tragaciului permite o declansare cat de cat “in linie”. A necesitat mult antrenament pentru a putea trage bine cu ea si inca mai trebuie muncit la partea de precizie – avand in vedere ca destinatia ei e goana nu e asa de grav.

– ARGO cu pat comfortech, talpa groasa de gel si obrazar inalt de gel, in cal. 300 wm cu teava de 60 cm – se aseaza in umar singurica, obrazul se striveste de obrazar fara grija pentru ca e moale si mangaie realmente in momentul focului, mana sta pe crosa intr-o pozitie foarte vanatoreasca dar degetul ajunge la tragaci perfect ca plasare pe curbura si perfect in linie cu cursa acestuia.
Doua curse, cu prima moale si scurta si a doua seaca doar un picut mai dura decat ar trebui pentru poligon dar perfect controlabila. O poti lasa mai libera in umar fara sa plangi din cauza reculului si e o adevarata placere sa tragi cu ea mai ales ca precizia este mult peste ce se asteapta de la o semi si satisfactiile sunt foarte mari. Impreuna cu luneta trece de 4 kg si, cu tot echilibrul excelent, merge mai bine din maini de tragatori de 1,90 m si 90 kg fiind mai dificil de controlat de o persoana de statura si masa medii – eu am 1,80 si 80 kg si mi-e neplacuta la tras rapid din mana. 30-06 si teava de 56 cm mi-e mult mai potrivita. Tragaciul este unul dintre cele mai bune “din fabrica” pentru arme de vanatoare fara accelerator.

Articol oferit de “Todohunter” – www.vinatorul.ro