Undita si revolutia II

Ca efect direct al democratiei in 1990, pe Calea Mosilor, vinerea, a aparut un targ de pescuit cu toate cele. Viermusi, rame, carlige si ceva scule. Acolo i-am vazut la apusul carierei pe bisnitarii de scule si pe manufacturierii ambulanti de oscilante, fetze cunoscute oricarui pescar bucurestean cu state vechi in vestita piata a pescarilor din Obor. Oborul fost in multii ani de restriste comunista un fel de club unde se discuta pe ce balta merge bine carasul sau unde mai musca stiuca, unde te intalneai cu amici din tagma si de unde se pleca acasa cu achizitii simbolice de genul o rola de nylon, ori cateva carlige. Iata ca vremurile se schimbasera si nu numai revolutionarii isi castigasera dreptul de a iesi in strada, ci si pescarii. Tin minte ca pe Mosilor am vazut primele tranzactii la scara mare cu jiguri si cu “twistere” aduse din Ungaria. Pionieratul de pe Dridu din anii ’80 la salau cu “gigei” – un fel de gruburi facute din matisarea jigului cu fasii din cauciuc taiate din manusi chirurgicale – isi gasea insfarsit implinirea. Mai erau si unditele telescopice, “tevile”, atat de rare pe vremea Impuscatului, dar si prima revista “independenta”, nascuta din initiativa privata – Pescarul. Dupa o elipsa destul de mare am regasit la sfarsitul anilor ’90 targul pescaresc de pe Mosilor mutat din intersectie, de acolo de unde disparuse dealtfel si frumosul stejar secular care facea umbra targului ad-hoc de pe trotuar. Toata gasca de pescari ajunsese intr-un teren viran, tot pe Mosilor, aproape de sediul AGVPS, un fel de curte uitata de vreme in miezul unui oras aflat la inceputul boom-ului imobiliar.

As face un exercitiu de memorie pentru cei care stiu despre ce vorbesc. Va mai aduceti aminte de tipul acela subtirel cu oscilante “hand made” puse intr-un display mobil la purtator, un fel de geanta diplomat deschisa si atarnata de umeri asemenea unui acordeon? Ei bine, eu cred ca asta a fost imaginea simbolica a sfarsitului unei ere, acolo in curtea aceea virana de pe Mosilor. In spatele acestei imagini se formasera deja marii importatori de echipamente de pescuit din Romania iar magazinele care se aprovizionau de la acestia isi faceau timid aparitia in intreaga tara. Cu nimic mai putin important, isi faceau aparitia primii producatori autohtoni de naluci, de plute, de boilisuri. Semnalul fuse dat. Inevitabil pe locul fostul teren viran s-a contruit un bloc si toata aceasta mica revolutie industriala a pescuitului de la noi, care a inglobat in cei cativa ani de efervescenta ai anilor ’90  evolutia de cateva decenii din pescuitului frantuzesc, italienesc sau englezesc, a intrat in lama capitalista a buldozerului. Sa nu credeti insa ca totul a fost inutil. Noi tehnici de pescuit la crap, la spinning, fly si stationar au intrat pe piata alaturi de noile echipamente. Importatorii incercau sa tina pasul cu schimbarea de optica a pescarilor, cu noile cerinte ale tehnicilor din ce in ce mai specializate. In paralel cu acest fenomen ce a pus in sistemul economic national o rotita importanta, si ma refer aici la producerea, importul sau/si comercializarea echipamentelor de pescuit sportiv, s-a nascut si o alternativa. Alternativa cremei pescarilor de rapitor si a muscarilor care au inteles ca ora exacta se da peste ocean, mai exact in America. Si pentru asta existau catalogul Cabela’s si rudele sau prietenii din State. Echipamentul adus de pasionati pe aceasta cale nu a insemnat volum, ci calitate si a orientat optiunile consumatorilor de high end spre relizarile de ultima generatie. Aceasta a fost pepiniera pescuitului de competitie din spinning si fly de mai tarziu, si a influentat profund optiunile importatorilor si dealerilor locali.

Pescareste vorbind, intram in secolul XXI cu temele facute. Se pescuia la rapitor cu toate nalucile existente in lume, cu boilies la crap si cu Match la caras. Sarulestiul isi facuse deja faima, Tancabestiul, Gostilele si Darvariul dadeau semnalul aparitiei si altor ape sub semnul manageriatului piscicol dedicat pescuitului sportiv. Peste tot in tara aveam “patroni” de balti care cochetau cu ideea pescutiului sportiv si pescarii incepeau sa se organizeze in structuri independente, “particulare”, APS-uri rebele rupte din matca agevepesista. In Delta, pe Olt, pe Dunare si in toate apele publice cu potential piscicol isi luase avantul deja marea concesionare, ca forma de braconaj cu acte in regula. Semnalele venite din partea autoritatilor erau clare: pescuitul sportiv nu conteaza. Era vremea schimbarii, o schimbare facuta prin jaf la adresa resurselor piscicole. Patronii de balti – fara prea multa scoala la viata lor – au facut cu baltile ce au vrut. Speciile chinezesti, taierea stufului si a salciilor de pe maluri au transformat helestee si lacuri cu aspect natural in ligheane inconjurate de maluri namoloase, lipsite de orice fel de vegetatie subacvatica, cu ape mai tulburi decat Gangele. Transformarea nu era sesizata de marile mase de pescari preocupate mai mult de gratarul cu mici, beri si manelele care puneau pe burta bateriile Daciilor la malul garlei. Ceva mai urban, pe Calea Mosilor revolutia pescarilor amutise chiar sub ferestrele prafuite ale AGVPS-ului. Cladirea in care generatii intregi de pescari si vanatori si-au vizat permisele a trecut neatinsa prin toate revolutiile. Pescuitul intra intr-o noua era, era Internetului, o vreme a forumurilor spumoase in care informatiile si injuraturile zburau in eterul cablurilor cu viteza lenesa a unui dial-up. Incepea razboiul impotriva terorismului, dar ce ne pasa noua? Se mai prindea inca peste, apareau noi reviste de pescuit, ne organizam in structuri independente, aveam tot mai multe magazine de profil, tot mai multe branduri. Viitorul era al nostru. Vom vedea insa saptamana viitoare pentru cat timp.