Delta de la Vlahii (2)

Prima noapte pe locurile noi a fost productiva, dar fara alt peste mare. Am luat crapi de 6-7kg si teni nervosi de 10-12kg, care au pus in scena un intreg spectacol la gura minciogului.

Tenii se ridicau in masa apei cand erau intepati si treceau de obstacole sau puteau fi fortati din lanseta. Crapii, in schimb, veneau numai pe fund si, de regula, se blocau in jungla de stepi, cioate si ragalii din imediata vecinatate a stufului. Pescuind separat, fiecare de pe alt ponton, la o distanta de 100m unul de altul, Grigore si cu mine nu aveam alta solutie decat sa punem mana pe telefon si sa cerem ajutorul celuilalt. Ne urcam in barci si faceam naveta de la unul la altul ca sa eliberam pestii parcati. Lucru aparent incomod, dar adrenalina ne dadea energie.

Trasaturile s-au oprit dimineata, cand a rasarit soarele, si imediat a inceput caldura tropicala a zilei. Nu batea niciun fir de vant. Aerul fierbinte dansa deasupra lacului ca aburul pe o oala incinsa. Banuiam ca vom avea o perioada moarta pana seara, asa ca am sarit amandoi in balta si am plecat sa exploram locurile inot. Inotul ca tehnica de sondare a apei e un subiect care poate sa para comic, dar e cat se poate de eficient pe lacurile cu adancime mica, mai ales alaturi de sonar. Una e sa te uiti pe sonar si sa incerci sa interpretezi informatia pe care ti-o da si alta e sa stii sigur, dupa cum simti structurile la mana sau la picior. Cu o zi in urma, pusesem sonarul si aveam o idee despre configuratia celor doua vaduri, acum puteam verifica totul la pas. Adancimea apei era in jur de 1,5m (dar am gasit si o groapa de 4m), cu un strat foarte gros de mal pe zonele fara stepi, insa zonele fara stepi erau rare. La marginea stufului, unde plantam monturile, peria de cioate era atat de incalcita, incat nu gaseai nici macar loc sa calci. Pe sonar, vazusem radacinile ca un zid. Erau chiar mai dese decat imi imaginasem. Atat ca erau putrede si se rupeau usor cand trageai de ele. Era motivul pentru care nu pierdusem peste si nici macar o montura. Parea imposibil de pescuit aici, dar cu un echipament bine calibrat faceai fata.

Am pus cativa metri de inaintas Sufix Tritanium de 0,70mm la toate lansetele de pe zone accidentate. Nodul dintre inaintas si linia principala (Tritanium fluo si Duraflex de 0,40mm) era atat de gros, incat nu trecea prin galet si trebuia petrecut cu mana, dar nu conta. Lucrul care ma ingrijora era plumbul. Incepusem cu monturi semifixe cu plumb pierdut, dar plumbii mei de tip Grippa aveau 140g si, dupa ce vazusem cat de gros e malul, m-am gandit sa folosesc plumbi usori, de 85g, in monturi culisante. Ma temeam ca plumbii de 140g se scufunda prea mult si strica prezentarea forfacului. Teoretic, era o prostie sa dai cu monturi culisante in miezul agataturii, dar practic de ce n-ar merge? Plumbul nu se ingropa, montura se aseza lin. Baitrunnerul era strans la maxim. Culisarea ramanea scurta. Trasaturile constau intr-un singur „bip”, cu varful lansetei aplecat catre apa. Pestele nu era lasat sa ia fir, iar daca se agata, mergeam sa-l scoatem cu barca. Ultimul detaliu a fost sa pun un material solid la forfac – textil Herculine Heavy de 30lb – si sa lungesc forfacurile la 25-30cm.

Asteptam noaptea. La apus, au inceput tenii. Pe vadul meu, gasisem doua locuri care produceau constant. Valul de teni s-a potolit catre miezul noptii si am adormit langa lansete, sufocat sub o patura care ma apara de tantari. La 12:30, senzorul lansetei numarul 2 a dat un semnal scurt. Swingerul se ridicase pana la blanc. Am sarit din pat si am intepat. „Am intepat” e o figura de stil, n-am facut decat sa ridic lanseta de pe rod-pod si s-o tin in tensiune. Pompajul, in asemenea situatii, nu e indicat. Cel mult, te poti da inapoi cativa pasi, dar n-aveam cum sa fac asta pe pontonul meu de 3x4m. Pestele era pe jumatate blocat in agatatura. Nu venea spre mine, dar aluneca printre ragalii. Apoi s-a oprit. Am pus mana pe telefon si l-am sunat pe Grigore. Hai incoace, am un peste parcat. Am asteptat fara sa fac nimic, doar pastram tensiunea in fir. Era greu de spus daca mai am peste sau trag de o radacina. Grigore a venit si se pregatea sa se duca sa descurce firul, cand am simtit ca pestele se misca din nou. A trecut peste cateva obstacole si am simtit ca iese pe apa libera.

Ar fi trebuit sa ma bucur, dar abia acum a devenit un motiv de ingrijorare. Aveam in carlig un „dulap” care facea carare pe fundul apei. Nu scutura din cap, nu dadea ciocuri in fir. Mergea ca o locomotiva si parea de plumb. I-am dat lui Grigore lanseta o clipa, ca s-o trecem pe sub rod-pod, si a fost uimit. Asta-i Tyson, a zis el admirativ. Trage ca un taur. Daca-i pui coarne, il trimiti la corida. In fata vadului, aveam tufe de bradis abraziv si bineinteles ca pestele s-a oprit in ele, la doar cativa metri de mine. Doamne, mor daca-l pierd acum! Grigore a iesit cu barca si l-a desfacut. Am vazut crapul in lumina lanternei, dar a mai dat multe ture prin fata pontonului pana cand Grigore l-a interceptat cu minciogul. Am desfacut salteaua si am ridicat pestele din apa. Plasa minciogului a parait din cusaturi. Cand am pus cantarul, nu ne-a venit sa credem ca avea „doar” 16kg. Dupa forta, i-as fi dat 25.

La eliberare, Tyson a plecat delicat, falfaind usor din coada, parca devenise alt peste. Pe latura stanga a corpului, avea o rana in curs de cicatrizare. L-am fotografiat pe partea cu cicatricea, ca sa-l recunosc daca ne vom mai intalni. Vlahii e un lac care iti ramane in minte si unde iti propui sa te intorci. Sper ca data viitoare sa fie de 25, dar sa-l scot ca si cum ar avea „doar” 16. Un dril de infarct imi ajunge.