Mirajul crapului mare ne urmărește pe toți și constituie – nu-i așa? – principala dimensiune a acestui stil de pescuit. Recordul personal poate veni oricând și oriunde, într-o clipă care va deveni apoi poveste. De ce nu, chiar legendă. Mergând mai departe, s-ar putea spune chiar că peștele de înrămat vine oricum, dacă îți e hărăzit. Se pare că așa este. Totuși, prin tehnici adecvate și adaptate ne putem crește șansele de a-l avea în cârlig și mai ales de a-l păstra acolo până în minciog.
A venit vremea să discutăm aplicat în legătură cu pescuitul crapului mare. Am să mă opresc la partea terminală a echipamentului nostru, adică la forfac, din punctul meu de vedere cel mai important element dintre toate.
FORFAC PENTRU CRAP MARE
Pentru doua boiliesuri de 24 mm firul de păr este de 8 cm
Un stoper de tip extenda va fixa mai bine momeala pe fir
La capătul celălalt, primul boilies este blocat pentru a nu culisa.
Distanța considerabilă dintre cârlig și bile, precum și greutatea acesteia din urmă vor evita, pe cât posibil, musafirii nepoftiți, adică peștii de dimensiuni mici. Chiar dacă gabaritul momelii nu-i va speria, ciortanii vor mișca boiliesurile, însă nu le vor putea aspira pentru a se înțepa. Acesta este motivul pentru care cele două bile trebuie bine fixate pe firul de păr. Un astfel de forfac poate să stea în apă și mai bine de 24 de ore până la o trăsătură seriosă. El trebuie să reziste.
FIRUL LIPIT DE SUBSTRAT
Forfacele lungi (40 – 50 cm) sunt foarte eficiente în pescuitul crapului mare. Camuflarea lor pe substrat este însă importantă, deoarece au tendința să se ridice în suspensie de la jumătate.
O metodă foarte simplă de a culca firul forfacului pe substrat o constituie alicele de plumb folosite în pescuitul staționar. Una sau două astfel de mici greutăți vor mari considerabil șansele noastre de reușită.
1 Comment