Cine râde la urma… maestre?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

Invitat fiind la cramă
Am răspuns, ca bun creştin
printr-o scurtă telegramă
:
Vin!
PĂSTOREL TEODOREANU

Şi iată că timpul trece iar noi îmb… devenim mai înțelepți. Devenim mai înțelepți şi poate şi mai drepți, asta până ce vom trece şi fizic în lumea drepților. Acolo se va face după cum se zice dreptate. Fiecare după faptele sale. De aici probabil îi vine şi numele (sau poate de la poziția perfect dreaptă (pe oriziontală) pe care o luăm fără voia noastră după ce facem ultimul pas prin lume şi donăm naturii ultima porție de dioxid de carbon).

Cert este că oricât de mult ne-am război cu timpul, oricât am încerca să-l păcălim, de fiecare dată el va ieşi învingător, căci „tinerețe fără bătrânețe şi viață fără de moarte” există doar în  basmele copilăriei noastre, (de aici putem deduce faptul că până şi Petre Ispirescu era puțin crizat de trecerea anilor, încât a scris această poveste).

Ce rămâne după noi??? După unii a rămas potopul (vezi cazul marchizei de Pompadur şi al regelui  Ludovic al XV-lea), după alții au rămas lucruri minunate pe care azi le folosim cu toții şi fără de care viața ni s-ar părea imposibilă. Aceştia sunt inventatorii, unii celebrii alții aproape sau chiar total anonimi.

De aceea uneori mă întreb ce va rămâne în urma mea… .

Copiii poate, cu voia Domnului, vor creşte mari („vajnici ca şi doi stejari” vorba cântecului) şi vor duce mai departe multe din cele învățate de la mine şi vor termina sau măcar vor continua o parte dintre cele începute sau continuate şi neterminate de mine… . Totul însă este relativ… Nimic nu este sigur… Ne învârtim într-o mare de speranță şi într-un univers de incertitudine. De speranță că poate vom reuşi să facem ce ne-am propus, de speranță că vom trăi şi vom avea sănătatea trupească şi mentală să realizăm ceea ce dorim a realiza. Oare de câte ori nu i-am auzit pe ai noştri părinți rostind : „Voi mai ajunge eu să te vad mare?”, sau : ”Să dea Domnul să trăiesc să văd şi asta (…) apoi pot să mor liniştit!”. Unii au ajuns, au trăit, alții nu… Unii au murit împăcați, alții nu… . Asta e soarta omului.

Şi după cum am spus chiar la început, anii trec iar noi… da, noi îmbătrânim. Şi cum românul este recunoscut ca fiind un artist atunci când vine vorba de a face haz de necaz, mă amuz de fiecare dată când îmi reamintesc de celebra replică din „Iarna bobocilor„: „Ce tineri şi frumoşi eram, mai ales eu, şi ce bătrâni şi urâţi suntem acum, mai ales tu”… Anii trec şi nu iartă. Amintirile care ne rămân uneori ne descrețesc frunțile alteori însă ne fac să ne încruntăm şi mai tare.

Şi după cum se ştie că „veselia întinereşte iar tristețea, îmbătrâneşte”, mi-am propus să fac un pas spre întinerire şi să vă povestesc o întâmplare trăită de mine în urmă cu ceva ani, o întâmplare pe care acum o privesc cu zambetul pe buze, chiar dacă atunci… numai de râs nu-mi ardea.

Nu poate fi vorba despre un alt fel de întâmplare decât de o întâmplare petrecută la pescuit.

Să mă ierte cititorii care vor considera că prezenta întâmplare are mai mult legătură cu produsele de vinificaţie decât cu pescuitul, dar uneori pescarii şi băutura fac casă bună. Nu degeaba a apărut şi acel celebru banc:

„- Haide cu mine la pescuit!

– Dar eu nu ştiu să pescuiesc.

– Nu-i nimic. E foarte simplu. Torni şi bei! Torni şi bei!”

Aşadar, multele ieşiri pe mal de apă au lăsat amintiri de toate felurile, fiecare având particularitatea sa. Unele s-au şters din memorie, dar altele încă s-au păstrat acolo şi uneori îmi mai dau câte un ghiont.

*

Era o zi de vară, cu nimic deosebită ca format orar sau astronomic de orice zi de vară (mijloc de lună iulie), a anilor trecuți ( despre cei viitori nu-mi pot da cu parerea pentru că nu putem şti ce „ne rezervă viitorul”, nu-i asa?).

Încă dormeam în cort refuzând să mă trezesc cu toate că soarele era deja sus trimițând săgeți tot mai fierbinți spre glie. Colegii mei de mult ieşiseră să-şi încerce norocul pe malul râului frumos şi cald care curgea mocom, ca un uriaş şarpe somnoros, fară să se grăbească, fără să se învolbure.

Ehheiii… m-as fi trezit eu dar simțeam unele dureri cumplite ori de câte ori mişcam obiectul ce-l purtam pe umeri. Seara trecută fusese o seară câmpenească, cu grătare dar mai ales cu vin din belşug, iar urmările sale abia acum le simțeam. Îmi sunau coloptele în tărtăcuță de numa – numa….

Cu chiu cu vai până la urmă am făcut ochi. M-am strecurat afară din cort şi m-am apropiat de râu.

Haloo mister!!!! Ce faci ? Trezitu-te-ai? mă şi luă în răspăr unul dintre amici

Mda. am răspuns eu cam fără chef.

Te-ai trezit din somn sau din beție?…. Ha!Ha!Ha! îl acompaniară şi ceilalți plini de voie bună.

– Ia uitați-vă la el.!!! Domnu’ exereszi cumva mersul biped? Aseară ai excelat în mersul în patru labe şi în târâitul şarpelui……  din nou explozie de veselie….

După principiul: „capul face, capul trage”, tăceam şi ascultam glumele cam nesarate ale dumenalor, dragii mei tovarăşi de pescuit, la adresa mea. Adevărul e ca nimeni nu mă obligase să beau cot la cot cu dânşii… dar ei aveau experiență. Eu veneam după o pauza de câțiva ani în care nici măcar nu gustasem vreo picătură de alcool… Asta e… Riscasem şi pierdusem…

Doar unul dintre ei, mai milos, şi mai apropiat de vârstă decât subsemnatul, veni la mine, îmi întinse o doză de bere rece şi-mi zise:

Ia! O să te simți mai bine!

L-am ascultat şi chiar m-am simțit mai bine, asta după ce în prealabil am trecut în revistă în spatele unei tufe, tot ceea ce conținea stomacul meu până în momentul în care am introdus băutura acidulată în el.

Cu greu am reuşit totuşi să mă pun în mişcare. Chiar am reuşit să şi mănânc. Jumătate de biscuite. O performanță remarcabilă pentru acea situație.

În sfârşit, pe la orele 11 înainte de prânz, am adunat destulă energie şi voință pentru a purcede la pescuit.

De ce să mint, şi vorba aia :”nu că mă laud…” dar când vine vorba de pescuit, toți cei cu care eram în acea excursie halieutică încă mai aveau multe de învățat şi exersat pentru a reuşi să țină pasul cu mine chiar şi aşa defect cum eram atunci („laudă-te gură/ că ți-oi da friptură”). Aşa stând lucrurile m-am instalat în aval de ei şi le-am zis:

– Ați râs voi de mine, dar de-acu să vă văd..! O să prind pe nada voastră, eu nu o să nădesc deloc. Ştiți voi cum se zice… „Cine râde la urmă….”, Şi ca să-i întărât nițel le-am strigat peste umăr:

– Cine prinde primul peşte e pescar, cine nu… mămăligar…

Nu dădeam cu mamăligă, ci cu boabe de grâu… dar ca să-l citez pe maestrul Toma Caragiu : „..n-am găsit altă rimă…”

Pluta nu apucă să se aşeze bine pe apă că un viclean de clean nebun şi flămând o şi trase la fund. Aveam peşte. L-am scos la mal fericit.

-Hei !!! Cine-i pescar? le-am strigat în batjocură colegilor. Am avut sau nu dreptate când am zis că o să prind pe nada voastra?

– Aşa-i domnule, aşa-i de când lumea. Gura bețivului adevăr grăieşte. îmi răspunse unul dintre ei.

clean

În ciuda faptului că uneori un curcubeu rătăcit îmi mai apărea ca o nalucă nebună prin fața ochilor şi a faptului că alteori aveam senzația că plutesc fară a avea aripi în dotare, totuşi experiența de pescar şi-a făcut pe deplin datoria. Chiar dacă la capitolul tehnică şi măiestrie eram puțin corigent, neimpresionând aproape deloc la partea artistică a acțiunii, în schimb, din punct de vedere strict practic, lucrurile stateau nemaipomenit. Punctam binişor. Clean, scobar şi morunaş. Veneau cu toții cuminți la apel, unul după altul, care din care zbătându-se mai cu nerv. Şi uite aşa colegii prinseră ciudă pe mine… Şi atunci complotară („mării se vorbiră, ei se sfătuiră”) împotriva mea.

– Auzi domnul cel mai mare pescar biped  în viață! Hai să schimbăm foaia! Cine prinde primul peşte, pe lângă faptul că e un super pescar, mai are şi îndatorirea de a bea câte un pahar de vin. Ce zici? Cine prinde primul bea! Te bagi?

– O singură dată? Sau pe toată ziua?

– Pe toată ziua.

Din moment ce încă din seara precedentă sărisem fără nici o reţinere în brațele lui papa Bachus, această propunere era acum bine venită pentru mine. Era ceva de genul: „mănânci calule ovăz?”. Am acceptat fără a ezita, negândindu-mă nici o clipă că ai mei amici plănuiseră să mă îmbete iar. Abia mai târziu am aflat că dumenalor nici măcar nu punseseră momeală în cârlig, atât timp cât dură aşa zisa întrecere. Peştii parcă erau aliații lor. Trăgeau ca disperații. Unul după altul. Clean ,scobar, morunaş, scobar, morunaş,clean…. Şi tot aşa…

Aveam şi paharnic de serviciu. După fiecare peşte prins, hopa… şi păhăruțul…(‚păhăruț cu floricele… ce te-ar bea buzele mele”). Şi le-am băut. Pe toate. Până am căzut lat. La propriu. Am căzut de pe scaun şi am adormit instantaneu.

scobar

După câteva ceasuri m-am trezit. Adică m-au trezit colegii. Pescuitul se terminase. Bahgajele erau strânse şi doar eu mai lipseam la inventar.

-Hai pescar fruntaş. Îmbarcarea! Drumu-i lung… armata-i grea…

M-am urcat în maşină. Cu chiu…. cu vai…

– Dacă nu te dădeai mare, nu te îmbătam. Ce să-ți fac?

seara folclorica=schita

 

Brusc am înțeles totul. Alfred de Vigny spunea cam aşa: am prieteni de trei feluri: prieteni care mă iubesc; prieteni care mă înşeală; prieteni care mă detestă”. Eu aş putea spune că: am prieteni de trei feluri: prieteni care mă iubesc; prieteni care mă înşeală; prieteni care mă îmbată.”

Un val de nervi puse stăpânire pe mine, dar mă simțem în incapacitatea de a reacționa fizic în vreun fel şi tot brusc am simțit nevoia de a fuma.

– Dă-mi o țigare! i-am spus celui care mi se adresase. Şi un foc.

Cu țigara în gură, cu cutia de chibrirturi în mâna stângă şi cu un băț de chibrit în cea dreaptă am adormit din nou. Nu am mai apucat să-mi aprind țigara, în schimb, înainte de a aluneca cu totul în brațele lui Morfeu am mai auzit remarca: „Acum cine râde la urmă… maestre?”

Da dragilor, râdeți… căci de omul beat şi de cel bătrân e bine să râzi, pentru că poate le vei călca urma într-o bună zi…. şi ştiți cum e… e ca şi cum ai râde de tine însuți.

Şi-am încălecat pe-o şa….

Etc.,… etcaetera…

Dinu-Florin Cirstean
Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl sau. Un împătimit al pescuitului pe râu cu bologneza, ce nu refuză nici partidele de pescuit pe ape stătătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *