Fie paine cat de rea, tot ai peste la sosea

O trasatura comuna a tunurilor date cu bani europeni, mimand modernizarea Romaniei, este ca proiectele sunt facute in asa fel incat nu numai sa ingrase clientela politica, dar sa fie si perfect inutile. Au devenit deja banale bazinele olimpice acoperite, salile de sport si parcurile hi-tech construite in sate in care a mai ramas sa pliveasca rapita doar populatia nascuta pe vremea lui Stalin. Ne-am obisnuit cu raul, acesta este si motivul pentru care am ajuns sa dam dovada de simt civic mergand cuminti la vot pentru a alege mereu raul cel mai mic. Haideti sa ne gandim ce s-ar fi intamplat daca toate acele proiecte s-ar fi concretizat acolo unde ar fi fost nevoie de ele, si slava Domnului ca sunt multe locuri in care ne dorim asa ceva. Din pacate raul cel mai mic, oricat de mic ar fi el, nu poate sa faca bine. Zilele trecute mi-a atras atentia o stire legata de un parc facut intr-un sat cu toate cele – lac, alei, banci, fantana arteziana si iluminare cu energie de la panouri solare. As vrea să lasam la o parte can-can-ul si componenta politica a acestei batai de joc pe bani comunitari, pentru ca e loc sa dam atentie detaliilor care compun Romania profunda. In laculetul din parcul cu pricina inoata niste pesti. Pe maluri se bucura de parc un baiat cu undita care ii pescuieste si care ii vinde apoi prin sat. Cu siguranta ca in curand vor fi mai multi sateni pasionati de pescuit iar tehnicile vor evolua de la carligul cu rama la plasa, var si – de ce nu? – curent electric regenerabil din surse ecologice, ca tot are parcul panouri solare. Iar in final dalele aleilor, bancile, stalpii de iluminare, panourile solare vor fi furate de romanii intreprinzatori si vandute altor romani amatori de chilipiruri in timp ce satul isi va dormi in continuare somnul medieval, cu ulite namoloase, fara apa curenta si fara canalizare.  Apucatura asta este generica si am din ce in ce mai frecvent impresia ca am devenit o natiune de braconieri inraiti – indiferent ca este vorba despre peste, bugete locale ori despre capace de canal. Intre cel care ia in plasa kilometri de rau pentru a umple un sac cu maruntis pe care il va da la porc si  cel care fura calea ferata pentru a o duce la fier vechi, conceptual vorbind, nu este nicio diferenta.  Asa cum primului i se falfaie la basca de grija pentru mediu, iubirea de natura, tot asa celui de-al doilea ii pasa de trenul care va deraia in urma sa. Poate ca vi se pare minor aspectul pescaresc al dramei institutionale traite de o tara care, atunci cand are nevoie de infrastructura, primeste la misto horticultura in parcuri. Sa stiti insa ca neimplinirile noastre se aduna din gesturi marunte. Cum credeti ca din miezul unei populatii majoritar maneliste, care reduce iarba verde la gunoaiele din jurul gratarelor si aerul curat la damful mititeilor, se mai pot naste lideri ca la 1848? 

Sar acum de la balta Cismigiului comunal la raul Ialomita, mort pe la Slobozia. Acum un an au iesit pestii cu burta in sus mai in aval de acest oras. Ceva normal, ar spune locuitorii din zona care s-au obisnuit si cu mirosul de lume intrata in putrefactie care a pus stapanire pe Slobozia, dupa cum bate vantul. Iata insa ce spunea atunci reprezentatul SGA Ialomita, Directia Apelor Buzau – Ialomita:  “Comisia care s-a deplasat în teren a recoltat probe de apă. Vom vedea care este sursa de poluare – Amonil Slobozia, Agrana Ţăndărei sau Apatermo Ţăndărei. Din verificările pe care le-am făcut, s-a observat peşte mort în secţiunea Platoneşti spre Hagieni. Este posibil ca printre cauzele mortalităţii să se afle şi temperaturile crescute, lipsa de oxigen şi turbiditatea foarte mare”. Dincolo de aceste constatari, pe care le-ar putea face si ciobanul care isi duce pe malul Ialomitei oile, nu s-a mai intamplat nimic.

Pentru autoritati, adica aia care te ard la masina negresit cu taxa de poluare, de vina pentru mortalitatea piscicola par sa fie doar raul si fortele distrugatoare ale naturii. Pentru noi ar putea fi un prilej sa fim atenti la detalii: Amonil Slobozia, monstrul antediluvian care scoate pe nari un fum roscat si greu – pretul platit de plamanii nostri pentru a produce uree. Uree ca ingrasamant pentru agricultura. Si pentru ca suntem o tara care in momentul ei de glorie era eminamente agrara, o firma cu consonante agricole – InterAgro este cea care detine acest poluator. Numai ca Ministerul Mediului vegheza pentru sanatatea planetei noastre, asa ca emite anual prin Comisia Europeana si Agentia Nationala de Protectia Mediului certificate pentru emisiile de gaze cu efect de sera datorate intreprinderilor cu o putere instalata de peste 20 de megawatti. Pana acum, conform presei locale, au fost eliberate 800 de mii de astfel de certificate pentru Amonil, un certificat de poluare dand combinatelor chimice de genul celui de la Slobozia dreptul de a emite in atmosfera cate o tona de dioxid de carbon. Acum, ca ne-am mai linistit cu cele 800.000 de tone de dioxid de carbon scuipate pe cos de InterAgro, ne intrebam totusi cu ce mai da  Amonilul in Ialomita de ne mor pestii? Si pentru ca tot suntem la ora intrebarilor, ce contine oare painea facuta din graul ce-si perpeleste clorifila la umbra norilor de fum ai combinatului chimic? Iata raspunsuri pe care niciunul dintre noi nu le putem da din goana masinii atunci cand trecem pe langa Amonil, indreptandu-ne grabiti spre Delta. Dincolo de painea otravita pe care nu credem ca o vom manca noi, ci alti compatrioti, dincolo de crapul scos la sosea de braconierul de la Giurgeni, crap care speram sa nu fie cel pe care vrem noi sa-l prindem, ci al altui lansetist, mai putin norocos, este tara. Tara pe care, asa cum bine spunea ultimul ei monarh, am imprumutat-o de la copiii nostri.

Malin Musatescu
23 ani de activitate neintrerupta in presa de pescuit, sute de articole si editoriale, fondator al revistelor Aventuri la Pescuit, Super Pescar si Pescuitul pentru toti, autorul cartii Spinning. Odiseea pescarului digital, care pune bazele terminologiei in spinningul de la noi si ale abordarii stiintifice in pescuitul cu naluci. Cineast, director de imagine film si televiziune, autor al imaginii multor filme de arta, reportaje si documentare, realizator de filme TV dedicate pescuitului. Jurnalist, colaborator la ziarul Cotidianul, autor de texte si membru al redactiilor revistelor de umor si satira politica Academia Catavencu si Catavencii.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *