GANDURI DE CAMPIONI: Vasile Jarda si Pavel Calance

Campionii României: VASILE JARDA şi PAVEL CALANCE la momentul adevărului

„Succesul nu este un accident. Este o muncă grea, perseverență, învățare, sacrificiu și, mai ales, dragoste pentru ceea ce faci sau înveți să faci. ”

PELE

Într-un an 2021 aflat sub semnul pandemiei globale de Covid 19 iată că totuşi pescuitul de competiţie (la spinning) din România şi-a urmat în totalitate, şi fără nici cea mai mică abatere, programul adoptat şi aprobat încă din luna ianuarie de către cluburile membre ale A.LR.S.

A fost un campionat care a adus o serie de modificări faţă de ediţiile precedente, cu precădere în cadrul diviziei barcă. Cele mai importante schimbări au fost:

  • Posibilitatea punctării mai multor specii de peşti răpitori (acest lucru fiind la latitudinea organizatorilor de etapă) la toate etapele din C.N., faţă de maximum două specii punctabile până în acest an
  • Numărul de peşti punctabili în fiecare manşă a fost mărit de la zece la douăzeci
  • Introducerea aplicaţiei Predator Challenge pentru arbitraj şi renunţarea la arbitrii;
  • Posibilitatea de a se face antrenamente pe pistele de concurs şi în săptămâna premergătoare competiţiei, până la antrenamentul oficial, inclusiv.

Toate aceste modificări au constituit elemente de o noutate absolută pentru pescarii competitori români, astfel că ei au trebuit să se adapteze din mers acestor cerinţe, gândind şi regândind strategiile de concurs mult mai atent şi poate chiar în mod diferit faţă de anii trecuţi.

Campionatul s-a desfăşurat pe parcursul a patru etape, după cum urmează:

– 15-16 mai 2021:  Cupa Airrus – Valea Argovei;

– 19-20 iunie 2021: Cupa Rapture – Delta Dunării;

– 31 iulie – 01 august 2021: Cupa Bicaz – Izvorul Muntelui – Bicaz;

– 11-12 septembrie: Cupa Arrow – Snagov.

Per total campionat a fost o luptă strânsă, dată în majoritatea timpului între două echipe de o certă valoare din spinningul de competiţie românesc, decisă în ultima etapă, făcând ca la sfârşit podiumul naţional (dar şi lotul României pentru anul 2022) să arate astfel

Locul 1: VASILE JARDA & PAVEL CALANCE = 116 puncte;

Locul 2: PETRE GERMAN & EUGEN GERMAN= 114 puncte;

Locul 3: ELVIS VIGU & DANIEL DINU= 94 puncte.

În continuare vom discuta cu noii campioni naţionali ai României la spinning din barcă – anul 2021: domnii VASILE JARDA şi PAVEL CALANCE sperând să aflăm de la dânșii cum au gândit, cum s-au antrenat, cât de mult au muncit şi cum au pescuit pentru a câștiga titlul de campioni ţinând cont şi de faptul că în ultimii ani ei s-au clasat mereu pe locuri fruntaşe în campionatul naţional reuşind să ocupe la finalul anului 2019 locul patru la general iar la sfârșitul anului 2020, locul trei.

1 ) Sincere felicitări pentru rezultatele obţinute în întreg Campionatul Naţional de Spinning divizia barcă 2021, campionat organizat de către ALRS! Reamintesc faptul că voi aţi câştigat primele două etape (Valea Argovei şi Delta Dunării) apoi aţi avut o clasare pe locul patru, la Bicaz, şi în ultima etapă, cea de la Snagov, aţi terminat pe locul doi, deci nişte clasări extraordinare pe parcursul întregului campionat. V-aţi obişnuit, aşadar, cu aerul tare al înălţimilor. Cum este să priveşti lumea de acolo de sus, de pe podium? 

R: V.J.: Ne-am obişnuit, dar nu ne-o luăm în cap. Într-un an în care a fost record de participări şi mare parte din sportivi s-au antrenat mult mai mult decât în anii precedenţi, când ești chemat pe podium, pe oricare dintre trepte, şi mai ales când ajungi pe prima treapta, ai un sentiment de împlinire şi bucurie, nu mai contează sacrificiile făcute. Sunt convins că toți cei care participă la etapele Ligii Romane de Spinning dau totul pentru a ajunge pe podium!

     P.C.: Într-adevăr sunt niște clasări foarte bune, dar în momentul în care îți dorești cu adevărat și iei decizii corecte poți avea rezultate bune. De cele mai bune ori o clasare pe podium îți oferă senzația de mulțumire a muncii tale.

2) Iată că de atunci de când faceţi echipă împreună mereu aţi progresat având, an de an, clasări tot mai bune în clasamente, iar acum visul vi s-a îndeplinit ajungând campioni naţionali ai României! Cum a fost din punctul vostru de vedere campionatul de anul acesta cu toate elementele de noutate pe care le-a propus?

R: V.J.: Proiectul nostru a început acum 4 ani, în 2018 am fost împreuna la numai 3 etape terminând pe locul 16 în clasamentul general, apoi după „acomodare”, ne-am făcut un obiectiv, şi anume să ajungem campioni naționali. În anul 2019 am terminat pe locul 4 la general la un punct diferenţă de locul 3 iar în anul 2020 am terminat pe locul 3 în clasamentul general, diferența a fost de doar 4 cm în ultima etapă din delta pentru a fi campioni naționali. Menţionez că până anul trecut punctau doar patru etape din cinci, cumulat per toate 5 etape tot echipa noastră a strâns cele mai multe puncte, dar așa a fost regulamentul. Am identificat greșelile făcute în trecut, am îmbunătăţit strategia care ne-a dat mari bătăi de cap. În etapa din  delta, la ședința tehnică, s-au modificat regulile şi a trebuit să refacem tot în seara dinaintea primei manșe dar a fost un succes! Am urcat pe primul loc în clasamentul general la prima etapă şi așa am rămas până la final.

   P.C.: O echipă se sudează în timp și aceasta trebuie să fie bazată pe încredere, seriozitate și experiență. Am refăcut strategiile de fiecare dată când a apărut o noutate, ținând cont de faptul că cea mai mica greșeală făcută într-o manșă te putea scoate din lot.

3) Care dintre etape vi s-a părut cea mai grea şi care cea mai uşoară, dacă a existat vreo astfel de etapă, bineînţeles?

R: V.J.: Nu există etape ușoare, a crescut foarte mult nivelul competițiilor, ambiţiile sunt foarte mari iar orgoliile pe măsură, nimeni nu lasă garda jos în condițiile în care poți să te antrenezi în săptămâna concursului, mare parte dintre sportivi au profitat de această regulă şi s-au antrenat începând din weekendul anterior, cum am făcut şi noi de altfel.
P.C.: Cea mai grea etapă a fost cea din Delta Dunării în care a trebuit să ne adaptăm multitudinilor de schimbări. Faţă de etapele anterioare din Deltă, aceasta  a avut un număr mai mare de specii care punctau și un sector mai mare, necunoscut pentru noi

4) A fost vreo etapă anume care să vă fi plăcut în mod deosebit anul acesta? Dacă da, care a fost aceea şi de ce anume?

R: V.J.: Îmi place foarte mult să pescuiesc  pe Snagov, din punctul meu de vedere, lacul Snagov este cea mai grea şi mai complexă pistă de pescuit din România, urmată de Bicaz.

Din cauza traficului maritim  intens, peștii şi-au schimbat comportamentul şi sunt foarte greu de prins, îți trebuie tehnică precisă şi un echipament pe măsură, altfel tinzi  să crezi ca nu sunt pești în lac.

P.C.: Etapa de la Valea Argovei în care încă din antrenamente am făcut o descoperire de poziționare foarte bună și chiar dacă locurile au fost pescuite şi de alți concurenți pentru noi ele au fost mereu productive, oferindu-ne peşti punctabili în concurs, deoarece am ştiut ca să le abordăm în modul cel mai corect.

5) Desigur că în spatele acestei remarcabile reuşite se ascunde multă muncă, multe antrenamente şi multe sacrificii. Câteva cuvinte, v-aş ruga, despre aceste aspecte esenţiale în viaţa unui sportiv de performanţă!

R: V.J.: Fără muncă şi sacrificiu nu faci nimic, nu puține au fost zilele în care nu reușeam să înțelegem ce se întâmplă, cum să prindem peștii stând pe apă câte 10 ore pe zi, uitam să bem apă, nu mai spun să luăm masa.

P.C.: Ca în orice sport munca, dorința, determinarea și seriozitatea sunt secretul succesului. Mă bucur că am susținerea familiei și zilele în care sunt departe de ei trec astfel parcă mai ușor.

6) Care a fost pentru voi cheia succesului anul acesta, dacă nu cumva este un secret prea mare?

R: V.J.: Succesul a fost echipa, munca în echipă, o colaborare forte bună pe care am perfecționat-o de-a lungul timpului, pot spune ca ne-am bazat unul pe celălalt. Şi disciplina în barcă contează foarte mult, să ştii de unde să iei ce-ţi trebuie şi să nu te încurci unul în celălalt, este foarte important acest aspect.

P.C.: Înaintea fiecărei etape am studiat pistele de concurs şi comportamentul speciilor punctabile de pești din perioada respectivă, astfel făcându-ne o strategie.

7) V-aş ruga să-i menţionaţi pe cei care au fost alături de voi în anul 2021 şi v-au sprijinit în mod nemijlocit pentru a vă atinge obiectivul propus, acela de a ieși campioni ai ţării?

R: V.J.: Am multe mulțumiri de adresat: în primul rând Domnului Boca Cristian, proprietarul brandului BARACUDA, principalul sponsor al echipei, având cea mai mare contribuție financiară, fără ajutorul căruia ne-ar fi fost mult mai dificil, Domnului Bilan Marcel, patronul magazinului Pescarmag.ro, care şi el a contribuit la bugetul echipei şi nu în ultimul rând FISHINGSTORE, ASAVA, BERTILURE!

Vreau să mulțumesc şi tuturor sponsorilor care s-au implicat în sponsorizarea etapelor din campionatul Ligii Romane de Spinning: Rapture, Arrow, Airrus, A.F Consulting, HMD Stone Design, Net Bet, Noah, Repo, Delphin, Voblere.ro, Octavian Torescu- Custom Rods, B&b, RotMac-Eco, Gicone, PentruPescuit.ro,, Himalaya, Holbina Trei Bibani,  AutoVision, Fishing Mall şi tuturor celor pe care poate am uitat să îi menționez!!

   P.C.: Le mulțumesc foarte mult sponsorilor enumerați de colegul meu, în special domnilor Boca Cristian și Marcel Bilan, bineînțeles şi tuturor sponsorilor care au susținut și susțin pescuitul sportiv și competițiile LRS, nu în ultimul rând soției mele care m-a înțeles și copiilor mei.

8) O întâmplare hazlie din timpul CN de anul acesta aveţi?

R: V.J.: Şi ce întâmplare!!!!

La etapa de la Valea Argovei nouă ne place foarte mult să stăm la cort, cum am stat de fiecare dată, numai că anul acesta n-am avut cort aşa că am luat un pavilion care, ce-i drept, era mult mai spațios. Având generator de curent cu putere de 800 w, nu ducea o aerotermă şi mi-am adus aminte că tatăl meu are un bec care dă căldură şi-l folosea primăvara ca să încălzească cuştile unde ţinea puii de găină până îi scotea în curte, am luat acel bec cu mine, după prima seară de antrenament a venit o furtună şi temperatura a scăzut în jur de 2-3 grade, am pornit generatorul şi am pus încrezător becul, vântul sufla pe dedesubt, becul nu a avut niciun efect, ia căldura de unde nu-i,  ne-am îmbrăcat cu toate hainele care le aveam  iar a doua zi un coleg ne-a adus o aerotermă de putere mai mică şi am depăşit momentul.

   P.C.: În etapa de la Snagov, aflându-ne în barcă, a venit unul dintre angajații unei societăți care avea lucrări de construcții la una din casele de pe malul Lacului şi ne-a zis, citez: „A spus Domnul Director că nu aveți voie sa pescuiți aici” și atunci colegul Vasile i-a răspuns: „Spune-i lui Domn Director al tău că și eu sunt Director și că am voie să pescuiesc aici”. Omul  a început să râdă și a plecat .

9)  Nivelul campionatului de anul acesta cum vi s-a părut faţă de anii precedenţi?

R: V.J.: Sigur a  fost cel mai ridicat nivel de competiție de când particip eu în campionat, şi argumentez asta cu nivelul record de participări şi timpul alocat pentru antrenamente de marea majoritate a participanților.

   P.C.: Pe an ce trece este un nivel tot mai ridicat, concurenții investind tot mai mult în echipamente, bărci, tehnologie și vin tot mai mulți

10) Dacă ar fi să se aducă noi modificări campionatului naţional (structură, organizare, regulament, etc), ce anume credeţi că ar trebui schimbat, după părerea voastră?

R: V.J.: Eu cred în continuitate, nu sunt adeptul schimbărilor în fiecare an, orice proiect trebuie să aibă o perioadă de 3-4 ani ca să înţelegi apoi corect ce trebuie schimbat, iar schimbările se fac cu votul majorităţii în adunarea generală.

   P.C.: Schimbând des regulile jocului mulți dintre cei care îşi doresc să vină în CN al LRS renunță deoarece nu se pot adapta la rapiditatea schimbărilor (logistic,financiar etc.).

11) Urmează Campionatul Mondial din 2022, în Polonia, campionat care sperăm că se va putea organiza şi desfăşura. Ce aşteptări aveţi de la acest mare eveniment pescăresc internaţional ţinând cont că voi sunteţi acum echipa numărul unu a României?

R: V.J.: Până la urmă aceasta este încununarea reușitei, participarea la campionatul mondial. Mă bucura dar mă şi obligă, e o mare apăsare atunci când ai în spate steagul ţării tale. Așteptările sunt mari având în vedere că este în Polonia şi este accesibil pentru a ne antrena, din lot mai fac parte şi Eugen şi Petre care au destul de multe participări la un CM, vom da totul pentru a face o figura frumoasă.

   P.C.: Asta este de fapt miza campionatului LRS: participarea la campionatul Mondial. Sunt încrezător în lotul de anul acesta și vom face tot ce ne stă în putință pentru a cuceri o medalie cât mai strălucitoare.

12) Mulţumesc foarte frumos! În încheiere v-aş ruga să adresaţi câteva cuvinte cititorilor noştri! Fir întins pe viitor!

R: V.J.: Le mulțumesc că şi-au pierdut din timp citind aceste rânduri, iar pentru cei care pescuiesc le spun Să Nu Renunţe Niciodată, cu muncă, determinare şi inspirație oricine poate ajunge nr 1.

   P.C.: Să pescuiască catch and release și să aibă fir întins!

Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl său. Are două mari pasiuni: scrisul şi pescuitul. A crescut în spiritul pescarului de bologneză, acum fiind însă un împătimit al spinningului. Nu refuză totuşi nici partidele de pescuit la staţionar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.